Invocat cu mult tam-tam în perioada când primarul Botoşanilor era Florin Egner, lider de vază PSD, incubatorul de afaceri ne era prezentat ca un fel de salvator al economiei judeţului. Între timp apele s-au limpezit şi am putut vedea că
„Incubatorul de afaceri… o afacere proastă”. Păcat de banii care s-au cheltuit şi de clădirea care a trebuit demolată, cea a fostului Club „Libertatea”, o clădire reprezentativă arhitecturii secolului al XIX-lea a Botoşanilor.
„Un dansator”, aluzie la formaţia de muzică populară ce-a funcţionat în clădirea demolată, crede de cuviinţă că
„Nu o afacere proastă, ci o afacere egneristă! Trupa lui Mişu Fediuc mazilită - cât suflet a pus Mişu acolo numai el şi Dumnezeu ştie. Pe Egner nu l-a interesat nimic din toate astea, se putea îmbogăţi Mişu din "afacerile" de acolo, avea mai multe şanse să plece - fără să umble cu miloaga după sponsorizări - cu formaţia la diverse festivaluri, etc., etc.” Multe sunt relele şi prejudiciile de imagine aduse Botoşanilor în perioada cât Egner a fost primar. Din păcate, şi stă în firea noastră să judecăm aşa, când Egner se afla în scaunul de primar nimeni nu îndrăznea să-i critice deciziile aberante luate. A trebuit să avem un alt primar, să comparăm ce s-a făcut acum şi ce nu s-a făcut atunci, ca să ne dăm seama cât ne-a costat cei patru ani irosiţi sub mandatul lui Egner. Fără doar şi poate că proprietarii de autoturisme sunt la cheremul patronilor de service auto şi a angajaţilor acestora. Bătaia de joc care se practică în acest sistem de prestări servicii îşi are rădăcini adânci, chiar din perioada comunistă. Orice efort depus în direcţia creşterii calităţii acestor servicii n-a dat roade. Recent, un proprietar de autoturism
„A plătit pentru reparaţii cât pentru o maşină”. Numai că fapta s-a petrecut la un service din judeţul vecin, Suceava.
„Fane” pare a fi surprins de toată povestea:
„Păi ce vă duceţi până la Suceava? Să vedeţi la service la Tridex, ce şnapani sunt şi cum dacă ai de comentat mai iei şi bătaie de la patroni, că au şi ăştia o grămadă de reclamaţii şi procese. Protecţia consumatorului dacă vrea să dovedească că e in slujba omului de rând să verifice societăţile botoşănene. Ce ne doare pe noi de Suceava? Îi avem pe escrocii noştri în domeniu.” Profesorul Ionel Bejenaru, şeful secţiei de Memoralistică a Muzeului Judeţean Botoşani, fără doar şi poate şi-a câştigat, pe merit, un loc în istoria culturii botoşănene. Scrierile sale sunt diverse. De la cercetări istorice, publicate în revista de specialitate „Herasmus”, la cercetări de istorie a literaturii. Bejenaru este primul botoşănean ce a reuşit să editeze un dicţionar al personalităţilor locale, exemplul său fiind urmat, apoi, şi de alte personalităţi cu astfel de preocupări. Lucrarea este un nelipsit instrument de lucru pentru profesorii de literatură, dar şi pentru acele persoane dornice să cunoască aspecte din viaţa personalităţilor botoşănene intrate în istorie. Acelaşi Bejenaru este capabil să vorbească ore în şir, cu fapte, date, nume şi locuri despre evenimente din istoria poporului nostru, cu precădere a Botoşanilor. Numai că el, ca şi alţi oameni de cultură, este îndrăgostit prea mult de Bachus. Însă, tot atât de adevărat este şi faptul că „beatul se dezbată”, cu prostia stând mai rău. Aşadar, articolele semnate de prof. Ionel Bejenaru, înmănuncheate sub grupajul „Lama de plâns”, un fel de pamflete bazate pe observaţia socială, articole ce satirizează trăsături şi manifestări ce ne aparţin, fie mai mult sau mai puţin plăcute nouă, vor continua să apară. Nu mă interesează viaţa privată a prof. Bejenaru, ci creaţia sa. Am fost şi eu o vreme robul acelei mentalităţi de a judeca omul prin comportamentul public şi mai puţin prin contribuţia la zestrea valorică a comunităţii. Acei comentatori care, dacă ar mai exista PCR-ul, ar fi în stare să-l convoace pe Bejenaru în faţa organizaţiei de bază şi să-l excludă din partid pentru consum repetat de alcool, sunt nereprezentativi faţă de cele câteva sute de cititori care au primit scrierile lui aşa cum au fost create. Atât timp cât Bejenaru este mai citit decât o ştire despre un viol, apreciez că interesul cititorilor pentru actele de violenţă este în scădere, dar în creştere pentru un act cultural. Ceea ce este bine! Din câte-l cunosc, Bejenaru va continua să bea, dar şi să scrie. Băutura este păcatul său, aşa cum şi noi avem păcatul nostru, conştientizat sau nu. Am statuat ca acele comentarii de la rubrica
„Comentariu la comentarii” să nu mai fie luate în discuţie, fiind considerate punctul final pus opiniilor exprimate. Fac o excepţie, fiind vorba de un aspect legat de cultura generală a fiecăruia dintre noi. Un comentator a cerut să fie organizată o întrunire publică la care să fie prezenţi politicienii locali, ei urmând a-şi demonstra cunoştinţele de cultură generală.
„Introspecţia” crede într-un astfel de demers:
„Bună idee! Pe când quiz-ul? Mergeţi la Somax, domnule Rotundu, faceţi invitaţii la vreo trei, patru dintre ei şi în direct puneţi-le întrebările. Să ne mai distram şi noi pe seama lor, că ei s-or fi saturat de cât s-au distrat pe seama noastră.” Cu regret comentează şi
„Trist”, ce consideră:
„Ce e mai trist este că majoritatea instituţiilor de cultură sunt în subordinea lor şi de aceea acolo face fiecare cum îl taie capul, că cine să-i controleze dacă nimeni dintre şefi nu se pricep de loc la cultură? Dar nu ei sunt de vină, ci electoratul care nu a avut niciodată în vedere şi elemente de cultură în alegerea oamenilor pe funcţii”. Nu cred că politicienii locali ar da curs unei asemenea invitaţii. Dar merită să încercăm. O să mă gândesc la o formulă de întâlnire publică cu o astfel de temă. La revedere!
ei susţin că sunt greşit înţeleşi, în privinţa măsurilor propuse
