Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Economic
Fapt divers
Învăţământ
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Comentarii
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
11746
De la 07 Ianuarie 2003
122897395

Cauza probabilă a incendierii maşinii comisarului Luca

  • procesul verbal de anchetă
  • 25 October 2012, 23:00
Specialiştii Inspecţiei de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţ㠓Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani au finalizat cercetările privind stabilirea cauzei probabile de izbucnire a incendiului produs la un autoturism, în dimineaţa zilei de 24 octombrie, proprietatea comisarului de la Garda Financiară Botoşani Mihai Luca.
În urma verificărilor efectuate la locul faţa locului, s-au stabilit următoarele:
1. Locul iniţierii incendiului : municipiul Botoşani, locul de parcare atribuit de Primăria municipiului Botoşani, str. Octav Onicescu, nr. 65;
2. Echiparea şi dotarea existentă cu mijloace tehnice destinate apărării împotriva incendiilor : stingător de incendiu.
3. Condiţii atmosferice (vânt, temperatură, precipitaţii, trăsnete, etc) : fără vânt, temperatura 10°C , fără precipitaţii;
4. Cine, când şi cum a observat şi anunţat incendiul : incendiul a fost observat de vecina proprietarului autoturismului, la ora 02,26 (cu aproximaţie), a observat lumina flăcărilor prin geamul apartamentului cu vedere spre locul în care a fost parcat autoturismul;
5. Datele şi orele iniţierii, localizării, lichidării incendiului şi efectuării cercetării la faţa locului: din discuţiile purtate cu fratele proprietarului autoturismului a reieşit că incendiul s-a produs în data de 24.10.2012, cu aproximaţie la ora 02,26; a fost anunţat prin telefon la 112 la ora 02.28, localizat la ora 02,33 şi lichidat la ora 02,40. Cercetarea la faţa locului s-a efectuat la data de 24.10. 2012, între orele 02,50 şi 14,00;
6. Desfăşurarea intervenţiei, forţele, mijloacele şi procedeele utilizate pentru stingerea incendiului : pentru stingerea incendiului Garda de Intervenţie a Detaşamentului de Pompieri Botoşani a acţionat cu o autospecială de capacitate medie, folosind o ţeavă de refulare tip D;
7. Caracteristicile incendiului (modul de manifestare, direcţii şi viteza de propagare, suprafaţa incendiată, caracteristici ale fumului, etc) : incendiul s-a manifestat la compartimentul motor, cu emisie violentă de flăcări de cca. un metru înălţime ce se propagau pe partea frontală a autoturismului (grilă faţă, mască faţă, far stânga, radiator);
8 . Prezentarea argumentată a ipotezelor cu privire la cauzele probabile de incendiu şi a menţinerii sau eliminării lor:
Se prezintă împrejurările preliminare care pot determina şi/sau favoriza iniţierea, dezvoltarea, şi/sau propagarea unui incendiu stabilite prin Metodologia privind identificarea, evaluarea şi controlul riscurilor de incendiu, aprobată cu Ordinul M.I.R.A. nr. 210/2007:
a) instalaţii si echipamente electrice, defecte ori improvizate : puţin probabil. Din discuţiile purtate cu fratele proprietarului a reieşit că autoturismul a fost achiziţionat nou în anul 2005, de la distribuitorul autorizat din Germania şi până la data prezentă nu s-a intervenit asupra componentelor originale de fabricaţie.
La fel, din declaraţiile date de fratele proprietarului rezultă că au fost efectuate inspecţiile tehnice periodice prevăzute de legislaţia în vigoare, prin care au fost certificate calităţile tehnice ale componentelor verificate. Pe timpul efectuării cercetărilor nu au fost identificate certitudini privind cele declarate;
b) receptori electrici lăsaţi sub tensiune, nesupravegheaţi : improbabil. Orice receptor electric rămas sub tensiune, ar fi produs descărcarea bateriei de acumulator în intervalul 15.10-24.10.2012 şi în consecinţă la data producerii incendiului sursa de energie electrică ar fi fost epuizată. Proprietarul autoturismului, în perioada menţionată, a fost plecat în alt judeţ, fără autoturism;
c) sisteme şi mijloace de încălzire, defecte, improvizate sau nesupravegheate: improbabil, în intervalul 15.10-24.10.2012 nu a fost folosită instalaţia de încălzire din dotarea autoturismului, acesta fiind parcat ;
d) contactul materialelor combustibile cu cenuşa, jarul şi scânteile provenite de la sistemele de încălzire: improbabil la autoturisme;
e) jocul copiilor cu focul ; improbabil, având în vedere ora la care a izbucnit incendiul;
f) fumatul ; puţin probabil, în situaţia în care autoturismul prezenta scurgeri de carburanţi, neobservate de proprietar şi un fumător ar fi aruncat un capăt de ţigară aprinsă în zona scurgerii;
g) sudarea şi alte lucrări cu foc deschis, fără respectarea regulilor şi măsurilor specifice de apărare împotriva incendiilor : improbabil, nu s-au efectuat asemenea lucrări, deoarece în intervalul 15.10-24.10.2012 autoturismul a fost parcat;
h) reacţii chimice, urmate de incendiu : improbabil, în intervalul 15.10-24.10.2012, autoturismul a fost parcat;
i) folosirea de scule, dispozitive, utilaje şi echipamente de lucru neadecvate, precum şi executarea de operaţiuni mecanice în medii periculoase: improbabil, în intervalul 15.10-24.10.2012, autoturismul a fost parcat;
j) neexecutarea, conform graficelor stabilite, a operaţiunilor şi lucrărilor de reparaţii şi întreţinere a maşinilor şi aparatelor cu piese în mişcare: improbabil, din discuţiile cu fratele proprietarului a reieşit că toate intervenţiile s-au executat cu personal calificat, autorizat pentru operaţii de service;
k) scurgeri de produse inflamabile: puţin probabil, în situaţia arătată la lit.f);
l) defecţiuni tehnice de construcţii-montaj: improbabil, în intervalul 15.10-24.10.2012 autoturismul a fost parcat;
m) defecţiuni tehnice de exploatare : improbabil, autoturismul se afla parcat de cca. 10 zile;
n) nereguli organizatorice : improbabil, în intervalul 15.10-24.10.2012 autoturismul a fost parcat;
o) explozie urmată de incendiu : improbabil, autoturismul nu era parcat într-un spaţiu în care s-ar fi produs explozie;
p) trăsnet şi alte fenomene naturale: improbabil, conform celor prezentate la pct.4
q ) arson : probabil, în situaţia în care o persoană se bucură de efectul incendiului (piroman) sau care a urmărit realizarea unei fapte de răzbunare;
10. Concluzia fundamentată şi prezentată detaliat privind cauza de incendiu probabilă.
Facem precizarea că incendiul a izbucnit la grila faţă ornament - radiator, distrugându-se în totalitate semisuprafaţa stângă a radiatorului dinspre grila ornament şi parţial semisuprafaţa stângă a celui de-al doilea radiator, precum şi partea stângă a grilei ornament, alte materiale combustibile din componenta acestora.
Având în vedere că topirea radiatoarelor s-a produs la cel puţin 6000 C , iar celelalte materiale combustibile din adâncimea compartimentului motorului prezentau mai puţine urme de ardere intensă (exemplu, furtunuri din cauciuc neafectate), arderea a putut fi provocată de un obiect sau substanţa inflamabilă. Pe baza precizărilor art. 10, lit. c) din Metodologia de cercetare şi stabilire a cauzelor de incendiu aprobate cu Ordinul nr. 786/IG/ 20 08 2010 al Inspectorului General al Inspectoratului General Pentru Situaţii de Urgenţă şi având în vedere că efectele arderii au fost cele mai grave în partea faţă a autoturismului şi a compartimentul motorului, pentru stabilirea cauzei exacte de incendiu este necesară efectuarea de încercări de laborator şi expertize pentru determinarea unor caracteristici tehnice ale materialelor şi substanţelor implicate, compararea rezultatelor cu valorile teoretice luate în considerare în estimarea riscului iniţial de incendiu.
Compartimentul Informare şi Relaţii Publice al I.S.U. Botoşani

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Horoscop
Bancul zilei: Incertitudinea fidelităţii soţiei
Emil Stoica: Să râdem cu Florin Georgescu
Manifestul diasporei în prag de alegeri
Victorie importantă a unioniştilor la Chişinău
PNL de la Chişinău a învins pe ministrul pro rus al justiţiei Curtea Supremă a decis că poate promova (Re)Unirea cu România
Dinamica recentă a petrolului poate justifica o scădere a preţului carburanţilor de 2-3%
Cazurile de corupţie trebuie pedepsite prin "coerciţii financiare" în locul sancţiunilor penale
Diplomatul rus care a accidentat tânăra din Capitală era şeful spionajului rus în România
Botoşăneni intraţi la Parchet fără a fi reţinuţi
Botoşani: Fostul viceprimar Alexa nu crede în şansa candidaţilor ARD
liderul tinerilor democrat-liberali botoşăneni vrea în Parlament
Ziua Armatei cinstită cum se cuvine la Botoşani
Târgul Agroo Zoo un mod de a atrage susţinători USL
Moaştele - racla aducătoare de venituri uriaşe
Ioan Rotundu
Se dă startul competiţiei pentru liceeni, „Toamna Bobocilor”
116 cadre didactice respinse la examenul de metodist
Control la grădiniţe, de la Protecţia Consumatorilor
Profesori şi învăţători avertizaţi să nu pună părinţii la cheltuieli
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog