În momentul de faţă suntem într-un vid legislativ şi suntem acţionaţi în permanenţă în judecată. Într-o parte câştigăm, în altă parte pierdem şi ne mai ridicăm în cap şi Curtea de Conturi, a declarat vicepreşedintele Dorin Ciuştea. Acesta susţine că în momentul de faţă există o hotărâre judecătorească prin care Consiliul Judeţean trebuie să dea înapoi banii încasaţi de la municipiu, fiind vorba de aproape 8 miliarde lei vechi.
În fiecare an la adoptarea bugetului şi repartizarea sumelor către consiliile locale au fost tot timpul discuţii, iar în ţară nu există o practică unitară în acest sens. Dacă nu am reuşit să sensibilizăm nici Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei şi nici Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului vom renunţa la încheierea acestor convenţii, a precizat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Botoşani. (Bianca ALBU)