Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Cultură
Infracţiuni
Economic
Fapt divers
Editorial
Învăţământ
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
25151
De la 07 Ianuarie 2003
122910800

Comentariu la comentarii (LX)

  • 9 April 2006, 23:00
Faptul că „Primarul Lungu a renunţat la eticheta de social” n-a impresionat pe nimeni. Dimpotrivă, s-au găsit cititori care să-l zugrăvească în culori nu tocmai atrăgătoare, cum ar fi şi următorul comentariu: „Ce se tot freacă cu social democraţia, se regrupează securitatea în PD fostul FSN. Să nu uităm că Lungu a mai fost primar de FSN. Nu are nici în clin nici în mânecă cu social-democraţia şi nici aplecare spre oameni sau necazurile lor, tot ce vrea e puterea! Şi dorinţa sadică de a dispune de destinele oamenilor după bunul plac. Hai, lasă-ne!” Un drept la replică remis redacţiei noastre de către conducerea Şcolii nr. 8 Botoşani, cea acuzată de prof. Trufin de abuzuri şi ilegalităţi comise faţă de persoana sa şi alte cadre didactice din şcoală, a fost publicat sub titlul „Cealaltă imagine a profesorului Trufin”. Părerile n-au lipsit. „Remus” crede că „1. Şi dacă decizia instanţei rămâne definitivă, ce mai spuneţi stimabililor? Că Trufin e un individ incomod e una (care poate nu vă convine, dar în băltoaca învăţământului românesc mai trebuie şi câte unul ca el), dar câţi dintre Dumneavoastră au (profesional) performanţele acestui Trufin? 2. Lăsaţi jurnaliştii să hotărască singuri care le sunt sursele de informare, nu vă mai consideraţi Dumneavoastră o sursa (cealaltă ar fi direcţiunea şi a treia inspectoratul, nu? Ce frumos!) 3. Pe bune vorbind, la comanda cui aţi trimis ţidula cu aroma de protest a oamenilor muncii de pe vremea împuşcatului?” Şi comentatorul „Zamolxe” a simţit în dreptul la replică o atitudine tipic comunistă: „Astă scrisoare de desolidarizare clar a fost fabricată în beciurile IŞJ sau mai rău a fost opera celor care susţin actuala şcoală. Oamenilor muncii, care au participat activ la scrierea unei noi pagini glorioase a socialismului (drept la replică), le sugerez să citească mai întâi acuzele care apar în cele două articole şi apoi să vină cu argumente şi dovezi contra. Acest drept la replică nu face decât să dovedească că informaţiile prezentate sunt adevărate. În rest numai de bine.” Mă simt nevoit să precizez încă o dată că tot ce noi am scris legat de sistemul de învăţământ botoşănean, nu numai despre Şcoala nr. 8, s-a făcut la solicitarea cititorilor. O solicitare mai veche, faţă de care noi am promis s-o onorăm. Ne-a trebuit ceva timp până să descâlcim iţele atât de întortocheate ale relaţiilor mai vechi şi mai noi pe care se sprijină interesele celor de care depinde destinul învăţământului botoşănean. Respingem orice acuzaţii că la baza publicării articolelor în cauză ar sta oarece comandă de ordin politic sau de altă natură. Nu este prima dată când, publicând fapte adevărate, suntem acuzaţi că ne-am pus în solda unuia sau altuia. Înţeleg astfel de reacţii. Ele sunt reminiscenţele morale ale unui sistem educaţional care ne-a distrus orice sentiment de respect pentru adevăr şi care a încurajat delaţiunea şi denigrarea reciprocă, ca forme de control asupra colectivităţilor. Cazurile sociale au început să determine reacţii virulente ale cititorilor faţă de indolenţa sau abuzurile puterii, dar şi sentimente de milă faţă de cei ajunşi la necaz. „Misterul copilului căzut în cap la şcoală” a fost un astfel de material. Este vorba de un elev ce s-a accidentat în şcoală, dar care provine dintr-o familie cu probleme. Părinţii săi, cândva oameni respectabili în societate, el inginer, ea economist, au ajuns robii alcoolului, descurajaţi de lipsa oricărei perspective profesionale în viitor. „Narcisa” a fost puternic emoţionată de povestea copilului: „Practic mi-a venit rău când am citit acest articol. Sper ca cei de la Protecţia Copilului să se autosesezeze şi să intervină în ajutorul acestui copil necăjit.” O altă cititoare: „La şcoala din acel sat am fost şi eu cândva elevă. Să aud aceasta întâmplare chiar acolo? Îmi pare sincer rău. Sărmanul copil, nu are cine avea grija de el!” Cineva sugerează: „Cred că ar trebui ajutată întreaga familie. Cred că familia are multe probleme şi ar trebui ajutată de cineva. Acest băiat are nevoie de dragoste şi de multă atenţie.” Mult anunţata veste că „Primarul va începe o campanie de vizitare a cartierelor” a intrat şi în atenţia unui cititor, care-i sugerează primarului: „Prin intermediul ziarului dumneavoastră îl invităm atât pe D-l Primar cât şi pe dumneavoastră să faceţi o vizită în zona pieţei mici la buncărele de gunoi, în jurul restaurantului Parc, pentru că trebuie eliminată mizeria din zonă. Aştept să văd care va fi reacţia după acest comentariu.” Nu putem şti dacă primarul va da curs acestei invitaţii, dar noi o vom onora-o cu siguranţă. Că va fi aşa, veţi citi constatările noastre ce le vom publica sub forma unui reportaj realizat la faţa locului. „Ghearele morţii securiste” l-a adus în prim plan pe Nistor Răcnea, fost director la UPSS Botoşani, acuzat de pactizare cu fosta Securitate. Deşi problema este una extrem de sensibilă, comentatorii s-au limitat la a aprecia activitatea fostului director din vremurile de aur ale PCR. O astfel de tendinţă, de a judeca activitatea valoroasă a unor directori din vremea PCR cu cea dezastruoasă a unora din timpurile de acum, apare total nefirească. În vremea PCR-ului era suficient un telefon la primul secretar ca să rezolvi la minister orice problemă. Aveai totul la dispoziţie. Trebuia să dovedeşti că ştii să storci munca salariaţilor pentru a îndeplini planul anual şi cincinal, ca să fii considerat de şefii comunişti un şef destoinic şi valoros. Numai că, în economia de piaţă, nu ai nici un şef PCR care să rezolve telefonic problemele tale organizatorice din fabrică sau societate. Proprietatea privată nu poate fi dirijată printr-un telefon de la minister. Ca să fii un bun manager, trebuie să cunoşti bine profilul societăţii ce-o conduci, ce produci şi unde vinzi, că producţia pe stoc te falimentează, nu te premiază ca în comunism. Îi ivit pe acei comentatori, care au văzut în Răcnea un idol, să-l judece după calităţile care se cer astăzi unui manager. Cred că vor vedea altfel lucrurile. Cât privesc acuzaţiile aduse lui Răcnea de complicitate cu fosta Securitate, noua formulă de conducere a CNSAS va rezolva şi acest aspect. Cât de curând. La revedere! (Ioan Rotundu)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Horoscop
Şefii Termica pârâţi la CEDO
* sau 7 dintr-o lovitură
Chinurile Holocaustului povestite de către doi supravieţuitori
Comunismul reflectat prin ochii liceenilor de azi
Partidele Alianţei merg la braţ spre UE
Cu armele pregătite pentru a combate evaziunea fiscală
Tineretul liberal a înfiinţat Clubul Elevilor Liberali
Romii au chefuit de ziua lor în stil ţigănesc
Undă verde de neputinţă pentru contrabandişti
Preşedintele cherchelit şi sistemul ticăloşit
Ioan Rotundu
Fondurile de pensii private trebuie ferite de soarta FNI
PSD vrea să analizeze sistemul de învăţământ
Ziua Pământului marcată şi la Botoşani
Birocraţia înfiinţării unei societăţi
O delegaţie ministerială va veni în Botoşani
Lipsa sediului şi expirarea duratei societăţii, cauze de dizolvare
Realizările Gărzii Financiare în primul trimestru al anului 2006
Bunuri furate de către paznici
Grup de tineri puşi pe distrugeri în Săveni
Sesizare de frica concubinului
Lucrările de dinaintea Paştelui favorizează incendiile
Sute de amenzi date şoferilor vitezomani pe „Şoseaua morţii”
Evenimente rutiere nedorite datorită neatenţiei şi consumului de alcool
Bătăuşii umplu paturile spitalelor
Creanţe recuperate la instanţă
Opinii ale politicienilor privind legea lustraţiei
Legea lustraţiei are o doză consistentă de nedreptate morală
Activitatea procurorilor este percepută pozitiv
Amenzile de aproape 400 milioane ROL
Mare bal, mare petrecere
Elevii şi teatrul botoşănean
Majorare a indemnizaţiilor profesorilor care participă la examenele naţionale
Gigi Becali anunţă că va candida la Preşedinţia României
Fondul Proprietatea este ţinta unor atacuri interesate
Există suficienţi bani pentru lucrări de infrastructură
Gheorghe Ciuhandu reclamă refuzul PD de a dialoga cu PPCD
Conservatorii sunt pregătiţi de alegeri anticipate
Preşedintele Camerei Deputaţilor susţine eliminarea listelor suplimentare de vot
Am aflat cu stupoare că există o direcţie tablouri în Camera Deputaţilor
Social-democraţii precizează: Nu există negocieri între PSD şi PD
Sunt un om care are şi el dreptul să se bucure
Ludovic Orban avertizează că se pregăteşte o formulă de guvernare fără PNL
Gigi Becali susţine că PNG are şanse să intre în Parlament în 2008
Deputatul Aurelian Pavelescu consideră că Traian Băsescu sfidează România
Din 2007, facilităţi şi gratuităţi pentru medici, promite Eugen Nicolăescu
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog