Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   
Marţi: 2 Septembrie 2008

Cultură
Anunţuri
Economic
Fapt divers
Editorial
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Mondene
Comentarii
Caricaturi
Evenimente
Lumea lui Rotundu

1 EURO = 4.6562 lei
1 USD = 3.9954 lei


Număr accesări
Astăzi:
14787
De la 07 Ianuarie 2003
61989826
Comunicat de presă

Măsuri întreprinse pentru reluarea plăţilor prin Programul SAPARD

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a finalizat implementarea Planului de Acţiune pentru remedierea deficienţelor semnalate în cadrul Programului SAPARD, în conformitate cu observaţiile şi recomandările Comisiei Europene.
Astfel, APDRP a transmis raportul privind implementarea Planului de Acţiune în cursul zilei de duminică, 31 august 2008, către Fondul Naţional din cadrul Ministerului Finanţelor Publice.
Fondul Naţional este organismul care acţionează în calitate de Autoritate Competentă a Programului SAPARD şi care este autorizat să transmită evaluări şi raportări către Direcţia Generală pentru Agricultură din cadrul Comisiei Europene (DG AGRI).
În conformitate cu recomandările Comisiei Europene, APDRP a consolidat toate procedurile, a realizat un plan de acţiuni pentru dezvoltarea resurselor umane şi a realizat o analiză de risc a proiectelor SAPARD, reverificând totodată şi proiectele cuprinse în eşantioanele de verificare.
De asemenea, APDRP a luat toate măsurile necesare pentru ca verificările pe teren să fie făcute în timp util şi pe baza standardelor cerute. Au fost realizate liste suplimentare de verificare pe teren care includ elemente specifice pentru diferitele tipuri de investiţii. În acelaşi timp, personalul Direcţiei de Audit Intern din cadrul APDRP a fost redimensionat astfel încât să poată permite mai multe controale ad-hoc.
Conform deciziei autorităţilor române, reluarea plăţilor către beneficiarii Programului SAPARD se va realiza de către Fondul Naţional după verificarea respectării conformităţii cu recomandările Comisei Europene a Planului de Acţiune pentru remedierea deficienţelor semnalate în cadrul Programului SAPARD.
Serviciul Relaţii Mass-Media al APDRP
Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit
Tel: 310.16.35; E-mail: [email protected]

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (0)]


  
Comentariul comentariilor (CLXXX)
(Ioan Rotundu)
Dragostea profesoarei Negri pentru cultură a învins prejudecăţile
Expoziţia pictorului Simidreanu va putea fi pusă în valoare
Negociatorul şi pistolarul din ”Vine poliţia!”
Ministrul David vrea să-i apere pe poliţişti de nocivitatea grupărilor mafiote
Două medalii şi trei menţiuni la Olimpiada Internaţională de Astrofizică
Poziţia României privind reforma Politicii Agricole Comune
Basarabia rămâne dependentă de relaţiile bilaterale cu Federaţia Rusă
Se pregăteşte să critice blajin Moscova pentru agresiunea din Georgia
Adoptarea limbii de stat şi revenirea la alfabetul latin, primul pas spre independenţă
Basarabia este binecuvântată şi apărată de Patriarhia Română
Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!
Durata concediului de maternitate ar putea creşte de la 14 la 18 săptămâni
Învinsă de ţigani la Craiova, Poliţia a atacat în forţă o mie de tineri paşnici
Băncile îşi INTEROGHEAZĂ clienţii români mai rău ca Securitatea
” Nu ne dai fisa medicala ? Nu îţi deschidem cont”
Program Tele'M Botoşani marţi, 2 septembrie
Horoscop
Evreul şi Fiscul
Un festival ce va trebui resuscitat
Ioan Rotundu
Tăriceanu... gol puşcă
Se va declanşa lupta împotriva cancerului uterin
Şomerii continuă să refuze locurile de muncă existente
Creţu n-a trecut examenul
Jurnalul de Botoşani şi Dorohoi

Blogul lui Rotundu
Arhivă

Contact: [email protected]
Telefon: 0745 544 745

Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!