Formula „Onorabili…” a fost o formulă de politeţe adoptată în corespondenţa oficială şi discursurile publice în secolul XVIII-lea şi al XIX-lea. Nenea Iancu a satirizat-o, dar numai când a adus vorba de discursurile demagogice ale politicienilor, discursuri pe care le întâlnim şi în ziua de astăzi pe la mai toţi politicienii cu pretenţii. Dacă „Botoşănean” a crezut de cuviinţă să exclame: „Bravo, domnule primar, un cuvânt potrivit Zilei noastre naţionale. Felicitări!”, un alt cititor, ce s-a recomandat „Portocaliul”, n-a putut să-şi învingă patimile politice: „Degeaba, cu un deputat ca Buhăianu primarul poate să ne transmită câte mesaje vrea, că tot nu va mai fi crezut.” Dimpotrivă, l-au crezut mulţi, câteva mii.
Inspectoratul Judeţean Şcolar ne-a oferit „Leac pentru profesoara porcoasă la vorbă şi mânioasă în fapte”. Este vorba de profesoara de la Colegiul Naţional „Grigore Ghica” Dorohoi, Lidia Baroi, care şi-a plefturit colegii cum i-a venit la gură, expresia „eşti un porc” plăcându-i cel mai mult. Cică sancţiunea aplicată ar fi diminuarea lefii cu 15%, vreme de şase luni. Mult, puţin?! Vom afla în perioada imediat următoare. Dacă profesoara îşi va slobozi din nou gura spurcată, înseamnă că măsura IŞJ n-a avut efect şi trebuie schimbat „tratamentul” cu o desfacere disciplinată a contractului de muncă. Şi „Cetăţeanu” are o propunere: „Eu zic să o mute disciplinar de la acel liceu. Ce, pe fata aia care a pozat în ziar goală, cum a mutat-o pt că nu avut un comportament decent. Ce, profesoara asta are?” N-ar comportament decent, dar se zice că are pile la IŞJ, de unde şi tupeul său de a-şi porcăi colegii de catedră.
Aflăm că „Medicii şi avocaţii, răii platnici la fondul de sănătate”, şi nu cu sume nesemnificative, ci cu ditamai restanţele care se cuantifică în sute de milioane de lei. „Pacient”, citind ştirea, a comentat cu multă amărăciune: „Dacă nici medicii şi avocaţii n-au bani, atunci cine mai are bani în ziua de astăzi? Ei au bani, dar nu plătesc pentru că ştiu că nimeni nu le poate face nimic. Tot asupra celui sărac se repede Fiscul. Asta numai în România, că în Spania, dacă un avocat nu-şi achită taxele îl umflă cei de la Fisc fără nici un fel de jenă. Iar medicul, dacă nu plăteşte, i se închide cabinetul.” În Spania multe lucruri se petrec altfel decât în România. Interesant este că românii care au constatat pe pielea lor ce înseamnă în Spania să nu plăteşti la Fisc obligaţiile rezultate din venituri, când revin acasă, în România, revin şi la vechile obiceiuri de a nu-şi achita obligaţiile faţă de stat.
Şi notabilităţile judeţului au mers la vot. Iar după ce-au votat, şi-au exprimat sentimentele trăite către presa aflată de faţă. Iar presa a consemnat că „Autorităţile şi-au dat votul fiecare cu câte o speranţă” Numai că măreţia sentimentelor trăite de către aceste personalităţi, în faţa urnei de vot, n-a prea impresionat. „Aiurea” consideră toată mascarada drept „Vorbe rostite pe placul lor şi al nostru. Au votat cu gândul la putere. Unii s-o păstreze, alţii să ajungă la ea. Nişte impostori care se cred buricul pământului, că altceva nu sunt.”
Cum să nu voteze cu gândul la putere?! Ce stare poate fi mai euforică decât cea trăită când te afli la putere?! Plăcerea de a şti că în semnătura ta stă puterea de-al ferici sau umili pe cel care ţi-a călcat în birou n-are asemuire cu altceva din viaţă. Unde mai pui că toată lumea te priveşte ca pe ceva extrem de preţios, ca pe o bijuterie scumpă, sorbindu-te din priviri şi adresându-ţi cuvinte măgulitoare şi de adulare , căutând să-ţi intre în graţii şi să-ţi împlinească şi dorinţele nerostite. Românul este meşter în a-şi exprima admiraţia pentru cel aflat la putere, nutrind speranţa că-l va îndupleca să-i aprobe cererea. Numele de Emil Boc este reprezentativ în acest domeniu. La revedere!