Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Cultură
Infracţiuni
Anunţuri
Economic
Fapt divers
Editorial
Sport
Administraţie
Social
Sindicate
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Gastronomie
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
2932
De la 07 Ianuarie 2003
122888581
Colaborarea cu Securitatea:

Clerul român, prins în vâltoare - AFP

  • 30 August 2006, 23:00
Deschiderea arhivelor Securităţii, care a dezvăluit colaborarea mai multor politicieni români cu serviciile secrete comuniste, zguduie de-acum clerul, numeroşi membri ai săi fiind bănuiţi că au "semnat un pact cu diavolul", relatează AFP.
Lansată săptămâna trecută de ministrul culturii, Adrian Iorgulescu, ideea de a demasca preoţii informatori ai fostei poliţii politice a suscitat imediat proteste vehemente, atât membri ai clerului, cât şi persoane laice apreciind că este vorba despre o "blasfemie" împotriva Bisericii ortodoxe, majoritare în România, explică AFP într-un material în care sunt prezentate diverse puncte de vedere ale societăţii româneşti în legătură cu acest subiect.
Agenţia franceză de ştiri îl citează pe Cazimir Ionescu, membru CNSAS, care spune că dezvăluirea numelor preoţilor colaboratori ar duce la discreditarea "ultimei instituţii în care românii mai au încredere". Acelaşi punct de vedere este împărtăşit şi de patriarhul ortodox Teoctist, potrivit căruia "Biserica şi nu lumea politică trebuie să judece acţiunile preoţilor". Teoctist, precizează AFP, a subliniat că sinodul Bisericii ortodoxe "s-a declarat încă din 2001 în favoarea deschiderii arhivelor Securităţii". Agenţia franceză menţionează că mai mulţi analişti şi istorici reamintesc totuşi că Biserica ortodoxă a făcut totul pentru a-şi pune clericii la adăpostul oricărei dezvăluiri stânjenitoare ce ar putea rezulta din aceste dosare. Însuşi patriarhul a fost acuzat în ultimul timp că a fost un colaborator al Securităţii, ceea ce el a negat întotdeauna, notează AFP. Criticii patriarhului - continuă AFP - îi reproşează şi faptul că a tăcut în faţa distrugerilor bisericilor ordonate în anii '80 de Nicolae Ceauşescu, precum şi "scrisoarea de susţinere" pe care a trimis-o fostului dictator în momentul reprimării revoltei anticomuniste de la Timişoara, în decembrie 1989.
AFP redă şi punctul de vedere al catolicilor, care s-au declarat "de acord" cu ideea de a face publice legăturile dintre cler şi poliţia politică, un demers ce "va face lumină, de asemenea, asupra suferinţelor" ale căror victime au fost numeroşi credincioşi şi preoţi ai acestui cult în timpul regimului comunist.
Relatând despre polemica dintre Biserică şi ministrul culturii, AFP informează că preşedintele Traian Băsescu, care a făcut presiuni de la începutul mandatului său în favoarea deschiderii arhivelor, a chemat la "moderaţie" atunci când este vorba despre colaborarea preoţilor cu Securitatea. El a sugerat, remarcă AFP, că membrii clerului au fost constrânşi la compromisuri pentru a-şi putea continua misiunea. "Sub regimul comunist, când ateismul devenise politică de stat, cultele au trebuit să supravieţuiască", a spus Băsescu. Mitropolitul Banatului, Nicolae Corneanu, o figură foarte respectată a Bisericii ortodoxe, care a avut curajul de a mărturisi imediat după revoluţia din 1989 că a colaborat cu Securitatea, a salutat decizia de a face publice dosarele preoţilor. "Clerul nu poate fi exceptat de la acest demers care vizează asanarea societăţii", a subliniat Corneanu, citat de AFP în încheierea relatării despre polemica din societatea românească pe tema demascării preoţilor care au colaborat cu Securitatea. (NewsIn)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Copiilor flămânzi ai statului li s-a uşurat chinul pentru două luni
Instructorii auto vor avea sindicat
Umezeala care a luat foc
Căminul Indagro va putea fi dat în folosinţă
Lidera de sindicat Ţiprigan a aşteptat invitaţie specială
Profesorilor supuşi sancţionării nu li s-a făcut dovada greşelilor comise
Un post de ofiţer electronist scos la concurs de IPJ
Minor la volan
Copil accidentat
Maşina de vot social-democrată a zdrobit firava rezistenţă a Alianţei DA
Botoşănenii iau cu asalt Serviciul de Permise Conducere şi Înmatriculări
Registrele agricole dau bătăi de cap Agenţiei de Plăţi
Prefectul se alătură demersurilor Agenţiei de Plăţi
Rezultate notabile pentru şahiştii botoşăneni la Turneu Internaţional
O alt fel de gală pentru botoşăneni
Conţac sare în ajutorul consilierilor pentru programul de audienţe
Pompierii botoşăneni se vor întrece la Bucureşti
Comentariu la comentarii (CL)
(Ioan Rotundu)
Horoscop
Inginerie românească
Muşchi de porc cu sos de roşii
Preotul Iustian Marchiş neagă orice colaborare cu securitatea
Senatorii au hotărât ca deciziile acţionarilor să se ia cu 25% din voturi
Sprijin financiar pentru dezvoltarea fermelor
O treime dintre români se vor încălzi la iarnă, cu ajutor de la stat
Povestea unei românce obligată să se prostitueze în Marea Britanie
Anunţ important
Botoşani, pe locul IV la absorbţia de fonduri SAPARD în agricultură
Guvernul şi-a respectat angajamentul faţă de învăţământ
Dincolo de prejudecăţi stă puterea legii
Ioan Rotundu
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog