Cartuşe speciale

Doi vânători mergeau într-o zi pe malul unui iaz. Cum vorbeau ei despre întâmplări vânătoreşti, pe deasupra lor treceau două raţe sălbatice. Unul dintre vânători căută în cartuşieră un cartuş, îl introduse în puşcă, ochi, trase şi cele două raţe căzură lângă ei, în acelaşi timp.
Nu după multă vreme, pe deasupra lor treceau trei raţe.
Acelaşi vânător, căută din nou un cartuş, îl introduse în armă, ochi, trase şi cele trei raţe căzu la picioarele lor. Le puse şi pe acestea în tolbă şi plecară mai departe.
N-au mers nici cinci sute de metri, când, iată că deasupra lor şi-au făcut apariţia alte patru raţe sălbatice. Iscusitul vânător, surprins de apariţia neaşteptată şi a acestor raţe, căută repede în cartuşieră un cartuş, îl introduse în armă, ochi şi trase. Raţele căzură la picioarele lor.
În timp ce vânătorii adunau victimele, pe sus se auzea un şuierat permanent.
- Ce se aude? Întrebă mirat vânătorul care nu trăsese nici un foc.
Colegul său, care trăsese cu arma de trei ori la rând şi împuşcase toate raţele, ascultă atent şuieratul cu pricina şi spuse apoi calm:
- Sunetul e din cauza mea şi provine dintr-o greşeală. Dacă văd două, scot unul c u alice şi fiecare alic omoară omoară câte o pasăre. Dacă văd trei, scor cartuşul cu trei alice şi fiecare alic… şi aşa mai departe. Când am văzut cele patru raţe, am scos din greşeală un cartuş cu cinci alice.
Patru dintre ele şi-au făcut datoria iar al cincilea cauză pe sus raţa ca s-o omoare şi n-o găseşte. Şuieră degeaba. (Ştefan Ciubotaru – Folclor)