Soarta copiilor ce constituie cazuri sociale se complică de la o perioadă la alta, iar semne că viaţa acestor năpăstuiţi ai vieţii se va îmbunătăţi nu se arată. Mai nou s-a constatat o situaţie aparte:
„Copii ajunşi în plasament la rude devin copii problemă”. Rudele, interesate de banii care-i primesc, nu se mai arată interesaţi şi de educarea copiilor încredinţaţi în familie. Situaţia devine cu atât mai de neînţeles, cu cât este vorba de copii ce le sunt rude, nu de nişte necunoscuţi. Chiar şi de copilul unui străin ţi se face milă, dar nu de propriul nepot! „Adrian” localizează defecţiunea sistemului în curtea celor de la Protecţia Copilului.
„Dacă DGASPC s-ar implica ceva mai mult, treaba ar merge mai bine. Din păcate, grija lor e să-şi acopere furturile. Acum Felicia e tare speriată că dl. Conţac îi trimite o comisie de control. Cică a cheltuit nejustificat prea mulţi bani comparativ cu alte judeţe. Problema e că tare mă tem că se va descurca ea şi cu această comisie, că doar corb la corb nu scoate ochii. Pe când dreptatea în cazul acestei hoaţe notorii a administraţiei botoşănene?” Circulă zvonul că membrii comisiei de control au fost instruiţi să găsească soluţii de a închide gura presei, adică de a prezenta justificări că ce-a făcut Felicia Mihai este perfect legal. O persoană mult interesată ca Felicia Mihai să iasă bine la control ar fi Maria Bordaş, cea care moşeşte de ani de zile bugetul judeţului. Asupra acestui aspect suntem în curs de documentare. Urmând recomandarea instituţiilor de specialitate, în comentariul
„L-au aşteptat prin pâcla nopţii, dar Moş Nicolae n-a venit”, n-am dat numele întreg al celor doi copii, frate şi soră, a căror părinţi şi-au pierdut de mult locul de muncă, dreptul la şomaj sau ajutor de şomaj, lucrând acum cu ziua pe unde apucă şi bând cam tot ce câştigă. Deşi un caz social extrem de dramatic, articolul a fost citit numai de vreo patru sute de cititori, în timp ce bancul zilei a s-a apropiat de-o mie. Pentru mine este semnalul că pe români nu-i mai interesează viaţa celui ajuns în necaz. Nu că ne-ar fi dispărut sentimentul de milă, dar sunt atâţia de muţi săraci, că totul a devenit o obişnuinţă şi nu un caz special. Nici comentatorii n-au considerat articolul demn de a fi băgat în seamă. Doar trei cititori şi-au exprimat opiniile. Reluăm opinia lui
„Anonim”, ce pare a fi o persoană mai sensibilă decât majoritatea dintre noi:
„Trist, e foarte trist. Dacă politicienii nu aduc daruri, ar trebui să o facă oamenii din jur, cu o situaţie mai bună. Mă întreb de ce nu deschideţi un nr de cont în bancă, pt copiii din familiile sărace? Poate cititori vor dona câte puţin, şi cu sumele adunate puteţi cumpăra cadouri copiilor sărmani de Crăciun...” Ideea este una de solidaritate umană. Vom încerca să preluăm astfel de iniţiative prin Asociaţia culturală „Demostene Botez”, dar mai întâi va trebui să ne completăm obiectul de activitate şi cu activităţi cu caracter de întrajutorare socială.
„Ionel” are un comentariu şi mai interesant:
„De ce din cerinţele UE, invocate mereu de conducătorii noştri, lipsesc tocmai acele prevederi referitoare la oameni. Ni se impun reguli pentru protejarea animalelor, a mediului înconjurător, dar pe copii, spre exemplu, cum ii protejam, cum le asiguram o copilărie fericită? Câţi copii sunt în situaţia personajelor din articol? Eu aş aprecia că în mediul rural sunt între 50 si 70%, iar în mediul urban cam 20%. Suntem mult prea ocupaţi cu detaliile şi am uitat esenţialul, adică OMUL.” Noile reglementări europene ne obligă să asigurăm găinilor din coteţ un anumit spaţiu, dar nu ne obligă să construim adăposturi pentru boschetari sau să aducem o rază de bucurie în familia celor săraci. Europa şi-a rezolvat demult aceste probleme, iar acum ne judecă după nivelul lor de civilizaţie. Construim adăposturi pentru câinii comunitari şi le asigurăm hrană după anumite reţete, iar pe copiii din familiile sărmane îi lăsăm să moară de foame, Europa neacceptând existenţa lor nici măcar scriptic. Hulită sau adulată, lidera de sindicat a Învăţământului Preuniversitar îşi vede de ale sale. Una din activităţile sale, de ordin social şi umanitar totodată, a fost adusă la cunoştinţa cititorilor prin
„Moş Nicolae a şters lacrimile bătrânilor din Nicolae Bălcescu”. Gestul lui Ţiprigan de a înveseli măcar pentru o clipă viaţa bolnavilor din spitalul de la Flămânzi a fost lăudat:
„Bravo, Dna Tiprigan! Sărbători Fericite!!!” La revedere!