Nici astăzi nu voi scrie despre politică, ci voi încerca să mă apropii de o problemă sensibilă pentru moldoveni - cea a memoriei noastre istorice. Prilej (dar şi imbold) pentru aceasta mi-a servit lansarea, joi, la Biblioteca „Onisifor Ghibu" a cărţii „Calvarul", semnată de fostul deţinut al gulagurilor comuniste Dumitru Ciobanu, în vârstă de 88 de ani, din Lozova, Străşeni.
De regulă, gulagurile comuniste sunt asociate cu „siberiile de gheaţă". Dar trebuie să se ştie că mulţi moldoveni au fost deportaţi şi în Kazahstan, regiunea Kîzîl Orda. Fiind student, două „vacanţe de vară" le-am „investit" în dezvoltarea acestei regiuni, în componenţa unui „detaşament studenţesc de construcţii". Probabil, cititorii mai tineri habar n-au ce au fost acele faimoase „detaşamente studenţeşti"... Dar asta e altă temă...
... Detaşamentul nostru a fost dislocat la vreo 40 kilometri de Kîzîl Orda. Lucram la fabricarea betonului, pentru alte construcţii din zonă. Într-o zi, cu autobasculanta care a venit după beton, în afară de şofer, un kazah, mai era un om în vârstă, care, stând la o parte ne urmărea şi ne asculta cu foarte multă atenţie şi curiozitate. La un moment dat, a rupt tăcerea şi a început a vorbi cu noi într-o frumoasă limbă moldovenească, cu un uşor accent „românesc". Vă daţi seama cât de mare a fost uimirea noastră...
... Era din Moldova, dintre cei deportaţi. Parcă îl văd şi acum: bine legat, cu o faţă mare, deschisă, cu ochii albaştri. Auzise de la şofer că în cătun sunt studenţi din Moldova şi nu a rezistat - a venit să ne vadă... Era de pe undeva de prin părţile Rezinei, spunea că în copilărie fusese prieten cu poetul Andrei Lupan. Evoca diferite scene din copilăria şi tinereţea sa şi plângea. Ne-a vizitat de vreo câteva ori în vara ceea. Într-o zi ne-a cântat nişte cântecele pe care eu le auzisem în copilărie - „Zaraza" şi „Smaranda" - dar nu le ştiam cuvintele.
...Vă imaginaţi scena? Stepă arsă, nemărginită, unde „plutesc" iurtele ca nişte corăbii. Căldură arzătoare, 45 de grade. Sub un acoperiş improvizat din foi de ardezie, murdari de beton, slabi, nebărbieriţi, vreo şase studenţi moldoveni ascultă... romanţa „Zaraza". Din când în când răzbate câte un răget de măgar: I-ha! I-ha! „Când în parc pe-nserate, apari, seniorito...". I-ha! I-ha! „Gura ta e-un poem, de nebune dorinţi, sânii tăi un tezaur sublim...". I-ha! I-ha! „Ieşti un demon din vis, care tulbură minţi...". I-ha! I-ha!
Bătrânul cântă şi plânge, noi murmurăm după el, stepa arde, totul e mort - ai senzaţia că toată Planeta e moartă, şi numai aici există viaţă - în cătunul din Kîzîl Orda, unde, sub un acoperiş de ardezie, un bătrân deportat le-a adus-o acestor studenţi moldoveni pe această misterioasă seniorită, care tulbură minţi...Pentru un moment, Kîzîl Orda devenise „micul Paris" interbelic, capitala României Mari.
... Spre sfârşitul lui august am revenit la Chişinău. Câştigul meu a fost 265 de ruble ruseşti şi două romanţe româneşti - „Zaraza" şi „Smaranda". Rublele le-am cheltuit într-o săptămână. Am rămas cu cele două romanţe şi cu imaginea bătrânului deportat. Iată de ce, citind cartea domnului Dumitru Ciobanu, am vrut să scriu despre memoria colectivă a unui neam. Dar deoarece nu mai am spaţiu, la acest subiect promit că voi reveni în unul din numerele viitoare...
Timpul (www.timpul.md)