Duminică dimineaţa am plecat din Botoşani spre Pererita, localitatea de baştină a poetului Grigore Vieru, situată pe malul Prutului în Republica Moldova. Am plecat pe ceaţă şi burniţă dar pe măsură ce m-am apropiat de vama Rădăuţi Prut, locul de trecere a frontierei în Republica Moldova, ceaţa s-a ridicat iar soarele a început să strălucească.
După formalităţile de rigoare efectuate de poliţiştii de frontieră şi vameşii români, am trecut apa Prutului pe noul pod construit cu fonduri transfrontaliere europene şi am intrat în vama moldovenească.
Aici am trăit primul şoc. Vama noastră de la Rădăuţi Prut constă în câteva containere metalice, un fel de adăpost pentru vremea nefavorabilă. Dincolo de apa Prutului, la Lipcani, vama constă într-un ansamblu de clădiri moderne, spaţioase şi civilizat amenajate. Am aflat de la oficialităţile lor că totul s-a construit cu bani europeni în cadrul proiectului de construcţie a podului.
„România a pierdut banii că nu s-au înţeles autorităţile ce firmă să construiască vama. La noi nu există aşa probleme” mi-a spus un grănicer moldovean care ne-a atenţionat că n-avem voie să facem fotografii. Aveam să face pe ascuns, că nu era să ratăm ocazia de a arăta botoşănenilor vama Lipcani (foto 4), ceea ce noi n-am fost în stare să facem din cauza corupţiei de care nu reuşim să scăpăm.
Din vama Lipcani am intrat în orăşelul care pe vremuri era un fel de târg evreiesc. Ne-a întâmpinat un peisaj dezolant ,cu clădiri vechi şi sordide, cu străzi înguste şi cu oameni a căror feţe mi-au amintit de cele ale noastre de dinaintea evenimentelor din 1989.
Era zi de târg iar cei veniţi să vândă îşi aveau marfa expusă direct pe asfaltul şoselei, un amestec de legume, fructe, peşte, cereale, mărfuri mărfuri industriale, îmbrăcăminte second-hand etc. Am cerut cameramanilor să ia câteva cadre pentru a ne ilustra viitorul reportaj. Văzându-ne că filmă, o relicvă umană cu faţa rău cătrănită şi cu multă revoltă în glas ne-a luat la rost de ce filmăm şi cine ne-a dat voie. „Din cauza voastră că veniţi la noi au crescut preţurile în bazar şi noi nu mai putem cumpăra” – a strigat la noi bolşevicul sovietic într-o limbă moldovenească cu puternic accent rusesc.
Pentru a nu crea cumva o stare de spirit potrivnică ne-am strâns camerele şi ne-am urcat în autoturism pornind spre Pererita. Locul de baştină a lui Grigore Vieru, Pererita, se află cam la 15 km de Lipcani. Localităţile Şirăuţi, Slobozia Şirăuţi prin care am trecut sunt legate de Lipcani. Asfaltul este plin de gropi, aşa că din acest punct de vedere ne-am simţit ca pe drumurile noastre judeţene.
În schimb casele sunt sărăcăcioase, îmbătrânite şi toate cenuşii. N-am putut descoperi nicio clădire sau locuinţă care să aibă o altă culoare decât cenuşiul extrem de trist. Natura dezgolită de verdeaţă, asfaltul întunecat, câmpul negru de la cernoziomul gras, casele cenuşii iar oamenii parcă dispăruseră deşi era duminică, totul se întregea într-un tablou de Rembrandt din care se răsfrângea asupra noastră cea mai chinuitoare tristeţe.
Pererita, ce aparţine de raionul Briceni, este o localitate destul de modestă, având în jurul a două mii de locuitori. Am ajuns la casa lui Grigore Vieru întrebând de unul şi de altul iar răspunsurile primite erau ciudate pentru că ni se arăta cu mâna direcţia de urmat şi nu ni se spunea de stânga sau dreapta. „O luaţi aşa (mâna arăta înainte), apoi aşa (mâna arăta la stânga) şi o să vă izbiţi de o poartă albastră. Acolo faceţi aşa (mâna arăta din nou la stânga)” n-ea explicat o femeie între două vârste.
Cu primarul Anatoli Cepan (foto 2) ne cunoşteam de la Darabani şi Coţuşca, aşa că a venit spre noi imediat ce a sesizat că suntem, din România. Cu ajutorul primarului am putut sta de vorbă cu Andrei Chistol (foto 1), secretar de stat în Ministerul Culturii de la Chişinău şi cu alte personalităţi.
Am căutat în puţinătatea celor prezenţi în curtea casei în care s-a născut şi a copilărit poetul Grigore Vieru (erau prezente cam vreo 60 de persoane) şi vreun poet botoşănean, având în vedere apropierea şi relaţiile dintre oficialităţile botoşănene şi cele din raioanele moldoveneşti vecine nouă precum Briceni şi Făleşti. Într-un târziu l-am descoperit pe Dorel Gaftoneanu, poetul cel mai contestat şi invidiat de scriitorimea botoşăneană pentru poezia sa cultă, izvorâtă dintr-un solid bagaj de cultură generală, ceea ce majorităţii scriitorimii noaste lipseşte.
Mă aşteptam să fie prezent măcar poetul dărăbănean Victor Teişanu, membru al Uniunii Scriitorilor din România, care ca să fi fost prezent nu avea decât să treacă apa Prutului. N-a trecut-o!
I-am mai zărit pe Ioan Huncă, directorul Liceului Sportiv Botoşani şi profesorul Şuliuc de la Palatul copiilor, veniţi probabil în baza relaţiilor de colaborare pe care le au cu cei din Briceni.
În schimb au venit câţiva scriitori din Bucureşti ce l-au cunoscut pe Grigore Vieru după ce acesta a venit în România. De la Chişinău as mai fost prezent directorul Muzeului de Literatură Română.
Adunaţi cu toţii sub sigla Festivalului internaţional de poezie Grigore Vieru, ediţia I-a, toţi cei prezenţi au luat parte la deschiderea oficială a evenimentului care a avut loc în curtea casei. S-a vizitat apoi muzeul memorial. Aici am trăit marea surpriză să descopăr că o fetiţă de clasa a V-a era ghidul care explica cu mult patos şi într-un limbaj aproape academic cât de valoroase sunt exponatele şi ce-au reprezentat ele în viaţa poetului.
Violeta Prozos (foto 3), căci aşa o chema pe fată, a recitat în final şi o poezie de-a lui Grigore Vieru, explicaţiile sale uimind asistenţa prin profesionalismul de care a dat dovadă. N-aş avea curajul să-i alătur acestei fetiţe un absolvent de liceu de pe la noi. Urmăriţi sâmbătă reportajul care se va difuza şi o să realizaţi singuri de ce n-o pot face.
De la casa memorială ne-am deplasat cu toţii la Casa de cultură, o clădire masivă, etajată, cenuşie şi ea dar situată într-un peisaj pitoresc datorită parcului din faţa clădirii. În parc am putut vedea un monument pe care secera şi ciocanul se aflau la loc de cinste.
Serbarea pusă las cale cu copii din clasele mici şi de gimnaziu m-a transpus în anii copilăriei mele. Programul era unul dedicat patriei, preamăririi oficialităţilor, o neţărmurită dragoste de ţară, totul bine pătruns de spiritul bolşevismului sovietic.
Motiv pentru care am cerut cameramanilor să stopeze filmările şi să ne strângem calabalâcul pentru a pleca acasă.
Reportajul pe care l-a intitulat „Acasă la Grigore Vieru” va fi difuzat pe Trele’M Botoşani sâmbătă, 20 februarie, ora 19.00 în cadrul emisiunii Lumea lu’ Rotundu.
Dar despre ce am văzut şi simţit duminică la Pererita voi mai scrie în zilele următoare. Decorul sumbru, cenuşiu vine din copilăria lui Grigore Vieru, poetul descriind totul prin versul „Casă văduvă şi tristă”. Cam aceasta-i Republica Moldova în momentul de faţă, o casă văduvă şi tristă dar care nu aspiră la reîntregirea neamului românesc.