Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Cultură
Infracţiuni
Economic
Fapt divers
Învăţământ
Administraţie
Social
Horoscop
Umor
Gastronomie
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
4045
De la 07 Ianuarie 2003
123137785
pnl

Cu frigiderul în instanţă

  • 12 September 2006, 23:00
O femeie din Botoşani a cumpărat la sfârşitul lui august, un frigider de la o firmă cu renume. La scurt timp, aceasta s-a adresat reprezentanţilor firmei de la care a achiziţionat produsul, fiind nemulţumită de modul în care funcţionează aparatul electrocasnic. Pentru că nu i s-a rezolvat problema, botoşăneancă a apelat la Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (OJPC) Botoşani, însă, nici de serviciile acestei unităţi femeia nu s-a arătat mulţumită. Reclamanta, în vârstă de 73 de ani, e hotărâtă să apeleze în instanţă pentru a-şi rezolva problema deoarece nu mai are încredere în promisiunile inspectorilor din cadrul OJPC Botoşani. "Frigiderul nu are staţionare, merge încontinuu şi consumă foarte mult. Am fost la firma cu pricina şi m-a trimis la service-ul lor. Aici mi-au promis că vin să vadă despre ce este vorba, însă nu s-a prezentat nimeni decât după ce a ajuns sesizarea mea la Bucureşti. A venit un lucrător de la service-ul firmei respective, dar nu mi-a rezolvat problema aşa că am depus plângere atât la Asociaţia pentru Protecţia Consumatorului (APC) cât şi la OJPC Botoşani. La oficiu o doamnă mai mult a ţipat decât a vorbit, s-a enervat, mi-a spus că ea crede că frigiderul nu are nimic şi că firma ar avea dreptate. A menţionat acestea cu toate că nu s-a prezentat nici un inspector la domiciliul meu pentru a verifica acest lucru (deşi inspectorii au promis în două rânduri că vor veni). De la începutul lunii sunt purtată dintr-o parte în alta ca o minge de fotbal", a declarat Lucica R. Femeia spune că nu-i rămâne altceva de făcut decât să-şi apere drepturile în instanţă prin APC Botoşani. "Sunt pensionară şi doi ani de zile am strâns bănuţii pentru acest frigider. Nu vreau să mă trezesc cu el ars. Am garanţie pe el, motiv pentru care cei de la service trebuiau să-mi rezolve problema. Ei mi-au spus că aparatul nu are nimic cu toate acestea frigiderul merge fără oprire iar consumul este foarte mare. Dacă în următoarele zile nu se rezolvă nimic voi acţiona în instanţă", a adăugat botoşăneanca. (Carmen STANCIU)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Când nu-i cap la CJ, îi coadă de drum la Popeni
Dulceaţă de prune (brumării) coapte
Horoscop
Strategie neinspirată
Comentariu la comentarii (CLXI)
(Ioan Rotundu)
Poliţia de proximitate va veghea la liniştea din şcoli
Profesori care stau sluj pe la uşile Inspectoratului
Şapte tineri aflaţi în dificultate sprijiniţi de AJOFM
A furat două maşini şi a făcut ravagii cu alte şase
Fetiţă accidentată
Începe repartiţia locuinţelor din cartierul ANL Cişmea
Programe îndrăzneţe gândite de municipalitate
2000 autovehicule din Botoşani sunt mai vechi de 30 ani
O carte pentru fiecare
Primarul drege busuiocul în conflictul dintre Ghiorghiţă şi Zmău
Municipalitatea relansează invitaţia polonezilor din Kozienice
Centrul de Creaţie va edita o revistă
Indicele producţiei industriale mai mic faţă de 2005
Sucevean prins la volan, cu acte false
Reducerea poluării cu nutrienţi în atenţia celor de la APM
Dejecţii folosite pentru energie termică
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Catalin Flutur Valeriu Iftime
Ultimele articole de pe blog