Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Anunţuri
Economic
Fapt divers
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Mondene
Gastronomie
Comentarii
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
12971
De la 07 Ianuarie 2003
122898620

Comentariul comentariilor (CXLIX)

  • (Ioan Rotundu)
  • 30 June 2008, 23:00
Ca publicaţie locală, noi am luat act că Liliana Ghervasuc, „Şefa Loteriei Naţionale este nună mare la Botoşani”. Mai exact a cununat în satul Botolea, comuna Hăneşti, ea fiind originară din Zahoreni, comuna Manoleasa, sat aflat peste deal de Borolea. „Toto” n-a gustat ştirea mondenă: „La banii ei, poate s-o cunune şi pe fata lui Băsescu, care-i problema? Ce aşa mare personalitate este?” Este o personalitate, pentru că funcţia deţinută este unică în România şi nu oricine ajunge s-o ocupe. Iar noi trebuie să ne mândrim că o botoşăneancă ocupă o astfel de funcţie. Gestul său de a cununa doi tineri, eveniment care s-a consumat într-o localitate total necunoscută, este unul meritoriu şi o dovadă că n-a uitat de unde s-a ridicat sau că nu-i este ruşine să coboare dintr-o maşină luxoasă în hleiul de la Borolea. Sunt zvonuri că Ghervasuc şi-ar fi exprimat dorinţa de a candida în toamnă la parlamentare într-un colegiu din Botoşani. N-ar fi o idee rea!
Distrugerile din cele două cimitire ale Botoşanilor continuă. Autorii, îndeobşte boschetari şi oameni ai nimănui, fac legea printre morminte. Din când în când jandarmii mai aplică câte o amendă, numai că pentru aceşti oameni fără căpătâi amenda nu joacă nici un rol. Sunt sancţiuni care n-au eficienţă. În ediţia de sâmbătă s-a publicat ştirea că „Scandalagii din cimitirul Pacea au fost amendaţi”. Era vorba de un grup de oameni ai străzii care au băut şi au provocat un scandal de să se revolte şi morţii. Măsura luată de jandarmi este criticată de „Leo”, care a constata în mod direct că sancţiunea aplicată de jandarmi n-a jucat nici un rol pozitiv: „Extraordinar!!!! Chiar i-a amendat? Oare cine-i crede? Azi, la ora asta, acelaşi grup este prezent la Pacea! Alo, jandarmeria, scuze am vrut sa spun "protecţia hoţilor şi boschetarilor", se aude? Repede în dubă şi pe ei!(poate pică un premiu)”
O invitaţie către jandarmi a lansat-o şi „Dan”, dar pentru celălalt cimitir: „Pe când un raid şi pe la Eternitatea? Acolo să vezi şi să nu crezi...” După cum putem constata cu toţii, astfel de raiduri nu rezolvă fondul problemei. Cred că altfel trebuie gândită lupta împotriva acestor scandalagii, iar alături de jandarmi să se implice şi administraţia cimitirelor. Că la luat bani de pe urma morţilor se pricep. Să se priceapă şi la asigura paza şi liniştea din cimitire.
Electoratul din Copălău nu l-a mai vrut primar pe Mihai Baltă, considerându-l un „expirat”. L-a ales pe inginerul Ceplinschi, considerându-l potrivit nevoilor actuale ale comunei. Bosumflat că n-a mai fost ales primar, Baltă a ieşit din clădirea primăriei evitând să dea ochii cu proaspătul ales. „Cum s-a răzbunat fostul Baltă pe actualul Ceplinschi” s-a intitulat articolul care a sintetizat întreg evenimentul. „Topor” pare a fi un nostalgic, regretând plecarea lui Baltă. Iată explicaţia sa pentru pierderea alegerilor de către fostul primar: „Hai să recunoaştem că Baltă şi-a făcut şi acum o campanie slabă, fără cadouri, excursii şi tot tacâmul liberal din judeţ, care de ce să nu recunoaştem, la nivelul de cultură politică a votanţilor, a dat rezultate şi trebuie să avem răbdare să vedem consecinţele. Guvernul liberal a promis fapte şi le vedem în preţuri şi kilometri de autostrăzi.”
Îl cunosc bine pe Mihai Baltă. Este o persoană onestă, de bună credinţă dar depăşită de cerinţele etapei în care ne aflăm. Între contabilul Baltă şi inginerul Ceplinschi dau credit ultimului. Sper ca timpul să lucreze în favoarea celor din Copălău şi să nu regrete schimbarea făcută.
Ţinând să infirme afirmaţia că în urma alegerilor din 2004 ar fi încercat să-l aducă pe Ceplinschi în postul de viceprimar, pentru a face echipă cu Baltă, deputatul Mihai Malaimare a comentat: „Regret că trebuie să vă dezamăgesc, dar nu am intermediat o astfel de propunere către dl Ceplinschi. Am încercat, este adevărat, să îl ajut pe Baltă în lupta dusă atunci, fapt pentru care mi-am primit răsplata de la însuşi Baltă, dar o chestie ca aceea insinuată de articol, niciodată. Îl felicit pe Dl Ceplinschi şi îl asigur de tot sprijinul meu. Faptul că Baltă s-a comportat astfel nu mă miră, dar nu acest lucru este important. Comuna aceea are probleme şi ele trebuie depăşite prin munca cinstită a tuturor şi a Primarului în primul rând. Mult succes noii echipe de la Copălău! În ceea ce mă priveşte, în câteva zile voi trimite jucării pentru grădiniţe şi voi interveni pentru obţinerea unor sume pentru biserică. Mai încolo vom vedea, vor fi alţi parlamentari la Botoşani. Sper să fie nişte oameni civilizaţi, cu carte şi cu dragoste pentru judeţ.”
Mi-a plăcut precizarea din finalul comentariului, adică viitorii parlamentari de Botoşani să fie „cu carte şi cu dragoste pentru judeţ”. Foarte frumos spus şi m-aş bucura ca aceste vorbe să devină fapte. Ne reîntâlnim pe 15 iulie. Până atunci să aveţi parte numai de bucurii. La revedere!

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Al 5-lea Premiu "Mihai Traistariu " a fost câştigat de Boiangiu Alma Nicole
S-a logodit în Bulgaria - la Nisipurile Aurii!
Program Tele'M Botoşani marţi, 1 iulie
Horoscop
Mailul buclucaş
Cârnăciori după care-ţi lasă gura apă
Preacinstitul general Rusu a făcut o numire pe sub mână
Deputatul Mălaimare cugetă la reluarea Festivalului usturoiului
Se scindează Liga Romanilor din Italia
Ofensiva rusă în Basarabia
Oficialii ucraineni continuă să dezinformeze în privinţa canalului „Bastroe”
Medvedev se va întâlni cu Smirnov
UE ne scumpesc pesticidele
Vecina bătăuşă
Societatea MBB Construcţii descoperită cu nereguli
La alegerile parlamentare nu mai ţine faza: „Bani puţini”
Vicepreşedinţii CJ s-au instalat în birou, dar n-au primit atribuţiuni
Ţâbuleac şi-a luat „adio” de la Parlament
43 de căpriori planificaţi pentru vânătorii botoşăneni
Florin Ţurcanu vrea la Parlament
Comunicat de presa
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog