Unul din patru părinţi care îşi întrerup serviciul pentru creşterea şi îngrijirea copilului este bărbat. Numărul taţilor care preferă să renunţe timp de doi ani la leafa din fabrică sau de la birou pentru indemnizaţia de creşterea copilului este din ce în ce mai mare. Peste 3000 de dosare ale solicitanţilor de indemnizaţie pentru creşterea copilului sunt la această dată în plată în judeţul Botoşani, iar din acestea aproximativ 700 sunt depuse de bărbaţi. Constatăm din datele pe care le avem înregistrate că în special în mediul rural taţii sunt în concedii de creştere a copilului. Asta probabil pentru că femeile în general nu au locuri de muncă la ţară, iar bărbaţii care solicită indemnizaţia de creştere a copilului probabil că au salarii mici, sub nivelul indemnizaţiei de creştere a copilului, precizează Sebastian Tocariu (foto), purtător de cuvânt al Direcţiei de Muncă şi Protecţie Socială (DMPS).
În timp ce tot mai mulţi taţi preferă să renunţe temporar la salariile din unităţile unde sunt angajaţi pentru a-şi creşte bebeluşii, în schimb statisticile arată că multe dintre mame nu reuşesc să stea acasă cei doi ani cât le dă dreptul legea pentru a-şi creşte micuţii. Se observă că femeile preferă să se întoarcă mai repede decât bărbaţii la serviciu. În ultima lună am observat că foarte multe femei s-au întors la serviciu înainte de expirarea celor doi ani, în timp ce bărbaţi care au renunţat la indemnizaţie pentru întoarcerea la serviciu sunt destul de puţini, chiar dacă întoarcerea la locul de muncă înainte de finalizarea celor doi ani le aduce din partea statului un stimulent, mai declară directorul Direcţiei de Muncă şi Protecţie Socială. Datele statistice ale DMPS arată că în judeţ stimulentul pentru reluarea activităţii înainte de terminarea concediului de creştere a copilului a fost încasat în ultima lună de aproape 150 de femei şi de doar 38 de bărbaţi. (Ana Brădişteanu)