Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Cultură
Fapt divers
Sănătate
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
10899
De la 07 Ianuarie 2003
122870966

Comentariu la comentarii (CXII)

  • (Ioan Rotundu)
  • 13 July 2006, 23:00
Potrivit Constituției, fiecare dintre noi avem dreptul la apărător, indiferent de acuzația care ni s-a pus în cârcă. De asemenea, orice avocat are libertatea de a accepta sau respinge un client. Fostul procuror șef al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani și fost procuror la Parchetul Național Anticorupție, Gheorghe Șuhan, acum în calitate de avocat, a acceptat să-l apere pe omul de afaceri Constantin Cuciureanu într-un proces penal. Pentru că a acceptat să devină apărătorul lui Cuciureanu, s-au găsit voci care să-i reproșeze avocatului Suhan oarece lipsă de deontologie profesională. Pe fondul acestei dispute publice am scris editorialul „Avocatul Șuhan văzut și altfel”, comentat de „Advisor” într-un mod echilibrat: „Nu-l cunosc pe Cuciureanu, dar cred că a dovedit o sclipire de inteligență angajându-l pe Șuhan ca apărător. Șuhan este doctor în drept și experiența lui ca procuror îl îndreptățește pe orice om să-l considere un avocat excelent. Dacă aș vrea să câștig un proces, fix pe Șuhan l-aș angaja... Ce contează pe cine apără, de aia e avocat să se implice în procese. Cu cât mai grele, cu atât se dovedește că e mai bun...” Pentru că ministrul Codruț Sereș a ținut să fie prezent la sărbătoarea a 15 ani de la înființarea societății Electroalfa, noi i-am consemnat vizita sub titlul „Ministrul Sereș a dat o raită prin Botoșani”, iar un comentator și-a exprimat sentimentele trăite: „Bravo pt. Electroalfa. Bravo pt. oamenii care muncesc acolo! Să auzim de bine și la 30 de ani.” Așa să fie, precum dorește acest comentator! Din nou polițiștii comunitari au intrat în foarfecul comentatorilor. „Polițiști comunitari amendați de cetățeni” a fost un material care a consemnat nemulțumirea concitadinilor noștri vizavi de prestația polițiștilor comunitari, o prestație care stârnește vii proteste. „Gigel” crede că >„Milițieni ca Holcă și Oniciuc fac de râs comunitarii din Botoșani”. O părere negativă are și „Ahile”, ce comentează cu oarecare părere de rău: „Păcat că un oraș așa cum este Botoșaniul a ajuns să fie "condus" de oameni fără respect, care fac legea oriunde și oricum, numai datorită banilor.. Polițiștii comunitari, și numai 2 dacă ar fi, ar trebui să aplice legea...dar dacă salariul merge, chiar dacă nu fac nimic, ce să mai așteptăm de la ei... Dar dacă ei ar fi plătiți în funcție de amenzile aplicate sau numărul de procese verbale încheiate, să vedeți că se schimbă treaba... La fel să fie plătit și cel care îi conduce, Holca, și mai vedem ce răspuns dau...” Comentatorule, să ne ferească Dumnezeu ca polițiștii comunitari să fie plătiți în funcție de numărul amenzilor aplicate. S-ar deschide pentru a doua oară cutia Pandorei. Abuzurile ar curge gârlă, și am trece în extrema cealaltă. Polițiștii comunitari sunt persoane cu o pregătire de nivel mediu, iar la capitolul cultură generală n-o să găsim în ei partener de dialog. I-ai ciobanului bâta din mână și el se va simți neajutorat. I-ai polițistului comunitar bastonul și se va simți aidoma ciobanului. Educația lor civică este foarte precară, dar defilăm cu ce avem. Până lucrurile se vor normaliza, abuzurile vor curge de ambele părți: de la noi către ei și de la ei asupra noastră. Din păcate vor suferi oamenii simpli și neajutorați, asupra cărora se va descărca năduful neputinței acelor polițiști comunitari ce vor fi umiliți de către cei cu bani și poziții sociale puternice. Problemele la societatea Eltrans se acutizează. „Societatea Eltrans pusă la zid de Zarug” a fost o știre comentată de „Observator” fără nici un menajament: „De unde management la Eltrans? Un director care a dormit într-un birou la Electrocontact și care nu a făcut din capul său nici măcar o "MUTELCA", pus director printr-o conjunctură politică nu e capabil (a și demonstrat) nici măcar să-și păzească încasatorii de pe tramvaie să nu bage banii în buzunar, nu să mai facă management. Se mai aude că "se uită după angajatele sale", așa că management mai încolo. Puneți domnilor un om capabil să facă întâi ordine și apoi management. Dacă de atâta timp lucrurile nu merg bine acolo, nu e clar că managerul e incapabil?” Comentatorul are perfectă dreptate. Numai că actualul director Comariță se bucură de sprijinul unor consilieri locali care sub nici o formă nu s-au distins prin onestitate față de alegători, ci prin șperțuri și mici, dar umilitoare, avantaje financiare. „Speranțe de revigorare pentru orașul Ștefănești” a trezit interesul cititorilor originari din această zonă a Prutului. Un comentator chiar recomandă primarului: „Primăria ar trebui să consulte cetățenii asupra proiectelor posibil realizabile la Sânca: ferme agricole, turism și prin acestea crearea de locuri de muncă” Terenurile de la ieșirea din Stânca, cu un capăt aflat în apele lacului de acumulare, sunt extraordinar de pretabile la construcția de vile tip pensiune. În zonă se pot pune bazele unei activități turistice durabile. Greu va fi până ce unul din proprietarii de terenuri va avea curajul să pună prima cărămidă. Personal consider că nu-i departe acest moment crucial pentru viitorul zonei Stânca – Ștefănești. La revedere!

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Horoscop
Operațiunea „Rabla” aflată în dificultate
Peisaj canicular cu grenade și motocicliști amețiți
Declarație șocantă a reprezentantei Administrației Fondului Cultural Național
Simpozion „Sănătatea globală în concepția OMS”
Instruire pe tema redactării proiectelor
Spitalul Județean Mavromati face parte din categoria asuprită
PNGCD Botoșani are un nou președinte
Regal popular pe Pietonalul Unirii
Vise deșarte pentru locuințe sociale la punctele termice
Finalizarea caselor pentru sinistrați a fost amânată până în august
Cumpărături prin card, doar cu buletinul
Până în septembrie, deficiențele pe siguranță alimentară se rezolvă
Laszlo Borbely anunță modificarea Legii locuințelor
Românii au ca principală sursă de informare televizorul
Românii cred că intrarea în UE le va aduce prosperitate în cinci ani
Parlamentarii PNL și PRM sunt mai activi decât cei din PSD
CNSAS decide săptămâna viitoare în cazul Răzvan Theodorescu
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog