Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Infracţiuni
Anunţuri
Economic
Editorial
Învăţământ
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Comentarii
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
20951
De la 07 Ianuarie 2003
122881018

Comentariul comentariilor (CXXXIX)

  • (Ioan Rotundu)
  • 17 June 2008, 23:00
Valentin Coşereanu, directorul Memorialului Ipoteşti, s-a plâns de „Număr mic de participanţi la „Zilele Eminescu”. Poate că această participare redusă a fost influenţată şi de alegerile turului II la primari, ce au avut loc duminică. Dar nu putem să nu observăm că şi evenimentul în sine s-a banalizat. Marcarea acestui eveniment prin simpozioane anuale cu participare redusă şi cu mai multă amploare din cinci în cinci ani ar fi o soluţie de viitor. Vrem, nu vrem unele evenimente cu care ne-am obişnuit, încet, devin istorie şi dispar din ritmul vieţii noastre. „Vizitatorul” a comentat: „Explicaţiile dlui "profesor" dr. Coşereanu nu au nici un rost. În primul rând ca să fii "profesor dr." trebuie să predai ani mulţi la universitate şi nu credem că la Ipoteşti este aşa ceva. Doctoratul şi l-o fi dat el cumva, că acum e mai uşor de făcut facultăţi şi titluri, dar gurile rele ale celor care au fost de faţă la manifestările de la Ipotesti spun că tocmai asta e, că juriul premiului seamănă cu comisia lui de doctorat şi aşa împuşcă el mai mulţi iepuri. Sigur că lumea nu mai vine să-l vadă pe director mereu beat şi-apoi Zilele Eminescu s-au împărţit între Zilele Gellu Dorian, Zilele Coşereanu, Zilele Condrei şi altele, aşa că puţina lume amatoare s-a risipit. Păcat de Eminescu!”
Intuiesc cine se află în spatele acestui comentariu. Este o persoană ce n-a fost invitată să participe la eveniment şi să-şi prezinte lucrările sale cu care se împopoţonează că-l elogiază pe Eminescu. Ca să devii dr. într-o ramură a ştiinţei sau cercetării nu trebuie să fii profesor universitar. Îs pline liceele din Botoşani de prof. dr. care n-au predat nici o oră la universitate. Coşereanu, din câte ştiu, şi-a susţinut teza de doctorat la Universitatea de stat din Timişoara, iar prestigiul acestui unităţi de învăţământ superior nu poate fi pus la îndoială. Apoi, subiectul tezei a fost de natură eminescologă, ceea ce mi se pare normal, având în vedere că de ani buni este directorul Memorialului Ipoteşti, post la care râvnesc multe personaje botoşănene care se cred buricul literaturii române contemporane, dar care vieţuiesc într-un anonimat celebru. Ştiu numele acestor persoane, dar nici una dintre ele nu se ridică la condiţia intelectuală a lui Coşereanu şi nici la nivelul creaţiilor sale ca cercetător eminescolog.
A devenit un fapt obişnuit ca la lucrările care se execută prin judeţ la drumurile naţionale să se fure din banii alocaţi mai ceva ca-n codru. Se fură pentru că de ani şi ani nici un procuror n-a avut curiozitatea să-şi bage nasul în acest sistem de corupţie bine pus la punct. Şi îi înţeleg. A deschide o astfel de anchetă înseamnă să scoţi la vedere dimensiunea fraudei, ceea ce i-ar aduce procurorului multe necazuri. Aşa că preferă o viaţă tihnită, o cercetare a unui borfaş de rând, o anchetă a unui boschetar ce-a fost prins de poliţiştii comunitari rupând trandafiri, eventual un patron mai mărunt acuzat de evaziune fiscală pentru că n-a aplicat o lege despre a cărei existenţă habar n-a avut.
La reportajul nostru „Drumul blestemat” s-a rupt şi la Sătuceni” comentatorii s-au înghesuit să-şi expună năduful adunat de-a lungul anilor de pe şoselele judeţului. „Mitea” a surprins cel mai bine situaţia actuală: „Oare ne putem lăuda cu ceva bun, trainic făcut în judeţ după revoluţie? Totul numai pe şpagă şi interes. Şi cred că v-or trece mulţi ani până va plăti cineva pentru hoţiile făcute. Toţi care ajung sus intră în "hora" cu cei vechi şi nu se poate face nimic. Unde eşti tu Ţepeş Doamne....!”
Luând act de „Lista definitivă cu primarii aleşi”, cititorii s-au bucurat, ori au plâns după cum au aflat cine este alesul în localitatea de unde se trage sau vieţuieşte. Cel mai fericit pare a fi „Incognito”, în urma alegerilor de la Adăşeni, alegeri anticipate de mari scandaluri: „Felicitări pentru Amatrică şi în general pentru adăşeneni, că nu au dat comuna pe mâna clanului Câşlaru. Cu atâtea somităţi în acest clan, cu facultăţi făcute pe la "Sfântul" nu ştiu care (alţii în devenire), d-nul Câşlaru a fost zdrobit pur şi simplu de reprezentantul PSD, Nică Amatrică. Îi doresc lui Câşlaru să mai bage încă pe atât, cât a băgat în campanie pentru a ajunge vice şi să aibă acelaşi rezultat. De asta sunt 100% sigur. Nu va ajunge niciodată măcar un angajat al primăriei, de primar nici nu poate fi vorba. Lumea şi-a dat seama ce ar fi putut să se întâmple dacă reuşea acest individ. Încă odată felicitări adăşenenilor pentru modul în care au votat.”
”Anonim” ne-a anunţat că „La Primăria comunei Curteşti a triumfat din nou hoţia! Afacerile imobiliare cu terenuri vor aduce profit domnului Viţel şi Soceanu. Ce dacă au avut dosare penale, ce dacă toata lumea ştie că au părăduit imaşurile comunale?” Aşa este, la Curteşti a învins mafia despre care noi scriem de ani de zile. Dar nici contracandidatul lui Viţel, Florin Aconstantinesei, fost şef la cantina socială a Primăriei Botoşani nu-i mai breaz. Şi el este un coţcar de rang înalt. Practic, la Curteşti s-au bătut mafiile între ele şi a învins cea mai puternică. Vai de capul cetăţenilor de rând! Petru ani le va ieşi pe ochi modul în care au votat. Cum pe ochi le va ieşi şi celor din Mileanca, Dângeni, Cordăreni şi din alte comune. La revedere!

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Comisionul impus de bancă, fără negociere cu clientul, este ilegal
De ce nu se adoptă în România legea colectării debitelor?
care sunt interesele politice
Căldura de afară şi berea dinăuntru i-au purtat ghinion
S-a ales cu dosar penal...
În Italia nu se mai plăteşte impozit pentru locuinţa principală
Copiii strănierilor pot beneficia de alocaţii occidentale
Romanii din Spania sunt deja în rândurile şomerilor
Separatistul Igor Smirnov, dispus sa accepte ”planul Iuscenco”
Chişinăul nu vrea instituţii de învăţământ din România
România “uită”, în relaţiile cu Chişinăul, că e ţară NATO şi UE
Incluşi într-un program Antidrog
A fost acordat titlul de „Elevul Anului”
Fenomenul concedierilor în masă este pe cale de dispariţie
Georgică n-a aflat de zicala cu ulciorul şi izvorul
Program Tele'M Botoşani miercuri, 18 iunie
Rugămintea lui Piţurcă
Horoscop
Patru ani vor avea uşa închisă
Ioan Rotundu
Ţurcanu face uz de funcţie, înainte de a fi ales
Ţâbuleac a fost aşezat, legal, pe scaunul de preşedinte CJ
Conţac se pregăteşte să-l conteste
Vandalii fac viaţă grea municipalităţii Botoşani
se impune să fim solidari cu autorităţile, dacă vor un oraş frumos şi curat
Deţinuţii botoşăneni au dat-o pe actorie
Serviciu nou la Primăria Botoşani
Cuprinşi de febra constituirilor
Flutur a adus Botoşanilor importante economii
cu economiile realizate va moderniza noi străzi
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog