Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Cultură
Infracţiuni
Anunţuri
Fapt divers
Editorial
Învăţământ
Administraţie
Social
Horoscop
Umor
Mondene
Aniversări
Comentarii
Publicitate
Anchete
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
736
De la 07 Ianuarie 2003
122886385

Conţac recunoaşte că banul va face regula în viitoarele alegeri

  • 5 March 2008, 23:00
Liderul social democrat botoşănean Constantin Conţac este mulţumit de faptul că legea electorală a fost aprobată de Parlament fiindcă votul uninominal clarifică o dată treaba cu neaveniţii în politică. „Politica a fost o sursă foarte grasă pentru unii care au venit să îşi umple buzunarele, să îşi umple burţile şi mai puţin să se ocupe de cei pe care îi reprezintă prin politică”, a declarat Constantin Conţac.
Acesta susţine că şi parlamentarii ar trebui să răspundă pentru cazul în care nu îşi îndeplinesc promisiunile făcute către electoratul pe care îl reprezintă. Anume, să existe măsuri de sancţionare, până la eliberarea din funcţie fiindcă unii pleacă şi nu mai dau socoteală pentru ceea ce fac. Preşedintele PSD Botoşani susţine că este normal ca cei care vor să candideze pentru o funcţie de parlamentar să vină cu o contribuţie fiindcă statul cheltuieşte totuşi nişte bani în campania electorală.
„E un fel de taxă de participare fiindcă se includ nişte cheltuieli şi e normal ca pe cel care vrea să facă exerciţiul acesta să îl coste nişte bani. Într-un fel aşa e drept. Nu o să muncească statul pentru dânşii, că ei se înscriu 100 şi nu au nici un rezultat”, a mai adăugat Constantin Conţac. În ce îi priveşte pe colegii săi de partid care vor să ajungă în Parlament, liderul social democrat afirmă că aceştia vor trebui să pună contribuţia de cinci salarii minime din propriul buzunar şi nu al formaţiunii. „Dacă ai bani, candidezi, dacă nu, stai deoparte. Nu era normal ca unii să dea banii şi alţii să îşi facă de cap”, a concluzionat preşedintele pesediştilor botoşăneni. (Eliza Sofian)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Liberalul Oprişanu închide cabinetele medicale din comune
el n-a precizat, în această situaţie, cui revine responsabilitatea asupra cazurilor medicale speriat de eventualele consecinţe nedorite, prefectul l-a chemat la ordin
Viol de proprietate rămas în aşteptare (II)
(Ioan Rotundu)
Pentru că primarii dorm în papuci, profesorii nu îşi primesc salariile
Spectacol literar prezentat de deţinuţi
Bădia Costică are a se bucura
Ioan Rotundu
Legăturile culturale cu Moldova sunt tot mai strânse
Sancţiuni aplicate de către Garda Financiară
Copiii, protagoniştii unui spectacol
Cu jalba-n băţ, la prefect, pentru imaş
Comentariul comentariilor (LXVII)
(Ioan Rotundu)
Pedeliştii au fost puşi pe gânduri
„Dacă voi câştiga, înseamnă că am făcut ceva pentru populaţie”
Peste o sută de botoşăneni aşteaptă 5000 de euro de la CEC
Hală de Carne la standarde europene
La Botoşani, trenurile au avut şi 120 minute întârziere
Hai la cătănie!
Florin Călinescu stă la biroul lui Ceauşescu
Bărbaţii şi-au cam pierdut darul muncii
Societăţile nu sunt obligate să apeleze doar la medicul de medicina muncii
Horoscop
Tăcere jenantă
Anunţ excursii în străinătate
Felicitare 8 Martie
Program TELE'M Botoşani, joi, 6 martie
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog