Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Cultură
Anunţuri
Fapt divers
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Social
Horoscop
Ofertă de afaceri
Umor
Mondene
Reportaje
Comentarii
Religie
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
16499
De la 07 Ianuarie 2003
122902148

Criteriul culturii active în opţiunea electorală

  • 5 October 2007, 23:00
Spre a ne justifica iertătoarea atitudine faţă de agresiunea subculturii produsă pe canale politice şi canale de televiziune (la noi, dar desigur şi la alţii) odată cu democratizarea (iar această aşa zisă democratizare în cel mai demagogic sens populist nu începe acuma, ci chiar din dictatura care-şi lipea etichete democratice producând egalitarisme pentru cei flataţi gratuit a fi clasa muncitoare şi situaţii privilegiate prin venituri suplimentare numai pentru vârfurile ei), nu putem decât să recurgem la resemnatul proverb „De unde nu e, nici Dumnezeu nu cere”, renunţând a ne mai gândi la frumosul ideal al meritocraţiei.
Şi aşa, cu această resemnare faţă de propriul nostru destin, ajungem a ne complace într-un statut de populaţie bananieră manipulată de grupuri de interese care, ele fiind vulgare, dinadins lasă şi populaţia într-o stare inferioară de gândire şi într-o existenţă de mahala a omenirii sordidă şi imorală. Mahalaua unora cu costume de firmă şi altora cu haine second-hand, mahalaua unora care nu numai că şi-au impus tacit manelele făcându-i să se retragă pe cei care anii trecuţi mai protestau, dar chiar au ajuns a conta pe cât mai mulţi aleşi de-ai lor în parlament. Iar culmea este că şefii de partide, tributari unicului crez al democraţiei statistice prin numărul votanţilor, propun pe liste asemenea specimene, la fel cum îi încurajează a se pretinde apţi de a fi parlamentari pe alţi „reprezentanţi”: cei ai galeriei fotbalistice. Adică galeria formată din acei scandalagii care sunt partizani ai cuiva doar fiindcă vor violenţă; şi nu-i deloc adevărat că devin violenţi din dragostea sau partizanatul pentru ceva sau cineva.
Această stare („a”, sau „i”, sau pur şi simplu) submorală se mută în politică pentru că e vorba de număr de voturi. Dar se mută şi în televiziune pentru că e vorba de ratingul de spectatori. Şi, astfel, constatăm o decadere continuă spre mahalaua politică, mahalaua tv, mahalaua aspiraţiilor venale şi mahalaua parvenitismului sfidător, în aşa fel încât bietul mahalagiu propriu-zis e de multă vreme depăşit de mârlănia altor case mai mari, iar noi ajungem la o a doua formulare a resemnării naţionale găsind cealaltă justificare căreia începem să-i dăm şi ei valoare de proverb: „Fiecare comunitate umană îşi are conducătorii pe care îi merită”!...
Astfel, din resemnare decădem în recunoaşterea precarităţii stării noastre de fapt, a condiţiei inferioare între popoare, a destinului de a ne fi rezervat locul în lumea a doua, sau a treia, sau în cea unde corupţia, imoralitatea, mitocănia şi nemunca sunt stări de normalitate. Meritul social nu mai contează; banii sfidează morala, legalitatea şi administraţia; aleşii jonglează cu banii noştri şi nu mai avem nici măcar o opoziţie credibilă de vreme ce în Parlament cade moţiunea de cenzură, iar în Consiliul General al Capitalei nici vorbă de vreo „moţiune de... bordură” la adresa marmorei şi granitului primarului general.
Dar iată că, deodată, nu întâmplător arătând cert a inspiraţie adusă de Duhul Sfânt, ni s-a dăruit un exemplu încurajator. Şi nu oricând, ci tocmai când abjecţia politică începuse să-şi bage coada şi în singurul lucru sufleteşte sfânt pe care-l mai avem: Biserica. Biserica permanenţelor noastre şi a străvechii noastre credinţe!
Pe această cale, a neaşteptatului dar pe care îl primeşte cel smerit, alegerea noului Patriarh vine ca un exemplu că meritocraţia poate învinge orice; chiar şi unele interese fundamentaliste. După toate dezamăgirile noastre cu guvernări penale, parlamentari versatili, demnitari traseişti, electorat manipulat prin cel mai ieftin populism şi partide politice sinucigaşe prin propria lor luptă internă, Adunarea Naţională Bisericească a Ortodoxiei Române ne-a arătat că putem avea un organism electoral demn şi capabil de cea mai bună alegere (dintre cele posibile, binenţeles); şi nu pentru satisfacţia unora sau a altora, ci pentru interesele marii obşti pe care o reprezintă. Fără a avea vreun alt mandat decât cel moral şi cel tradiţional al Credinţei noastre, această Adunare a votat de o mie de ori mai responsabil decât oricare dintre corpurile electorale care au funcţionat în România acestor optsprezece ani de democraţie. Decât oricare dintre politicienii care s-au perindat la conducerea ţării ridicându-se prin nemerit, ca profitori ai blazatei noastre convingeri că avem soarta de a fi reprezentaţi doar de aleşi democratici obedienţi intereselor de grup, practicanţi ai sforăriilor, populismului şi a coruptelor aranjamente de culise.
Pentru că, orice ar spune cei care ar fi avut interese contrarii, orice ar pretinde defăimătorii, oricum ar strâmba din nas cârcotaşii sau ar căuta alternative analiştii, ca oameni care păcătuim şi nu pretindem perfecţiunea, avem totuşi convingerea că s-a făcut alegerea cea mai dreaptă: Din punctul de vedere al reprezentativităţii a fost ales cel mai reprezentativ ierarh, cu cea mai cuprinzătoare activitate postdecembristă; din punct de vedere cărturăresc a fost ales cel mai abilitat şi mai recunoscut cărturar în lumea teologică europeană; din punct de vedere administrativ a fost ales cel mai de evidenţă ctitor bisericesc din ultimele decenii; din punctul de vedere al vârstei a fost ales cel aflat la anii care îţi trebuie ca să fii şi în putere şi înţelept, iar din punctul de vedere al sufletului oamenilor contemporani cărora ne adresăm, a fost ales cel care n-a ezitat să implice mijloacele de comunicare modernă în misionarismul poruncit prin apostolică tradiţie. Cu alte cuvinte, mai palide decât cele ale sacralităţii şi mai înrobite faţă de ceea ce este secular, a fost vorba de o opţiune electorală pentru cultura temeinică şi activă din care decurge atât darul novator social al diaconiei, cât şi virtutea teologică.
După asemenea argumente, indiferent de preferinţele unora sau ale altora, avem doar dreptul ca, pentru luminarea noastră, să ne întrebăm dacă ar fi fost altul mai bun; iar, după această luminare, nu putem decât să spunem: Punctum. Adunarea şi-a făcut datoria, iar criteriile ei meritocratice au triumfat. S-a simţit limpede puterea înţeleaptă de depăşire a subiectivismelor, puterea votului responsabil pentru vrednicie şi virtute, aşa cum am avea nevoie în toată societatea românească. O gândire luminată nu spre utopia perfecţiunii, ci spre pragmatica respectării a ceea ce e mai promiţător pentru progresul obştei: buna formare a înţelepciunii cuiva şi spiritul activ al transformării acestei înţelepciuni în faptă.
Deducem astfel că educaţia democratică înseamnă răspunderea faţă de ce votezi, iar ea concordă evident cu discernerea religioasă a binelui. Şi, dacă nu e omeneşte posibil să prevedem tot ce va face în viitor cel ales, e omeneşte obligatoriu să fim atenţi la cel pe care îl alegem, prin meritele prezente pentru care îl alegem.
Cum am afirmat de la început, nu aştern aceste rânduri ca un elogiu la adresa celui care, primind elogiul suprem al Bisericii sale, al marii ecclesii a românilor ortodocşi, nu mai are nevoie să fie elogiat. Nu fac decât să-mi exprim reîncrederea în cauza meritocraţiei pe care, chiar dacă nu o consideram deloc pierdută, mărturisesc: nici nu-i preziceam un exemplu temeinic de susţinere la societatea românească, producându-se atât de rapid. Dar şi atât de necesar ca să mai putem spera în redresarea morală a politicilor noastre de afirmare democratică.
Ca dovadă că există o luminare prin Duh Sfânt, este faptul că acest exemplu temeinic ni l-a oferit chiar o Adunare asupra căreia oricine aşteaptă să se coboare Duhul Sfânt, chiar rugăciunile care o preced invocând aceasta. Iar nouă, românilor, nu ne rămâne decât să ne rugăm pentru coborârea Lui şi asupra altor adunări care ne decid soarta.
Dacă acest lucru a fost posibil la Palatul Patriarhal, de ce n-ar fi posibil şi la Palatul Parlamentului, la Palatul Cotroceni, la Palatul Victoria?! Condiţia e una singură: Adunarea să fie de credincioşi oneşti, care să cheme într-adevăr Duhul întru inspirarea lor. Iar El va veni şi lucrarea Lui ne va feri de ceea ce, nu teologia, ca să nu mă refer la cele sfinte, ci proverbul nostru mirean numeşte: „Oameni neduşi la biserică”.
De acest pericol şi de asemenea indivizi trebuie să ne ferească: De oamenii neduşi la biserică, fapt pentru care cred că ne pot conduce prin intrigi şi sforării; de oamenii neduşi la biserică pentru care politica e scandal şi nu înţelegere; de oamenii neduşi la biserică a căror singură cultură politică este cea de a face caz de banii lor şi a-şi face drum prin aceşti bani fie ei câştigaţi cinstit sau necinstit; de oameni neduşi la biserică pentru care nimic nu-i mai important decât trufia lor vulgară, sau interesul lor; de oameni neduşi la biserică şi, din pricina aceasta, ne aflând că manipularea, fie ea şi politică, tot scula diavolului este, iar ispitirea celor creduli, chiar dacă e vorba numai de electorat, tot prin necuratul se produce; de oameni neduşi la biserică pentru care nu există semen, ci există doar adversar, nu există înţelegere pe raţiuni superioare ci există numai luptă pentru ciolan, nu există dialog ci doar mitocănie; de oameni care, neduşi la biserică fiind, nu au auzit despre saltul de la haită la societatea umană despre care toate cărţile sfinte vorbesc!
Dar nu la cărţile sfinte îmi permit eu, profanul, să mă refer, ci la cultura noastră strict laică din care rezultă această infamantă categorisire de „oameni neduşi la biserică” , dar pe care, noi, cu naivitate sau neştiinţă, îi ducem în fotolii de conducere doar pe criteriul că au fost şi alţii mai răi sau mai proşti. Or fi fost, dar tocmai de asta avem nevoie de un duh care să ne lumineze, chiar şi fără invocări liturgice.
Fiindcă, în ultimă instanţă, Duhul nu trebuie decât chemat cu bună credinţă; El nu are ierarhii, nici preferinţe eclesiastice, pentru că misiunea Sa este de a-i lumina pe toţi muritorii. Aşa precum s-a coborât asupra Adunării Naţionale Bisericeşti îndreptându-şi raza către cel vrednic, tot aşa s-ar putea coborî şi asupra alegerilor pentru Parlamentul European şi asupra viitoarelor alegeri locale sau prezidenţiale, fără a ne putea acuza cineva că-l secularizăm.
Cel mult îl exprimăm în cuvinte moderne. Pentru că meritocraţia, atât de necesară opţiunilor noastre electorale, se exprimă în limbajul de paraclis şi amvon prin acel emoţionant şi convingător: „Vrednic este” pe care l-am auzit rostit de curând datorită unui vot dat pe motive de vrednicie.
Nu ar fi cu nimic un pas greşit intelectual şi nici măcar un semn de religiozitate, ci chiar unul firesc, de raţiune politică a dezvoltării unei ţări pe calea temeiniciei de afirmare prin merit. Şi prin recunoaşterea meritocraţiei ca act de democraţie reală, dacă alegătorii ar putea afirma din toată inima despre alesul lor că: „Vrednic este!”... (Corneliu LEU)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Câmpanu aruncă nada şi aşteaptă ca Flutur să muşte
Muntele rănit
Un trotuar de un kilometru a înghiţit ciment cât pentru un buncăr antiatomic
Primarul Matei s-a supărat pe Guvern
Instruire în domeniul politicii regionale a Uniunii Europene
Oprişau vrea privatizarea Hemodializei
Computer tomograf pentru Dorohoi
Bani pentru ambulanţe
Au început inspecţiile şcolare
Au început inspecţiile şcolare
Angajatori sancţionaţi pentru muncă la negru
Muzeul de Etnografie va funcţiona în cadrul Muzeului Judeţean
Cei care au un venit de 615 lei pe membru pot solicita ajutor de încălzire
Botoşănenii pot merge în pelerinaj de Zilele Iaşului
Senatorul Ţâbuleac denunţă furtul la drumul mare al cetăţenilor
Sorescu pipăie problemele din Sănătate
Poliţist care n-aude, dar le potriveşte
Bani ministeriali pentru consolidarea sediului Primăriei
Liberalii îi compătimesc ironic pe adversarii politici
Irinuca cea ochioasă, Albu cel viril şi babeta
(Cârcotaşul)
Preşedintele Drăguş îşi apără colegii de partid
Diplomă de excelenţă pentru prefectul Sorescu
Liberalii anunţă achiziţii importante de la partidele din opoziţie
Românul şi conofăitul
Căpitanul Mihail Romano – 130 de ani de la moarte
Război.....
Horoscop
Omul se predă... cu tot cu pizzerie
Anunţ licitaţie Termica
Program TELE’M Botoşani
Comunicat de presă E.ON
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog