„O scenă, un regizor, trei actori şi câţiva tehnicieni.
Toţi încearcă să pună pe picioare o situaţie dramatică, să facă un spectacol. Reuşesc oare? Nu sunt sigur! Dar povestea facerii acestui spectacol mi s-a părut destul de incitantă, încât să pornesc la drum alături de ea. Şi aventura teatrală s-a dovedit a fi extrem de generoasă, oferindu-mi mie şi actorilor surprize nebănuite.
Propun aşadar, spectatorilor de aici şi de oriunde, după atâtea şi atâtea experienţe teatrale cu „produs finit”, să accepte convenţia şi să „urce în tren între staţii”, din mers.
Sunt sigur că acest work in progress va oferi destule senzaţii inedite publicului modern şi orizonturilor sale de aşteptare din ce în ce mai înalte.
Vă aştept pe toţi în „bucătăria” teatrală !!!” – Octavian Jighirgiu.
Totodată vă comunicăm că joi, 8 noiembrie 2007, ora 09.30, în cabinetul domnului Traian Apetrei, directorul Teatrului „Mihai Eminescu” Botoşani, va avea loc conferinţa de presă premergătoare premierei din data de 9 noiembrie 2007.
Traian Apetrei,
Director