Femeia s-a ales cu această problemă după ce a fost la cules de urzici in pădure. Ecaterina Chihaia, medic epidemiolog in cadrul DSP Botoşani, susţine că s-au recoltat de la pacientă probe care au fost trimise la laborator şi se aşteaptă confirmarea sau infirmarea diagnosticului de la laboratorul zonal.
Epidemiologul a mai precizat că numărul persoanelor cu inţepături de căpuşă este in creştere de la an la an, insă nu toate persoanele fac boala Lyme.
Boala Lyme se transmite prin inţepătura de căpuşă, este o maladie care evoluează uşor asimptomatic, dar pe perioadă lungă, cu implicarea sistemului nervos central. Poate fi prevenită prin depistare şi apoi prin tratament. Apare o reacţie la locul inţepăturii, urmată de simptomatologie generală, cu febră, cu agitaţie, cu irascibilitate, cu tulburări neurologice, care apar in timp, a declarat epidemiologul şef din cadrul DSP Botoşani.
Potrivit medicilor, se pot inregistra in timp şi complicaţii grave, cum este meningita. (Doina Marcu)