Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Cultură
Infracţiuni
Anunţuri
Economic
Fapt divers
Editorial
Sănătate
Administraţie
Social
Sindicate
Horoscop
Ofertă de afaceri
Umor
Gastronomie
Comentarii
Religie
Proverbe şi...
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
19742
De la 07 Ianuarie 2003
122905391

Comentariu la comentarii (XC)

  • (Ioan Rotundu)
  • 8 May 2007, 23:00
Noi am consemnat că „Cearta dintre Ciuştea şi Conţac dă la iveală anumite interese”, iar comentatorul cu năstruşnicul pseudonim „Vornic-i” are despre Ciuştea părerea sa: „Cred că pe Ciustea îl mână numai interesul personal în tot ceea ce face. A fost la PRM, a plecat la alt partid cu gândul că Gigi îi va da ceva şi lui din avere. Conţac este om serios. El şi-a făcut întâi avere şi apoi s-a înscris pe arena politicii. Conceptul lui despre dezvoltare economică este unul sănătos. Mai întâi drumurile şi căile de acces şi apoi celelalte. Degeaba ai spitale dotate, dacă nu ai acces mori în drum.” Judecându-i pe amândoi după aceeaşi mărime valorică, „Băsescu” a concluzionat: „Cum e unul e şi celălalt .Acelaşi caracter. De fapt asta i-a apropiat. Conţac nu are nici un concept. Mai ales economic. Pentru a face mişmaşuri nu-ţi trebuie multă minte. Pt. concepte ai nevoie de o cultură solidă.” Revizuindu-şi opinia, „Vornic-i” revine şi consemnează: „Adevărat vorbeşte Băsescu!” Nu-i de ignorat nici opinia lui „Botoşănean”, care a sesizat că „Este clar că cei doi sunt de mult împreună şi multe vor ieşi la iveală când vor fi in opoziţie, o opoziţie de interese...Eu am nişte întrebări: după ce amândoi au bubuit-o pe Lozneanu, ea, după un timp, a tăcut. De ce? Oare totul are un preţ? Sigur s-a întâmplat....Oare ce?” Nu cred că în deciziile sale preşedintele Conţac s-a simţit vreodată împiedicat de vicepreşedinta Lozneanu. Aşa că, insinuarea că aceasta ar fi fost plătită de Conţac ca să tacă, să facă sau să nu facă ceva, este pură fantezie.
Senatorul conservator „Vasilescu va vota la Horodiştea”. Cel puţina aşa a declarat. Un cititor a voit să facă precizarea că „Ce-a mai nordică localitate este Ivancăuţul din com. Păltiniş şi nu Horodiştea.” L-a contrazis un alt cititor cu „Anonimule, cu cine ai făcut geografia!!!???” Ivancăuţul este un cătun ce mult timp a fost alipit localităţii Horodiştea. Ambele fac parte din comuna Păltiniş. Numai că borna care indică punctul cel mai nordic al României este pe raza localităţii Horodiştea.
Preşedintele PNL, dar şi doctorul-deputat „Câmpanu crede că a avut dreptate în privinţa Termicii”, adică sesizările sale că la această societate se petrec multe ilegalităţi s-au confirmat. Cu răutatea specifică unora dintre noi, cineva a comentat: „Vezi-ţi de picioarele tale rupte, doctor de imaş ce eşti! Curând îţi vei rupe gâtul, aşa că fă-ţi rost de pe-acu de-un ghips, că vin alegeri...” În primul rând, Câmpanu este medic generalist. În al doilea rând, autorul comentariului a dat dovadă de o crasă subcultură, indiferent de ce pregătire profesională o fi având. Iată de ce noi am introdus sistemul validării comentariilor.
Declarativ „Poliţia municipală vrea apropierea de cetăţean”. Prin faptele zilnice demonstrează mai mult contrariul. „Manivelu” îi contrazice cu exemple de încălcare a legii aflate la vederea tuturor: „Oamenii care ar trebui să vegheze ca legea să fie respectată, sunt plătiţi din banii noştri şi nu puţini. Cu toate acestea, sub ochii lor se petrec multe lucruri care mie (şi nu numai) îmi creează disconfort. Un exemplu este acela al pietonalului de la BCR, care nu mai e pietonal. Altul, trotuarul din fata Altex (vis a vis de Primărie !) nu mai e trotuar, este parcare (privată?).” Iată dovada că lauda de sine nu miroase a bine.
Poate că dintr-un impuls de sinceritate „Guraliuc face dezvăluiri despre interesele ascunse de la Termica”. Dar, pentru că de-a lungul activităţii sale de consilier municipal a fost perceput ca un profitor al funcţiei, „Jegner” l-a taxat într-un mod nu prea plăcut pentru consilier: „Guraliuc face parte din grupul guşterilor politici care s-ar înscrie şi la PARTIDUL VIERMILOR FĂRĂ COLOANĂ pentru a ieşi consilier local. Un parazit care trăieşte pe spinarea botoşănenilor cu salar de la Locativa şi de la Consiliul Local, că altfel ar fi muritor de foame.” Printre comentariile cu critică directă la adresa consilierului Guraliuc, au fost şi comentarii care au abordat, în mod responsabil, problemele de la Termica. „Un om” vine cu următoarea propunere: „Termica trebuie urgent închisă, pentru a opri jaful imens de acolo iar cei care au manageriat-o trebuiesc traşi la răspundere (absolut toţi, pentru că dezastrul de acolo a continuat şi după 2004).Primarul, împreună cu consiliul local, ar trebui să se gândească serios la alternative viabile, dacă nu cumva au uitat că la anul vin alegerile...” N-au uitat. Însă prioritatea zilei este „problema Băsescu”. Fa fi „DA” sau va ieşi „NU” din urne? Aceasta-i întrebarea. La revedere!

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Ziua Europei rămâne o mare necunoscută pentru mulţi botoşăneni
Prea Fericite, şi în Basarabia sunt români!
Anunţ PLD
Comunicat de Presa
Prefectul susţine că a debirocratizat rezolvarea petiţiilor
Un conglomerat de instituţii ale statului vor extermina comercianţii pârlaci
Tinerii sunt atraşi în identificarea însemnătăţii UE
Conţac prezice sfârşitul lui Nicolau
Consiliile locale, sensibilizate să evite amenzile
Social-democraţii nu vor funcţia de prefect, dar vehiculează un nume
Sărbătoarea tinerilor la „Codrii de Aramă”
Politicienii se încaieră pentru mitingul de la Iaşi
Liceul de Artă se află, de ieri, atenţia Europei
Elevii sunt învăţaţi cum să practice sexul
Ţarcă vrea modificarea legii contractului colectiv de muncă
Jumătate din elevi au luat note sub cinci, iar Negrescu zice că-i bine
Deţinute care vor munci şi se vor ruga la Mănăstirea Vorona
Microbişti în zeghe vor umple stadionul la meciul de fotbal de azi
Şofer decedat la locul accidentului
Călcat cu maşina în chiar curtea liceului
Vinurile Sciţiei Minor
Cerşetorii cei isteţi
Horoscop
Cugetări şi maxime din România III
Mică publicitate
Lecţia francezilor nu prinde la români
Ioan Rotundu
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog