La articolul „Refugiul stricat strigă să fie reparat”, suspect de repede, chiar a doua zi, gardul metalic de protecţie deteriorat de către o maşină a unei societăţi de pază a fost reparat. Rapiditatea cu care s-a acţionat mă face să cred că autorii accidentului au dorit să nu atragă atenţia supra lor. Mai ales că, potrivit declaraţiilor locatarilor de la blocurile din preajmă, care au fost alarmaţi de zgomotul accidentului, agenţii de pază din maşină erau morţi de beţi. Poliţiştii, ajunşi suspect de repede la faţa locului, mai ales că nimeni n-a fost rănit, i-a recuperat pe respectivii agenţi în maşina lor şi au plecat în trombă. Acum, că gardul cu pricina a fost reparat, autorii accidentului pot sta liniştiţi. Nimeni nu mai încearcă să le tulbure anonimatul. Iar dacă tot s-au grăbit să repare stricăciunea, poate dau curs şi invitaţiei lansată de „Elena”, care ne-a sesizat că „Nici refugiul de la gară nu arată prea bine; probabil tot după o întâlnire cu o maşină şi nimeni nu vede că trebuie reparat.” Poate că va avea loc şi aici o minune. Depinde cine-i cu musca pe căciulă! „CJ – o vacă de muls pentru proprietarii clădirilor retrocedate” a fost titlul cu care noi am fructificat o serie de informaţii primite de la instituţia vizată.
N-avem nimic împotriva retrocedărilor, dar aceste reparaţii de ordin material au început să fie transformate într-o serie de afaceri dubioase. Tehnica e simplă. Un moştenitor aflat la a zecea spiţă faţă de proprietarul adevărat, revendică proprietatea în cauză, care, în fond fiind folosită în interes public, nici n-ar trebui retrocedată, ci revendicatorul să primească cuvenitele despăgubiri. Dar, cum despăgubirile pot veni şi la Paşii Cailor, proaspătul proprietar tratează cu instituţia publică ajunsă la cheremul său vânzarea sau menţinerea cu chirie. Dacă găseşte şi funcţionarul potrivit, care să simtă mirosul banului nemuncit, afacerea se perfectează în grabă. Pe la Botoşani au fost numai încercări de acest gen. Deocamdată nu cunoaştem şi perfectarea unei astfel de afaceri.
Cel mai elocvent exemplu este cel al proprietarului clădirii din faţa bibliotecii judeţene, unde a funcţionat Cinema „Piticul”. Clădirea, valoroasă prin menţiunea documentară că în ea s-au ţinut spectacole teatrale cu Eminescu pe post de sufleor, a fost refăcută din temelii pe banii publici. Imediat ce a fost reclădită, a apărut şi proprietarul. Numai că nici o instituţie publică nu s-a cramponat să mai funcţioneze în acest spaţiu, iar clădirea stă şi acum cu lacăte grele pe uşă, proprietarul fluierând a pagubă. Iată ce crede „Dorel” despre acest fenomen al retrocedărilor, făcând referire directă la faptul că Muzeul Etnografic a fost retrocedat, fără a mai fi păstrat în interes public: „Păcat că una din cele mai reprezentative clădiri din Botoşani nu poate fi păstrată şi folosită pentru activităţile culturale. Pentru cei care nu ştiu, acolo aveau loc multe manifestări organizate în colaborare cu şcoli, grădiniţe şi licee din judeţul Botoşani. Acum mă întreb unde o să se găsească un spaţiu asemănător.” Problema s-a rezolvat, deocamdată, prin mutarea exponatelor în incinta Muzeului judeţean. Sunt convins că noul proprietar va pune lacăte pe uşa fostului muzeu şi va pleca în treburile lui, lăsând totul de izbelişte. Dacă-i ieşea afacerea cu CJ-ul, îi punea Dumnezeu mâna în cap. Nu i-a surâs norocul. Ne reîntâlnim luni, 12 august, folosind o nouă formulă de comentariu la comentarii. Până atunci, sănătate şi multe, multe bucurii!