Luând act de statutul său moral de dinainte de 1989 m-am cutremurat şi m-am întrebat dacă nu cumva vremelnica sa colaborare la Jurnalul, în primi ani de apariţie a publicaţiei, n-a fost cumva îndeplinirea unei „misiuni” încredinţată de SRI-ul condus în acei ani de fostul colonel de Securitate Ţurcanu. Spuneam de cozile de topor care la apariţia unor astfel de articole de presă năvălesc cu comentarii pentru a abate atenţia cititorilor de la fondul problemei abordate. Am mai observat că astfel de manifestări apar din interiorul colectivelor de cadre didactice, semn că mentalitatea vechiului sistem a fost bine implementată în gândirea educatorilor care s-au format profesional înainte de 1989. Spre ghinionul lor, neputând să posteze mai mult de trei comentarii de la un calculator, au trebui să se mulţumească cu atât. Autorii comentariilor care se dau drept foşti elevi ai lui Asiminicesei, sunt de fapt o singură persoană. Le spun de pe acum celor în cauză că se înşeală amarnic dacă se cred ascunşi în spatele anonimatului. Sper să înţeleagă acest mesaj.
Îi încredinţez încă odată pe cititori că toate informaţiile cuprinse în articolul comentat sunt reale, ele fiind confirmate de cel puţin trei profesori care s-au aflat de faţă în celebra şedinţă de consiliu profesoral când Asiminicesei şi-a recunoscut munca de informator prestată şi plătită de Securitate. „Părerea mea” a venit cu completarea că: „Articolul este bun şi poate real dar atribuirea imaginii lui Ioan Mintici în această treabă este forţată, dar sună bine jurnalistic. Cred că se profită de imaginea fostului director Mintici pt a da bine în articole” Greşit, nu am urmărit decât să compar personalitatea lui Mintici cu cea a înlocuitorului său. Ca director, Mintici şi-a pus amprenta pe multe realizări la Şcoala nr. 17, iar în privinţa calităţilor sale de profesor nu am a-l judeca eu. Dar este obligaţia mea de a semnala acele aspecte care nu fac cinste moralităţii persoanelor cărora li se încredinţează funcţii publice, mai ales când cel în cauză are şi statut de educator.
Mai atrag atenţia persoanelor care aparţin diferitor culte că site-ul Jurnalului nu poate fi transformat în mijloc de propovăduire a credinţei lor. Eu ştiu că în comuna Roma, de unde provine şi Asiminicesei, sunt mulţi adepţi ai unui cult, dar dacă vor să-şi facă prozeliţi şi să-şi apere membrii, le recomandă să-şi realizeze propriul site. Viceprimarul Florin Ghiorghiţă s-a lăudat că „Pedeliştii au rezervat toate microbuzele pentru publicitatea electorală”. Lauda sa a fost temperată de către „Nedumeritul”, care l-a pus repede la punct: „Nu ştiu de ce ne abureşte Ghiorghiţă vrând să ne păcălească pt. a nu ştiu a câta oară. Se ştie că el s-a ocupat şi se ocupă de transportul în comun a maxi-taxiurilor în mun. Botoşani din partea primăriei, Flutur dând autorizaţiile de transport pe traseele din municipiu. Aşa că să o lase mai moale cu rezervatul, se vede din avion că-i mânăreală şi şantaj la această societate. Aceştia sunt pdl-işti care vor să ne păcălească din nou.” Acum, dacă tot şi-au aranjat o exclusivitate de publicitate, măcar să obţină şi voturi pe măsură.
Pentru că întreaga sa viaţă a fost pe coamă de val, peremistul Eugen Niţură n-are linişte la pensie şi vrea să ajungă parlamentar. Declaraţia sa a fost publicată sub titlul „Voturi contra cuvântului lui Niţură”, candidatul căutând să obţină voturile celor mai tineri. Cunoscându-i trecutul „Topor” i l-a amintit: „Răspuns: îs mai tineri şi mai deştepţi, nu au absolvit Ştefan Gheorghiu, -nu au falimentat un IAS ca să agonisească pentru ei şi familie, înainte de 1989 nu şi-au bătut joc de colegii din agricultură cu dosare penale la comandă PCR şi multe altele pe care noi nu le-am uitat.”
Cei de la Casa de Asigurări ne-au anunţat că au un „Medic de familie aspru sancţionat” Este vorba de medicul de familie Sofica Bistriceanu, o autoritate în materie care este invitată tot timpul la congrese internaţionale de medicină, care are lucrări de specialitate mult apreciate. Se pare că tocmai cariera profesională apreciată peste hotare a atras invidia asupra sa, lucru care la noi se practică din plin. „ Ioan cel drept” s-a revoltat: „Huo, ruşine botoşănenilor! Pentru că dr. Bistriceanu reprezentă cu cinste judeţul şi ţara la atâtea congrese internaţionale, unde avea succese şi pentru că şi-a dat doctoratul, cum putini medici au făcut asta, merită să fie pedepsită aspru în loc să fie ajutată? Şi nimeni nu sare in ajutorul ei? Dar în ce lume trăim? Cum meritul nu mai contează de loc, nivelul de profesie atins, ci doar invidia unor mizerabili care nu înţeleg nimic din ea şi mor de ciudă? Ruşine, de o mie de ori ruşine! N-am mai auzit aşa ceva! Şi presa tace în loc să facă campanie în sprijinul ei. Asta e dacă valoarea nu mai are loc la Botoşani!”
Noi n-am tăcut niciodată când am luat la cunoştinţă despre astfel de fapte reprobabile. Este vina dr. Bistruceanu că n-a apelat la presă. Copilul care nu plânge, nu primeşte ţâţă. La revedere!