Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   
Sâmbătă: 8 Iulie 2006

Evenimente
Politică
Cultură
Economic
Fapt divers
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Lumea lui Rotundu

1 EURO = 4.6669 lei
1 USD = 4.0761 lei


Număr accesări
Astăzi:
1891
De la 07 Ianuarie 2003
63899702

Comentariu la comentarii (CIX)

  • (Ioan Rotundu)
  • 7 July 2006, 23:00
Prefectul Cristian Roman a reușit să obțină promisiuni guvernamentale ca Internetul să pătrundă in fiecare primărie comunală și instituție rurală reprezentativă. Pentru ca investiția să fie folosită integral, prefectul a gândit și derularea unui curs de instruire, astfel ca la fiecare primărie din comună să existe o persoană calificată care să știe să utilizeze Internetul ca mijloc de comunicare. „Primarii se pregătesc să intre cu internetul în UE” s-a intitulat știrea prin care noi am rezumat întreaga acțiune ce urmează a se derula. Se pare că „MMM” n-a prea citit cu atenție știrea, de vreme ce a gândit altfel: „De unde să știe primarii de la țară să utilizeze internetul și calculatorul?” Mai atent la detaliile informației, „Costobocul” a apreciat inițiativa prefectului: „Inițiativa domnului Prefect este lăudabilă. Actualii primari au cel puțin studii medii, iar la primărie lucrează și oameni tineri, ce au cunoștințe de utilizarea calculatorului.” Vizita lui Mircea Geoană la Botoșani n-a mai trezit interesul de altădată când, la venirea liderilor PSD, botoșănenii le ieșeau înainte, cu cățel cu purcel, numai să-i vadă și să-i atingă precum moaștele sfinte pe la biserică. Noi am apreciat că „Marșul pesedist spre guvernare s-a împotmolit în infrastructura din Botoșani”. Cititorii au cam fost pe aproape de opinia noastră. „Dl. Geonă a uitat că pededeii au fost la conducere până acum. Cum de nu s-au reparat drumurile? De ce nu au făcut ei mai mult in cei 7 ani de domnie?! Hai, Geonelu, ne-am săturat de promisiuni electorale!” – zice un comentator, ca „Dorohoianul de Spania” să-l completeze cu „Ce nesimțiți! Iar vin cu promisiuni deșarte. Au avut puterea deplină, au guvernat și în coaliție, însă nu au făcut nimic, ne-au adus la sapă de lemn. Au promis același lucru imediat după '89 deși știau că nu se poate. Acum fac la fel, sunt conștienți că nimic din ceea ce spun nu e realizabil, dar cum "mămăliga "tot mămăligă e... cred că vom fi fruntași pe țară în a vota PDSR-ul. Mămăliga și "borșul din deal".” Mai pragmatic, „Costică beton” vede vizita lui Geoană la Botoșani ca un viitor prosper pentru liderul local PSD: „Geaba toată tevatura: Geoană "nu intră" la țară. Acolo Băsescu impărătește. Nea Conțac, dacă îi îmbrobodești să-ți dea bani de "drumuri", om te-ai făcut, trăiască-ți familia matale! Cât despre botoșăneni, sunt atât de naivi că-i poți guverna și cu liceul la seral!” Cam dur acest comentariu, dar vorba ceea: dura lex sed lex, adică, în esența sa, comentariul exprimă un adevăr. Am afirmat cândva că opiniile exprimate la rubrica „Comentariu la comentarii” nu vor fi luate în dezbatere publică. Mă simt nevoit să fac o excepție pentru „Zurru”, care s-a exprimat cu un anumit regret: „Păcat că au reușit să vă scoată de pe piață; în spate erau și sunt încă interese de miliarde; evaziune fiscală, alcool, mafia gulerelor albe și droguri. Implicați sunt cine nici nu vă închipuiți; aici este numai un tentacul al caracatiței. Vă voi citi cu plăcere în continuare. Impactul asupra cititorilor fideli va fi același, restul foștilor cumpărători ai gazetei pentru anunțuri imobiliare nerăsfoind restul gazetei.” Te asigurăm, stimate comentatorule, că nici în formula actuală, online, noi nu am abandonat lupta împotriva corupției. Dimpotrivă, noua formulă, adică apariția în format electronic, ne va feri de multe forme de șantaj. Știu că niște lepădături corupte până în vârful măduvei îmi vor capul. Dar, să ne amintim de Lăpușneanu: „De mă voi scula, pe mulți îi voi popi”. În curând voi avea o redacție nouă, cu oameni tineri și dornici de afirmare ce, cred eu, nu le vor sticli ochii la foșnetul banilor și nici la vederea sticlei cu tărie. S-auzim de bine!

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (0)]


  
Horoscop
La cimitir cu rabla!
Comunicat de presă
Reacții din partea Alianței la vizita lui Geoană
Zece miliarde pentru finalizarea Sălii Polivalente
Speranțe de revigorare pentru orașul Ștefănești
Societatea Eltrans pusă la zid de Zarug
Patriarhii Rusiei şi României au discutat despre Mitropolia Basarabiei
Noaptea neagră din '49
Declarația de venituri pentru românii din Italia
Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!
Ghidul concediului la românii care lucrează în Italia
Castellon regiunea cu cea mai mare densitate de români
Sculptura unui român în fața Guvernului Țării Bascilor
Răpirea Bucovinei şi negocierile ruso-germane
Tăriceanu și discursul politic “schizoid”
Lege pentru pensia alimentară
Mona Muscă acuză "prostia" și natura "schizoidă" a conducerii PNL
Tăriceanu își trimite partidul în campanie electorală
Polițiști comunitari amendați de cetățeni
Retrocedare prin forța legii și nu a dovezilor de proprietar
Ministrul Sereș a dat o raită prin Botoșani
Jurnalul de Botoşani şi Dorohoi

Blogul lui Rotundu
Arhivă

Contact: [email protected]
Telefon: 0745 544 745

Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!