Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Cultură
Infracţiuni
Anunţuri
Economic
Fapt divers
Editorial
Administraţie
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Comentarii
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
8552
De la 07 Ianuarie 2003
123229620
pnl

Botoşani: Ipocrizia locatarilor din cartierul Rotunda

  • gunoiul de sub zidul bisericii aruncat în curtea Primăriei Botoşani
  • 11 September 2013, 23:00
Marţi am reuşit şi am filmat un reportaj despre punctul de colectare a gunoiului situat sub zidul bisericii din cartierul Rotunda al municipiului Botoşani. Pe această temă noi am mai publicat un reportaj dar acum avem mult mai multe informaţii.
Toţi cei intervievaţi, de la părintele Dumitru Butnariuc l(Foto 1) a preşedinţii de asociaţii de proprietari, de la conducerea societăţii Urban Serv la cea a Primăriei Botoşani sunt de acord că locul de depozitare a gunoiului este situat pe terenul bisericii şi că este o dovadă a lipsei de civilizaţie şi respect pentru credincioşii din parohie şi imaginea oraşului.
Cât am filmat la locul de depozitare a gunoiului au fost două persoane care au acceptat să stea în faţa camerei şi să condamne lipsa de intervenţie a conducerii Primăriei în a muta locaţia de depozitare a gunoiului. Gheorghe Nechifor crede că vinovaţi sunt cei din Primărie iar Constantin Irimia îi găseşte vinovaţi pe primarii care au condus oraşul şi care una au promis şi alta au făcut. La Asociaţia nr. 30 nu l-am găsit pe contabilul Nechifor Marusceac despre care mi s-a spus că deserveşte mai multe asociaţii şi că poate fi găsit mai greu. La Asociaţia nr. 33 33 preşedintele Dumitru Rotaru ne-a explicat că nu intră în competenţa asociaţiilor să stabilească locurile de colectare a gunoiului ci este atributul societăţii Urban Serv.
La societatea Urban Serv l-am căutat pe fostul director general Gheorghe Pricopie (foto 2), pentru că acest caz vine din perioada cât s-a aflat în fruntea acestei societăţi. Pricopie, acum consilierul noului director Simion Drelciuc, a fost foarte clar în explicaţii. El ne-a spus că locurile de depozitare a gunoaielor sunt stabilite de Primăria Botoşani prin sectorul urbanism iar societatea Urban Serv abia după desemnarea lor intervine cu amenajările care se impun.
La Primăria Botoşani de sectorul urbanism răspunde viceprimarul Cătălina Lupaşcu, aflată în funcţie de nici două săptămâni. Lupaşcu era în concediu medical, aşa că l-am căutat pe fostul viceprimar Viorel Iliuţă (foto 3).
Iliuţă cunoştea problema în detaliu şi ne-a spus că rezolvarea ei se poate face în două variante. Prima variantă ar fi ca printr-o şedinţă a Consiliului Local Municipal să se hotărască retragerea din proprietatea bisericii a suprafeţei de depozitare a gunoiului şi să se planteze o perdea verde între acest spaţiu şi biserică. Această variantă nu este posibilă pentru că zidul de delimitare a depozitării gunoiului este sub sub zidul bisericii. Unde să mai plantezi o pierdea verde de pomi?
Varianta a doua ar fi ca cei de la urbanism să se înţeleagă cu preşedinţii de asociaţii şi locatarii şi să fie amenajate alte locuri de depozitare a gunoiului. Aceasta ar fi singura soluţie viabilă. Toţi locatarii din cartier condamnă depozitarea gunoiului sub zidul bisericii dar când vine vorba de a se amenaja alte locuri în cartier, nimeni nu vrea ca acel loc să fie lângă blocul său. Curată ipocrizie creştinească!
Singura speranţă a părintelui paroh Dumitru Butnariuc rămâne actualul primar Ovidiu Portariuc. Dacă primarul va pune piciorul în prag şi va deveni ferm în a stabili noile locuri de depozitare a gunoiului atunci biserica va fi salvată de duhoarea pe care cei veniţi la slujbă trebuie s-o suporte alături de mirosul de tămâie. Îndată biserica va trebui sfinţită. Cu ce curaj va participa primarul Portariuc la slujba de sfinţire şi va ocupa locul de onoare pe scena ce se va amenaja la nici un metru de depozitarea gunoaielor?
Au trecut deja nouă ani de când părintele se luptă cu administraţia din Primăria Botoşani ca să fie rezolvată problema. Câţi nai vor trebui să mai treacă?
Ioan Rotundu

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Horoscop
Bancul zilei: După 10 ani… singur pe o insulă
Contre între Ponta şi Antonescu pe tema Roşiei Montana
Proiect de lege al PSD pentru privilegiile baronilor locali
Botoşănenii invitaţi să le fie alături pompierilor, de ziua lor
165 de ani de la sacrificiul eroilor pompieri din Dealu Spirii
Bărbat decedat în căminul unui hidrofor, scos cu ajutorul pompierilor
Târg de artă şi antichităţi, la Uvertura Mall
Expoziţie internațională de artă la Uvertura Mall
Să boicotăm boicotul ruşilor consumând vin moldovenesc
Un alt copil de un an şi patru luni muşcat de cap de un maidanez
Adrian Severin a fost trimis în judecată de procurorii DNA
Gabriel Resources va da în judecată guvernul României şi va cere despăgubiri de 4 mld dolari
dacă Parlamentul respinge proiectul Roşia Montana
Îmbulzeala de la Permise ar putea să dispară în viitorul apropiat
dacă numărul angajaților ar crește la limita decenței
Drumul Roma – Nicşeni a fost reparat integral prin procedee de stropire la rece
Prefectul se roagă de comercianţi să ieftinească pâinea
Copăcel, copăcel domnule Şimit!
Ioan Rotundu
O Vox populis cu ciocul tot mai mic
Ioan Rotundu
Jurnalul de Botoşani şi Dorohoi

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Catalin Flutur Valeriu Iftime
Ultimele articole de pe blog