Măsura face parte din strategia pe termen scurt, mediu şi lung, de eficientizare a societăţii de termoficare şi este adoptată în conformitate cu proiectul în valoare de peste 40 de milioane de euro, finanţat de Uniunea Europeană, care va fi implementat, din 2011 în municipiul Botoşani.
Derularea proiectului de modernizare a Modern Calor va presupune o amplă tehnologizare a societăţii , care va nu va permite acesteia să funcţioneze, în 2015, cu mai mult de 150 de angajaţi. De altfel, Modern Calor s-a angajat să reducă semnificativ cheltuielile materiale şi de personal, iar acest lucru va impune diminuarea fondului de salarii de la 16% din venituri, cât este în prezent, la 9% în 2015.
Potrivit Contractului Colectiv de Muncă la nivel de unitate, fiecare angajat va beneficia, în momentul concedierii, de câte şase salarii compensatorii, calculate în funcţie de salariul mediu la nivel de societate. (Lavinia Preda) Gata cu lăfăiala în birourile călduţe la instituţiile deconcentrate Două săptămâni, acesta este termenul acordat de către prefectul Cristian Roman, directorilor de instituţii decocentrate pentru a reorganiza spaţiile din clădirile unde îşi desfăşoară activitatea. Angajaţii care până acum au lăfăit câte doi în birouri imense, încălzite până peste limita firească, sunt nevoiţi acum să se înghesuie pentru a face economie la plata facturilor.
Pentru a-şi susţine decizia, primul reprezentant al Guvernului în teritoriu a exemplificat prin situaţia de la Direcţia Agricolă, unde într-o clădire destul de impunătoare activează doar câţiva angajaţi. Am reușit, cu sau fără voia noastră, să facem economii la cheltuielile de personal. Degeaba am făcut aceste economii dacă în aceleași spații foarte mari au rămas câte doi, trei oameni, cum este la Direcția Agricolă sau în altele cu doi oameni într-o singură clădire. Consumul la energie electrică, apă și utilități a rămas același. Vă rog să gândiți o armonizare a alocării spațiilor cu numărul de angajați care a mai rămas în instituțiile pe care le conduceți, a declarat Cristian Roman.
Potrivit acestuia, activitatea de la Direcţia Agricolă ar putea fi destul de fructuoasă şi în fostul sediu al Paşapoartelor, care în prezent gol. (Lavinia Preda)