Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Cultură
Infracţiuni
Economic
Fapt divers
Editorial
Sănătate
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
15337
De la 07 Ianuarie 2003
122900986

Chintesenţa culturii româneşti a poposit la Ipoteşti

  • 15 January 2006, 23:00
Paşii oamenilor de cultură recunoscuţi la nivelul ţării s-au îndreptat ieri spre Ipoteşti, satul în care acum 156 ani s-a născut Mihai Eminescu. Acolo, la Memorialul Ipoteşti, a avut loc lansarea CD- ului lui Ion Caramitru „Eminescu … supă Eminescu”, realizat de altfel sub egida Memorialului Ipoteşti, în colaborare cu Ministerul Culturii şi Cultelor şi UNITER. De asemenea, aici au fost prezenţi cinci dintre laureaţii anilor trecuţi care au fost invitaţi să recite câte o poezie din creaţia proprie. Pe lângă oficialităţile locale care au dat curs invitaţiei de a lua parte la evenimentele dedicate omagierii poetului ce constituie chintesenţa neamului românesc, surpriza reuniunii a fost reprezentată de prezenţa lui Varujan Vosganian, vicepreşedintele Uniunii Scriitorilor. Prezentarea a fost făcută de către Valentin Coşereanu, directorul Centrului Naţional de Studii Memorialul Ipoteşti. Varujan Vosganian a fost prezent aici în altă calitate decât cea în care a obişnuit cetăţenii, mai exact în calitate de poet. Cu această ocazie a avut loc şi prezentarea volumului său de poezii, format din două părţi, „Iisus cu o sută de braţe” şi „Portret de femeie”. Una din poezii face referire chiar la numele său, Varujan, care ar semnifica „acela care nu este pregătit pentru a se naşte”. Conform afirmaţiilor criticului Vasile Spiridon, ca poet, Varujan Vosganian este considerat un autor destul de delicat pentru zilele noastre. Vicepreşedintele Uniunii Scriitorilor a primit un trofeu de participare alături de laureaţii din anii precedenţi. Încântat de ceea ce a văzut la Ipoteşti acesta a luat decizia de a lupta pentru Centru de Studii de la Ipoteşti. „Am vorbit deja cu Ion Caramitru şi dorim să impunem o iniţiativă legislativă prin care să Memorialul Ipoteşti să devină un adevărat centru naţional, asemănător cu cel de la Sighet. Aici se face apel la simbolurile naţionale şi acest centru trebuie recunoscut şi în monitorul oficial”. Vasile Spiridon a revenit pe scenă pentru a prezenta cel de-al doilea volumul lui Laurian Stâncescu, „La râsul plânsul” . Activitatea a continuat cu susţinerea unor minirecitaluri de poezie, ale poeţilor Miliurco Vukadinovie din Serbia, şi Mumir Mezyed. Iordanianul a luat contact cu românia descoperindu-l pe Eminescu. Scriind doar în engleză şi în arabă, acesta a recitat o poezie, tradusă ulterior în română. Iordanianul ajutat de traducător a declarat că „regret că nu ştiu româna, dar promit că data viitoare când voi fi aici voi vorbi în română. Am dori să creăm o punte între cultura arabă şi români şi cred că voi reuşi să creez un pod între cele două culturi”. În final, Ion Caramitru a lansat CD-ul „Eminescu …după Eminescu”. Accentuând tema viaţa este vis, recitalul „Eminescu… după Eminescu” este în ultimă instanţă o recompunere creatoare a actorului Ion Caramitru. Urcând pe scenă, actorul a declarat că „am epuizat în felul meu în această selecţie de texte o parte din sentimentele pe care mi le-a trezit în imaginaţie această cruntă amintire. În ceea ce mă priveşte sunt îndrăgostit de limba română prin Eminescu”. În final Dana Pietraru a felicitat artistul plastic Ioan Nemţoi, care trăieşte şi creează la Dorohoi şi care a creat trofeele decernate în acest an. (Bianca ALBU)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Horoscop
Comentariu la comentarii
Judeţul văzut prin ochii unei eleve
Cruciada împotriva sistemului feudal protejat prin Caraciuc
Alianţa încearcă să-şi adune forţele
76 de societăţi au călcat pe drumul glorios al falimentului
Pe urmele lui Eminescu la Gorbăneşti
Un nou poet a devenit cetăţean de onoare la Botoşani
Violenţa şi alcoolul ne îngrădesc libertatea…
Salarii mai mari pentru bugetari
Control general în spitalele din judeţ
Bonul de taximetrie în discuţie la MF
Malaimare încearcă să-l înduplece pe Marco Bela
Drăguş insistă pentru promovarea culturii
Rămânem la ideea anticipatelor
Meritele profesionale nu sunt de fiecare dată o garanţie a moralităţii
Ioan Rotundu
Incendiu la cantonul silvic de la Coşula
Noua conducere a CSM salutată la Botoşani
Lovit de un vecin din cauza certei soţiilor
Accident cauzat de viteză şi consumul de alcool
Lovit de maşină din propria neatenţie
Adolescentă scăpată de viol prin intervenţia mamei
Program de educaţie rutieră în şcoli
“Portretul artistului în tinereţe”
O tradiţie pentru Şcoala nr. 5 „Spiru Haret” din Dorohoi
O excursie literară
Mihai Eminescu, 156 de ani de la naştere
Manifestări dedicate poetului naţional Mihai Eminescu
Cârcovii de iarnă, obiceiuri străvechi din judeţul Tulcea
Minerii decedaţi la Anina vor fi duşi acasă
România a fost admisă la Comitetul Concurenţei din cadrul OCDE
Rezultatele concursului de admitere în Corpul diplomatic şi consular
Finanţare guvernamentală pentru sărbătorirea Unirii Principatelor Române
Eminescu omagiat la Cluj de miniştri, oameni politici, scriitori
Poliţia Română va lansa o campanie naţională de prevenire a accidentelor rutiere
Averile unor membri PSD, în discuţia Biroului Permanent Naţional al partidului
Participare românească la Salonul Expolangues de la Paris
Sfântul Sinod al BOR va stabili titulatura noii Mitropolii din Cluj-Napoca
Elevii botoşăneni în spiritul eminescian
Zilele Eminescu la Galeriile de artă
Calimandruc a pierdut lupta cu mafia alcoolului, dar nu şi războiul
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog