Venit la Botoşani pentru a întări moralul liberalilor deveniţi platformişti, Gheorghe Flutur ne-a amintit că fără o autostradă, dezvoltarea judeţului nostru nu va fi posibilă. Altfel spus
„Liberal-democraţii ne îmbie cu Autostrada Est – Vest”, iar noi să-i răsplătim cu voturi, atunci când ne le vor cere.
„Costobocul-observator” nu vrea să se lase fraierit:
„Domnule Flutur, ne-am săturat în cei 17 ani de la momentul 89 de promisiuni deşarte de la tot spectrul politic care a găsit oricând fraieri pentru a vota iluzii.” Iată şi opinia unui alt Toma Necredinciosul:
„D-le Flutur, timp de 2 ani ministrul cărui guvern aţi fost? Al Bulgariei? Atunci nu era nevoie de autostradă? De fapt, nici acum nu e nevoie de aşa ceva, ci doar de promisiuni.” Problema acestei autostrăzi este veche, iar iniţiativa aparţine PDSR-ului, prin 1994, dacă nu mă înşel, când a lansat un program de dezvoltare a României în viitor. Acest program a fost publicat în Monitorul oficial, iar cine a avut în mână acest monitor, a putut vedea, frumos colorată, şi autostrada europeană Vest - Est, cu traseu peste Carpaţii Orientali în zona Vatra Dornei, prin Suceava, Botoşani cu trecere peste râul Prut peste un pod în aval de barajul Stânca-Costeşti, cu ramificaţie spre Chişinău, Kiev şi Moscova prin Bielarus. PDSR-ul s-a transformat în PSD, a trecut în opoziţie iar planul său de dezvoltare în perspectivă a fost depus la arhiva promisiunilor electorale. Iată că platformiştii vor să-l scoată de la naftalină, considerându-l o iniţiativă proprie. După trecerea lui platformistului Flutur prin Botoşani, am putut lua act că
„Ţâbuleac îşi încurajează adepţii”. Demersul lui Ţâbuleac de a spori numărul platformiştilor n-a prea găsit priză la public.
„Anonim” îl atinge la coarda sensibilă a familiei:
„Dacă nu şi-a convins fratele să îl urmeze în PLD, cum Dumnezeu îi va convinge pe alţii?!” Sceptic se arată a fi şi
„Costobocul-observator”, care pare să se fi săturat de politicieni de duzină:
„Alt oportunist politic, nimic nou sub soare. Se caută cu disperare adepţi pentru a întări o dreaptă ,ca şi cum viaţa ar fi de dreapta sau de stânga. Români, treziţi-vă şi nu vă lăsaţi manipulaţi de toate hahalerele.” La Şcoala nr. 7 Botoşani se anunţă un scandal de proporţii. Deocamdată noi am publicat, sub titlul
„Alo, domnii de la IŞJ, strigătul lor cere un răspuns!” o scrisoare primită pe adresa redacţiei. Iată şi o primă reacţie:
„Vă spun eu. D-l prefect are copilul la această şcoală, iar d-l Samoilă, care ştie că s-au făcut atâtea afirmaţii de către d-l prefect cum că are relaţii deosebite cu d-l ministru Hărdău, a ştiut să-şi pună o pilă la primul reprezentant al Guvernului în teritoriu şi împreună cu nemaipomenita conducere a IŞJ (cea mai slabă de până acum) menţine pe post pe acest domn director cu 3 ani studii (din l973) şi cu definitivat. Ăsta-i adevărul!” În ce priveşte mult aşteptatul răspuns de la IŞJ,
„Cătălin” anticipează:
„M-aş mira foarte mult ca IŞJ să dea un răspuns... de bun simţ la "strigătul" despre care vorbeşte Jurnalul. Cel mai probabil, treaba se va muşamaliza la fel cum s-au muşamalizat şi neregulile găsite de inspecţia din noiembrie 2005 de la Seminar, şi scandalul de la Şcoala 8 şi cel de la Liceul Sportiv şi multe alte nereguli comise de iluştrii diriguitori ai învăţământului botoşănean.” Scandalul fiind abia la început, avem timp suficient să mai revenim asupra acestui subiect. Nici editorialul
„Slujba de Bobotează – prilej de manifestare a grotescului în credinţă” n-a scăpat atenţiei comentatorilor. Unul dintre cititori consideră că
„…Microfonul a devenit o necesitate în biserici şi pentru o mai bună percepţie a slujbei, dar şi pentru a cruţa vocea preotului care cântă vreo 35 de ani. Aţi văzut vreun cântăreţ pe scenă fără microfon? Îşi cruţă vocea, că mai are nevoie de ea. Matale eşti cam pornit contra părintelui Leonte. Oare s-a făcut slujba cu episcopul, fără har? A fost mai mult har la altă biserică decât la Sf. Ilie? Hmmmm!” Nu cred că acest comentator frecventează prea des lăcaşurile de cult. Dacă ar fi făcut-o, ar fi observat că de două mii de ani, în catedrale întinse pe hectare de teren preoţii au slujit fără microfoane. În Tesalonic există catedrala Sf. Dimitrie, veche de sute de ani, spaţioasă cât să nu poţi distinge omul dintr-un capăt în celălalt, iar preoţii slujesc fără microfoane. Slujba trebuie să fie cucernică, pioasă, meditativă şi nu ţipată în microfon. Părerea mea! Când pui o slujbă religioasă pe picior de egalitate cu un concert rock, îmi cer scuze, dar nu mai putem vorbi de o credinţă anume. Marii duhovnici au spus, au scris, au propovăduit că actul credinţei are har numai dacă şi preotul este dăruit credinţei. Ori, aceeaşi mari duhovnici au recunoscut că sunt şi preoţi fără har. Iar harul este o însuşire percepută de credincios numai dacă preotul este înnobilat de puterea divină cu un astfel de dar.
„Este urât ce s-a întâmplat. Aveţi dreptate. Etica creştină nu permite astfel de fapte. Să-ţi iubeşti aproapele, este una din porunci. Cum? Călcându-l în picioare?” este o altă opinie, ca
„Fără ură şi prejudecăţi” să accentueze pe esenţa lucrurilor:
„Un subiect sensibil, predispus la interpretări "abrupte", tratat cu bună credinţă şi profesionalism. Indiferent de cine, ce, şi cum spune, trebuie să recunoaştem că cele prezentate fac parte din viaţa de zi cu zi a relaţiei credincioşilor cu slujitorii bisericii. Din păcate! Subiectul ar merita reluat şi dezbătut, dar nu numai cu reprezentanţii enoriaşilor, ci, şi cu cei ai clerului. Susţin realitatea ce exprimă şi cuvintele de încheiere: "..slujitorii bisericii, inconştienţi sau nu, lasă oile să rătăcească pe drumul greşit pe care au apucat-o". Adaug eu: oare de ce?” Cred că fiecare dintre noi are câte un răspuns la această întrebare. Cu bine!