Altfel spus, ei nu vor susţine din nou probele de examen, aşa cum se bănuia în urmă cu câteva zile că s-ar putea proceda. Reprezentanţi Inspectoratului Şcolar Judeţean susţin că pentru a se ajunge la o repetare a examenului ar trebui să fie precizată în metodologie o astfel de situaţie, ceea ce nu se întâmplă.
Nu există niciun precedent de acest gen dar nici nu este scris în vreun act normativ că s-ar putea relua examinarea. În plus, nu ştiu dacă cercetările se vor finaliza aşa curând, iar eliberarea diplomelor nu poate fi întârziată, spune inspectorul şcolar Carmen Nechita.
Pentru cei aproape 300 de candidaţi care au susţinut la Colegiul Economic examenul de bacalaureat, eliberarea diplomelor îşi urmează cursul normal. În termen de 10 zile de la finalizarea bacalaureatului diplomele trebuie să se elibereze, o parte dintre absolvenţi având nevoie de diplome la înscrierea la facultăţi. La centru de examen de la Colegiul Economic, unde au susţinut probele scrise elevi ai Colegiului Economic, ai Grupului Şcolar de la Coţuşca şi ai Şcolii de Cooperaţie, suspiciunea că examenul a fost fraudat a pornit de la reclamaţia unui părinte.
Deşi Ministerul Educaţiei a deschis o linie telefonică pentru astfel de situaţii, la care să se poată semnala toate eventualele fraude, reprezentanţii ministerului nu au menţionat dacă de la Botoşani le-a fost reclamată situaţia de la Colegiul Economic. (Doina Marcu)