Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Infracţiuni
Economic
Fapt divers
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Social
Horoscop
Umor
Gastronomie
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
553
De la 07 Ianuarie 2003
122886202

Comentariu la comentarii (CLXXVII)

  • (Ioan Rotundu)
  • 3 October 2006, 23:00
O problemă complexă rămâne cea a funcţionarilor publici ce lucrează prin instituţiile statului şi care nu sunt familiarizaţi în a lucra cu calculatorul. Lidera de sindicat din învăţământ, Maria Ţiprigan a constatat şi ea că „Funcţionarii de stat nu-şi fac datoria”. Supliciile la care sunt supuşi agenţii economici din cauza incompetenţei unor funcţionari este descris, poate prea timid, de către „Un declarant”, ce susţine că: „Madam Ţiprigan, ce-ar fi dacă ţi-ai sacrifica ceva din timpul tău şi te-ai documenta (dacă ştiu!) pe la colegii şefi de sindicat de la finanţe, casa de sănătate, şomaj, casa de pensii, inspecţia muncii, şi altele cum se depun dischete cu viramentele. Se depun lunar dischete şi nu numai, la aceste susmenţionate unităţi plătite din banii publici, dar - motivat de faptul că este oprit curentul, s-a blocat calculatorul, sau... etc.- ţi se dă număr la declaraţie dar discheta nu mai "pupă" calculatorul. Poate cu intrarea în UE o să putem trimite declaraţiile mai modern, fără să stăm ore în şir spre a le înregistra şi depune. ca apoi să constatăm că nu sunt depuse. Doamne dă!” Îmi aduc aminte de o scenă plină de umor din seria de filme „Brigada diverse”, când, aflaţi pe post de deţinuţi, Dem Rădulescu, Puiu Călinescu şi Jan Constantin se aflau la ora de reeducare. Educatorul îi întreabă cum vor proceda dacă vor găsi pe stradă un portmoneu plin cu bani. Răspunsurile au fost diverse, de la a-l ascunde imediat de ochii celorlalţi, la a număra câţi bani conţine, nici unui deţinut netrecându-i prin cap să-l prea poliţiei. Abia când s-a ajuns la deţinutul Dem Rădulescu, răspunsul a fost de genul „Predăm portmoneul la miliţie, pentru a fi înmânat proprietarului”. Aşa a procedat de curând un trecător ce-a găsit un portmoneu cu acte şi o importantă sumă de bani: l-a predat la Poliţie. Gestul lor a fost mediatizat prin ştirea „Portofel cu bani găsit şi returnat” iar comentatorul „Trecător” a constatat fericit: „Felicitări băieţi! Mai sunt şi oameni care-l au pe Dumnezeu în suflet.” Se pare că „Social democraţii îl sprijină pe Conţac” pentru a nu fi înlocuit din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani. O astfel de declaraţie a venit şi din partea Manuelei Zarug, consilier municipal PSD. Cineva, ce s-a semnat „Andrei Pascu”, dă o anume interpretare declaraţiei făcută de Zarug: „D-na Zarug este o persoană în general obiectivă. Ea spune că momentan nu e oportună schimbarea, aşa cum momentan nu sunt oportune anticipatele. Ce vrea D-na Zarug să spună nu e că l-ar susţine pe Conţac ci că, momentan Alianţa portocalie nu a pierdut suficiente procente. Când însă PSD va fi pregătit, va fi schimbat şi Conţac.” Oare aşa să fie? Să nu uităm că preşedintele Conţac duce în spate întreg PSD-ul botoşănean, suportând toate cheltuielile financiare. Din câte cunosc, în momentul de faţă PSD-ul nu are un membru care să-şi permită să preia asupra sa cheltuielile financiare ale partidului. Toţi se pricep la politică, dar când vine vorba de bani o tulesc iepureşte. „Egner considerat deştept de către colegii de partid” pare a fi o apreciere cam interpretabilă. „Alex Sandu” ne dă o explicaţie: „Doamna Zarug e prietenă cu unele din persoanele ce au beneficiat ilegal de locuinţă ANL. De exemplu, cu secretara lui Afrăsinei. Niciodată doamna Zarug nu se va implica în deconspirarea Doinei Federovici, care şi-a vândut fictiv apartamentul cu trei camere surorii sale, plus garsoniera deţinută de soţ. Doiniţa, cum îi spune Dna Zarug, va beneficia cu siguranţă de prelungirea contractului de chiriaş ANL.” Tineretul PSD este urecheat şi de „Ţepeş”, care îi acuză fără menajamente: „Ahaaa! Ruşine tineri psd-işti. De ăştia îmi sunteţi deci? Doina Federovici e din câte ştiu eu preşedinta organizaţiei de tineri psd-işti de cam tot atâţia ani cât şefa ei Viorica Afrăsinei a fost deputat. Ruşine vouă profitorilor!” Mai concret în cerinţe pare a fi „K”, ce solicită: „Dacă actualul consiliu local şi actualul primar sunt atât de verticali, atunci contractul de închiriere dintre SC LOCATIVA SA şi Doina şi Dinu Federovici, pentru apartamentul pe care aceştia îl deţin în ansamblul ANL din strada Alba Iulia, trebuie reziliat imediat, şi nici nu mai trebuie pusă problema unui contract nou. În lege scrie clar că nu pot beneficia de locuinţă ANL cei care au mai deţinut o locuinţă.” Un debut în presă l-a făcut şi medicul pediatru Relu Tinca. El ne-a remis spre publicare articolul intitulat „Reforma sanitară: De unde? Încotro?” Respectând tradiţia, una neplăcută, colegii, în loc să-l încurajeze în demersul său, l-au criticat. „Pacientul botoşănean” răsuceşte cuţitul în rană: „Iar cel mai nemulţumit e RELU, că nu reuşeşte să-i facă vânt d-nei dr. BONTAŞ! Ce reformă s-ar mai trage cu finul TINCA la cârma D.S.P. şi naşul PÂRVU la personal! De ce n-aţi iniţiat reforma locală când eraţi în conducerea C.J.A.S.? Era D.N.A.-ul prea aproape şi a trebuit să vă confecţionaţi urgent un preinfarct la capitală? Urmăriţi în numerele viitoare gândirea adâncă a doctorului care şi-a lăsat pacienţii ca să i se spună şi lui 2 luni "don prefect".” Este cam răutăcios acest comentator, cum ne place unora dintre noi să fim, dar sper că medicul Relu Tinca nu se va lăsa descurajat şi va continua să scrie. Mai ales că sunt informaţii oferite de un specialist, din interiorul sistemului, deci cunoscător al problematicii abordate. La revedere!

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Generalul Negrescu este acuzat de jocuri politice liberale
(Ioan Rotundu)
Horoscop
Confuzie gerontologică
Şniţel cu sos de smântâna
Numai Justiţia mai poate descâlci datoriile către Apa Grup
S-a demarat campania „E sarcina ta să ai grijă!”
Profesori amendaţi
Un elveţian a venit să ne explice de ce suntem violenţi
Tâlhărie comisă de şase tineri
Autori de furt identificaţi
Caravana ADR a ajuns la Botoşani
Termica şi-a curăţat organigrama de angajaţii deveniţi inutili
Procedura de acordare a ajutoarelor la căldură
Măsuri radicale în filiala peremiştilor botoşăneni
Vama Siret se va muta la Racovăţ
Repetenţi la obţinerea permisului de conducere
Cutremurătoarea viaţă a unei fetiţe de 13 ani
Agenţi economici care se cred şmecheri în a-şi plăti datoriile
Se începe colectarea DEEE-urilor
Locuitorilor din zona siturilor incluse în "Natura 2000" vor fi avantajaţi
Grevista foamei şi-a luat calabâcul şi-a plecat
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog