În vederea punerii în practică a acţiunilor cuprinse în Planul de acţiune pentru îmbunătăţirea situaţiei romilor din judeţul Botoşani , Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Botoşani, la solicitarea Instituţiei Prefectului, va organiza în anul 2013 un număr de 15 campanii de informare şi consiliere în judeţ. Prima acţiune în acest an se va organiza în data de 27 februarie, în localitatea Coşula, a precizat Gabriela Vranciuc, purtător de cuvânt al AJOFM Botoşani.
Împreună cu autorităţile locale şi cu reprezentanţii comunităţilor de etnie rromă se vor realiza mai multe activităţi, printre care identificarea persoanelor fără loc de muncă şi care nu sunt înregistrate la agenţie, dar care doresc să intre pe piaţa muncii, informarea şi consilierea profesională a romilor care vor să se angajeze.
De asemenea, li se vor explica romilor drepturile şi serviciile specifice de care pot beneficia persoanele care sunt înscrise în evidenţele agenţiilor teritoriale conform prevederilor legale în vigoare. În plus, în discuţiile pe care reprezentanţii Agenţiei vor să le poarte cu romii, se doreşte şi identificarea problemelor şi obstacolelor cu scopul stabilirii şi iniţierii unor măsuri care să răspundă mai bine nevoilor acestora în materie de ocupare, a mai precizat purtătorul de cuvânt al AJOFM Botoşani. (Doina Marcu)