Ieri am dat o raită prin Suliţa cea bogată-n peşte. Voiam să mai văd câte ceva, să mai aud nişte isprăvi locale demne de încondeiat, să aflu din gura lumii cum de şi-a pus mintea ditamai liberalul Florin Ţurcanu cu microscopicul conservator Bârlădeanu.
Pe Botoşani ploua mărunt, mocăneşte, pătrunzător şi rece, o atmosferă bacoviană ce te îndemnă mai degrabă la gânduri morbide decât la chef de viaţă. Mi-am zis că la Suliţa o fi vremea mai altfel, că oamenii sunt mai cu trecere la Dumnezeu, chiar dacă din când în când mai pun mâna pe ciomagul de oier şi-şi dau la gioale. Astă vară, când suliţenii s-au distrat la Festivalul crapului, pe Botoşani ploua în draci. Nu m-am dus la festival, presupunând că din cauza ploii peştii s-au dat la fundul iazului, iar festivalul s-a dus pe apa Sitnei. N-a fost aşa. Ploua pe Botoşani, dar la Suliţa a fost vreme bună, aşa că n-am mâncat din ciorba pescărească şi nici din crapul la grătar, cu mămăligă şi usturoi, nu m-am înfruptat.
Dar ieri m-am înşelat. Ploua şi la Suliţa, şi la Dracşani, şi pe imaşul buclucaş, care i-a îndemnat la duel cavaleresc pe Ţurcanu, consilier prefectural şi liberal şi pe Bârlădeanu, un ilustru necunoscut conservator, care toacă banii bugetului local, ca angajat, tăind frunze la cânii comunitari. De profesie medic veterinar, Bârlădeanu n-a apucat să profeseze, că a şi fost angajat la primărie să se ocupe de agronomie. Sincer să fiu, n-am aflat dacă Bârlădeanu a greşit facultatea ce-a urmat-o sau primarul a considerat că ştiinţa agronomiei nu-i mare scofală pentru un medic veterinar.
Şi ştiţi de ce n-am aflat? Pentru că primarul Costinel Ciubotaru era plecat la Botoşani, iar biroul său încuiat. Încuiate erau şi celelalte uşi ale birourilor. Doar din spatele unei singuri uşi s-auzeau ceva vorbe, clinchete de pahare şi trosnete de oscioare. Discret, mi-am băgat capul să-i salut pe cei din dosul uşii şi să-i întreb de soarta lui Bârlădeanu. Numai că după uşă era o masă mare, bogat ornată cu bucate, iar în jurul ei, ciopor, adunaţi toţi funcţionarii primăriei. Din reflex m-am uitat la cea. Era numai 11.30.
Nu-s hain la suflet, aşa că nu le-am stricat cheful. Le-am urat distracţie plăcută şi am tăiat-o spre Botoşani. Îmi era ciudă că nu-mi ieşise pasienţele zilei. M-am răzbunat la ieşirea din localitate, fotografiind indicatorul care anunţa triumfător că intri în Suliţa, cândva târg renumit. Lângă indicator, în şanţul şoselei, ditamai grămada de gunoi. Grămada fiind la intrarea în sat, probabil că ea ţine şi loc de gazdă ce-şi primeşte oaspeţii în prag. N-au decât să crape europenii de ciudă, dar de aşa primire n-au să aibă parte în viaţa lor. Hello, voi cei de la Guiness book, nu v-ar prii un aşa record?