Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Cultură
Anunţuri
Economic
Fapt divers
Editorial
Învăţământ
Sănătate
Sport
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Comentarii
Caricaturi
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
2798
De la 07 Ianuarie 2003
122888447

Comentariul comentariilor LXLVIII

  • (Ioan Rotundu)
  • 15 June 2009, 23:00
Fiind desemnat preşedintele celei mai importante organizaţii liberale, fie chiar şi interimar, am considerat că se merită a fi realizat un interviu cu Gheorghe Iavorenciuc, pentru ca cei interesaţi de politica liberală să ştie cine este şi cum gândeşte. Întrebările au fost ale mele, răspunsurile ale sale, iar interviul a fost publicat sub titlul „…se poziţionează ca un tăuraş în faţa javrelor şi lichelelor…”. Cu Iavorenciuc noi am mai publicat articole, dar majoritatea comentariilor i-au fost defavorabile. Iată că de această dată lucrurile s-au schimbat niţel, adică percepţia asupra persoanei sale a început să fie una pozitivă.
„Posibil liberal” s-a arătat bucuros: „Interesant articol, interesant lider, discurs inteligent şi moderat, dar ferm! Să fie oare aceasta numire şansa PNL local? Vom vedea!” O anume „Magda” are însă ceva rezerve asupra viitorului politic al lui Iavorenciuc: „Într-adevăr este un discurs echilibrat şi împăciuitor. Nu cred că va rezista prea mult pe lângă Ţurcanu.” Iată şi un comentariu nu tocmai plăcut pentru preşedintele liberal: „Din respect pentru D-stră, domnule Rotundu, n-am să comentez. Tipul acesta de om lingău şi mincinos.......Totuşi ştiu sigur că încă nu-l cunoaşteţi.” Repet, întrebările îmi aparţin, răspunsurile le-a formulat Iavorenciuc. Nu eu trebuie să-l cunosc, ci cei care au de gând să susţină prin vot PNL-ul.
Avem „Un nou abuz al celor de la Speed Ricovery”, adus la cunoştinţa noastră de către o botoşăneancă căreia i s-a ridicat maşina de lângă bloc, în plină noapte şi fără nici un avertisment, la această mârşăvie fiind părtaşi şi poliţiştii comunitari. Pentru că mai multe persoane s-au arătat interesate de prevederile regulamentului în baza căruia se ridică maşinile de pe străzi, „Cetăţean” le-a oferit un răspuns: „Regulamentul este stipulat în H.C.L nr.324/31.07.2007 şi vă recomand să lecturaţi şi Regulamentul de aplicare al H.G.1.391/2006. Cât despre abuzuri puteţi face plângeri penale. Oricum, fiţi mai prezenţi dar şi mai atenţi când mergeţi la vot.”
Aflat sub euforia rezultatelor alegerilor de duminică, 7 iunie, preşedintele PRM, Dumitru Codreanu, a declarat presei locale că organizaţia Botoşani se află „Între primele zece pe ţară ca rezultat obţinut la europarlamentare”. L-a dezumflat „Alegător” care i-a amintit că „Să fim cinstiţi şi să recunoaştem că rezultatul este meritul lui Vadim, sau mai precis al loviturii de maestru date de acesta prin solidarizarea cu Becali şi fructificarea momentului! Adevăratul "erou" al PRM este Becali, care, aşa cioban cum e, are multe fapte caritabile la activ, majoritatea nemediatizate, dar care îi aduc susţinători!” Ca să fim corecţi, un merit îl are şi preşedintele Băsescu care, prin indicaţiile date procurorilor de a-l aresta pe Becali, a făcut să-i crească popularitatea şi simpatia, exact contrariul la ce urmărea preşedintele.
Dacă n-ai de lucru, fă-ţi! zice un proverb românesc. Neavând de lucru „Niţură are o problemă cu Memorialul Ipoteşti”, adică şi-a făcut de lucru criticând activitatea directorului Valentin Coşereanu. „Mihai” l-a pus repede la punct: „Amintiţi-vă ce era Ipoteştiul înainte de venirea la conducerea sa a lui Coşereanu. Poate a făcut şi greşeli, nu ştiu...Dar uitaţi-vă la ce a "construit"! Făceau asta unii precum Codreanu sau Niţură (asta ca să dau numele celor doi care sunt "îngrijoraţi" de ce se întâmplă la Ipoteşti). Chiar dacă, să admit, au dreptate, nu puteau aştepta măcar până pe 16 iunie să îşi expună "ideile"? Dar de ce să nu se "agaţe" ei şi de Eminescu, pentru a intra în atenţia oamenilor!” Ce-i drept, au intrat în atenţia publică, dar total defavorabil imaginii lor. Doi ingineri, unul agronom şi altul zootehnist, au încurcat cultura mare de la câmp cu adevărata cultură, care este barometrul civilizaţiei umane.
Şi din nou despre peremişti. Preşedintele „Codreanu pledează pentru reînfiinţarea Caselor de Copii”. Doamne, ce tâmpenie poate emite un inginer agronom! Nicăieri în lumea civilizată nu se mai îngrijesc copii cu probleme sociale în cămine, unde se aleg cu sechele psihice şi ajung pepinieră pentru breasla infractorilor de drept comun. Interesant este că şi o anume „Silvia” crede că a se reveni la căminul de copii este o soluţie benefică, motiv să mă întreb ce fel de mamă poate gândi astfel. Corect a comentat „Lila”, mai ales că argumentele invocate sunt imbatabile: „De ce vreţi să înfiinţaţi înapoi casele de copii? Ca să se poată fura mai mult din hrana copiilor? Nu la asistenţii maternali s-au găsit nereguli, ci în centre. Copiii la asistenţii maternali o duc bine, sunt îngrijiţi şi nu trăiesc în condiţii precare, iar acolo unde au fost probleme li s-a ridicat atestatul. Să ştiţi că suntem oameni cu suflet, care avem grijă de copii, nu i-am luat să ne batem joc de ei. Cunosc asistenţi maternali care au dus copii în concediu la mare, la munte, care le-au cumpărat biciclete ,role, jucării şi au făcut totul să suplinească lipsa părinţilor biologici. Şi apoi, d-le Codreanu, ştiţi ce povestesc cei care au trăit în Casele de Copii? Ştiţi care a fost viata lor? Mai documentaţi-vă şi apoi treceţi la propuneri.” În casele de copii au fost crescute nişte brute umane. Asta vrea Codreanu? Să creştem ale brute? Doamne, ce caută astfel de fiinţe în lumea civilizată?! La revedere!

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Suprastoc de medicamente la Spitalul judeţean
Ministrul Bazac va fi invitat la inaugurarea Centrului de Sănătate Mintală
Sancţiuni severe pentru profesorii care vor favoriza candidaţii la bac
Turneul naţional al campionatelor de minifotbal Ediţia a iii-a, Iaşi 2009
Horoscop
Propunerea negresei
Tinichigii în loc de filozofi
Exhumarea partizanului anticomunist Alexandru Macavei împuşcat de Securitate
Picnic la Campul Românesc din Ontario
Afaceri pe axa Londra – Rădăuţi
Reflecţie, la 19 ani de la Mineriadă
Comemorare a victimelor regimului stalinist la Chişinău
Deutsche Welle: Voronin, acuzat de uzurparea puterii în stat
CHDOM cere demisia şefilor Serviciului de Informaţii şi Securitate şi Procuraturii comuniste
Taximetriştii nu se pârăsc între ei, dar îi reclamă cetăţenii
Criză şi în domeniul hotelier la Botoşani
Nişte derbedei beţi şi-au găsit loc de distracţie sub geamul spitalului Dorohoi
Finala Festivalului „Barbu Lăutaru” se va disputa la Iaşi
Caz grav de inconştienţă managerială la Spitalul judeţean
mese de operaţii lipite cu Loctit
A spart geamul fiindcă i s-a părut că are prea mult de plătit la apă
Florile plantate de edili continuă să facă din „ochi” unora
Competiţie între pompierii civili botoşăneni
pompierii civili din Darabani şi Bucecea vor reprezenta Botoşaniul la etapa interjudeţeană
Şarlatanii în numele legii
Ioan Rotundu
Sediul CAS nu va fi renovat nici în acest an
Oferta locurilor de muncă s-a restrâns îngrijorător
Ministrul Educaţiei aplică deja indicaţiile preşedintelui Băsescu
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog