Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Cultură
Infracţiuni
Anunţuri
Fapt divers
Învăţământ
Sănătate
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Ofertă de afaceri
Umor
Comentarii
Important
Caricaturi
Economic
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
8754
De la 07 Ianuarie 2003
122868821

Comentariul comentariilor (CLXLI)

  • (Ioan Rotundu)
  • 15 September 2008, 23:00
Profesorul Mircea Dănuţă a reintrat în morişca disputelor publice. Potrivit declaraţiilor sale, revenirea în prim planul politicii botoşănene s-ar datora insistenţelor unor primari şi membri social-democraţi. „Ruga social-democraţilor către prof. Dănuţă” a fost intitulată declaraţia sa politică, iar „Ramiro” l-a şi atacat: „Ce mai caută şi expiratul ăsta de Danuţă în politică? Asta este oferta nouă a PSD-ului pentru aceste alegeri? Acest individ ce s-a tot strecurat pe la partide, doar ca să rămână la ciolan, fără nici un merit şi nici o valoare? Înţeleg dle Rotundu că sunteţi prieteni, dar nu-l mai tot promovaţi aşa de evident că se simte mirosul neplăcut.”
De vreme ce declaraţia sa a fost una de interes public, mă refer la depunerea candidaturii pentru alegerile parlamentare, ar fi fost din partea noastră lipsă de profesionalism să nu o consemnăm. Prieteniile mi le aleg eu şi nu mi le stabilesc alţii. Iar dacă acestui comentator nu-i plac anumite informaţii de presă şi de interes public, nu-l obligă nimeni să le citească. Sau, pentru liniştea sa sufletească, să-şi înfiinţeze un site unde să publice numai ceea ce-i place. Noi publicăm toate informaţiile de interes general, fără a le selecta în funcţie de o persoană sau alta.
Dealtfel „Gonzales” i-a şi dat un răspuns acestui „Ramiro”, nu chiar departe de adevăr: „Nu vorbiţi aiurea. Dănuţă are tot ce vrea. Feciorul său este un om de afaceri extrem de solid financiar. Fiică-sa are afaceri cu un italian şi are vilă la Hudum. Dănuţă are o vilă luxoasă şi construită cu mult bun gust pe Primăverii, colţ cu Onicescu. El nu vrea în parlament pentru salar, vrea să demonstreze că dacă un parlamentar este interesat de judeţ, poate obţine ajutor guvernamental. Asta vrea Dănuţă!”
Mai aflăm că „Oprişanu râvneşte să vadă America”, pentru a împrumuta din experienţa profesională a medicilor de acolo. „Jani” nu este prea încântat de dorinţa directorului Autorităţii de Sănătate Publică Botoşani: „Gata, au mai găsit ceva de făcut în "folosul pacientului"...Cui nu i-ar surâde o plimbare până în America pe banii statului....Degeaba se duc acolo, că vin la fel cum au plecat...Mai bine ar sta aici şi şi-ar da mai mult interesul pentru ca botoşănenii sa beneficieze de servicii medicale de calitate. Americanii nu sunt tot oameni? Da, dar ei sunt interesaţi şi îşi dau toata silinţa să facă treabă "ca la carte", în timp ce medicii noştri ....aşteaptă....să se ducă în America să caşte gura la performanţele altora. Se vor întoarce plini de cunoştinţe noi şi atât...Pacienţii vor fi tot de la Botoşani, oameni simpli, bolnavi şi nebăgaţi în seamă pentru că nu au suficienţi bani pentru "cadouri la domnul sau doamna doctor". Asta, cam aşa este!
Cei de la Registrul Comerţului susţin că „Botoşănenii nu prea se înghesuie să-şi deschidă o afacere”. Normal, de vreme ce o afacere nu mai poate fi susţinută cu credite bancare, care au devenit foarte scumpe şi cu garanţii imposibil de asigurat la nivelul condiţiilor impuse. Iar ca să dispui de bani personali ca să pui bazele unei afaceri nici nu poate fi vorba. Te sufocă din faşă cei care fac controale la ordin politic. „Manivelu” crede că „În schimb fac afaceri la negru, cu acordul tacit (prin neimplicare) al autorităţilor locale. Cel mai vizibil exemplu, samsarii cu munţii de marfă din piaţă, care sub acoperirea unor certificate de producător cel puţin dubioase, învârt saci de bani. Este piaţa scumpă la Botoşani? Pentru cei plătiţi de noi să ne apere de astfel de comercianţi, cu certitudine nu.”
În cazul celor din piaţă nu-i vorba de afaceri ci de speculaţii de preţ prin asigurarea controlului asupra vânzării unui produs. Astfel de speculanţi au fost şi vor mai fi. Cei puşi să-i controleze au cota lor parte. Le protejează afacerile, speriindu-i cu amenzi pe cei care vor să-şi vândă marfa în mod direct, neacceptând intermediarii. Piaţa centrală se află sub controlul unei grupări mafiote, iar firele duc spre funcţii înalte, ocupate de persoane ce ni se înfăţişează ca fiind onorabile.
Viceprimarul Florin Ghiorghiţă a anunţat că „Parcul „Mihai Eminescu” aproape de finiş”. Îl contrazice „Anonim”, care ne prezintă o altă realitate: „Terminat??? În ultima perioadă parcul a devenit MIZERABIL din toate punctele de vedere (e adevărat că pe lângă primărie o largă contribuţie o are civilizaţia botoşănenilor). Ce se întâmplă cu arteziana DEFECTĂ?? Ce e cu cioatele rămase după tăierea copacilor "necorespunzători"? Sau se vor amenaja pe ele mese de şah? Dar cu băncile antice? Ne vom aşeza pe gard? Oare nu exista nişte priorităţi? Şi întrebările ar putea continua....”
Este firesc că societatea „Apa Grup se opune ştergerii datoriilor rău platnici”. N-ar fi drept ca datornicii să fie scutiţi de plata restanţelor, iar cei care au plătit la timp facturile să fie luaţi drept fraieri. „Dan” se întreabă: „Cine are sute de milioane datorii la apa? Hai să fim serioşi…” Suntem serioşi şi reafirmăm că în Botoşani există cel puţin o persoană care are acumulate datorii de peste o sută de milioane lei vechi. Asupra acestei persoane, care are datorii şi către alte societăţi furnizoare de servicii, vom reveni cu amănunte. La revedere!

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Captivi în Metro, unde clienţii sunt ameninţaţi cu pistoalele
A uitat de credinţă
Ungurii cer independenţa şi pentru ceangăii din estul ţării
Transnistria - în pat cu Vasilii Şova
Clopoţel voios, capricios, la început de an şcolar ploios
Elevă de clasa VII-a filmată dezbrăcată în WC
Program Tele'M Botoşani marţi, 16 septembrie
Păţania vânzătorului de aspiratoare
Horoscop
Preferinţele Elenei Udrea
Vi se oferă şansa de a fi cineva
Cel mai european Abator din judeţ a ajuns de râsul curcilor
Mediul i-a retras autorizaţia prefectul nu se mulţumeşte cu atât, el vrea sancţiuni mai drastice
Prefectul Sorescu le recomandă elevilor să fie mai serioşi
Târgul meşterilor populari la Săveni
Alcoolul ocupă locul fruntaş între viciile botoşănenilor
6.000 de botoşăneni şi-au măsurat gratuit tensiunea arterială şi nivelul glicemiei
Surprizele din Centrul Vechi se cer lămurite de arheologi
Subprefectul Şalgău şi-a suflecat mânecile în proporţie de… 40%
Topul firmelor din construcţii
după cifra de afaceri înregistrată la 30.06.2008
Dezvăluiri despre activitatea celor mai tari firme de construcţii din judeţ
Pacient recuperat mort de la spitalul de Recuperare
Meningita virală face primele victime
Noi posibilităţi de calificare profesională
Controale care nu constată nimic
Directorul Munteanu toacă banii spitalului pe un audit inutil
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog