Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Politică
Infracţiuni
Anunţuri
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Gastronomie
Reportaje
Comentarii
Evenimente
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
27581
De la 07 Ianuarie 2003
122913230

Cum va fi vremea la inceputul saptamanii

  • 29 March 2015, 23:00
Luni, valorile termice, în creştere faţă de zilele precedente îndeosebi în regiunile sud-estice, se vor situa în jurul mediilor climatologice ale sfârşitului de martie la nivelul întregii ţări, informează Administraţia Naţională de Meteorologie, potrivit Mediafax. Cerul va avea înnorări temporare şi va ploua în majoritatea zonelor, ziua în special în vest şi nord-vest, iar noaptea cu precădere în centru şi sud-est.
În zona montană înaltă precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi trecător ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, dar izolat şi în restul ţării. Temperaturile maxime se vor încadra între 9 şi 18 grade, iar cele minime între 2 şi 8 grade.
La Bucuresti
Vremea se va încălzi, astfel că temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 16 grade. Cerul va fi variabil în prima parte a zilei, apoi înnorările se vor accentua, iar noaptea temporar va ploua. Vântul va sufla slab şi moderat. Minima termică va fi de 6...7 grade.
Marti
În regiunile vestice, nordice şi centrale vor fi înnorări temporar accentuate şi, îndeosebi după orele amiezei, vor fi ploi, mai ales averse, iar cantităţile de apă vor depăşi local 15 l/mp. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, cu înnorări şi pe arii restrânse ploi în general slabe, în prima parte a zilei şi din nou noaptea. Îndeosebi în zona înaltă a Carpaţilor Orientali se vor semnala şi lapoviţă şi ninsori. Vântul va avea intensificări temporare în majoritatea regiunilor, cu viteze mai mari la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 9 grade în depresiuni şi 18 grade în sud, iar cele minime se vor încadra între 0 şi 8 grade.
Agentia de stiri HotNews

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Bancul zilei: Vânzătoarea de fericire
Reţeta zilei: Cotlet de porc a la grec cu ciuperci si cuş-cuş
Horoscopul zilei
L-am supărat pe ambasadorul Rusiei! Bădărănie sau luciditate?
(O reacție rapidă de Vladimir Tismaneanu si Marius Stan)
Avocatii Elenei Udrea au depus plangere la CSM pentru presupuse nereguli ale procurorilor in dosarul Gala Bute
Practic, Laura Codruta Kovesi conduce ancheta in acest dosar
Ambasadorul Rusiei in Romania, atac la Vladimir Tismaneanu si Marius Stan
Nu este deloc necesar ca pe paginile publicatiilor centrale sa se dea cuvantul la orice badaran. Reactia autorilor de pe Contributors: E nevoie sa i se spuna ca Romania nu este un protectorat rusesc
Lumea lu' Rotundu: Concubina uşernică
Botoşani: N-au sânge albastru… de moştenitor
Traian Basescu, mesaj pentru Klaus Iohannis
A-l valida pe Teodorovici, care a votat pentru ascunderea adevarului, este un semnal care va trimite inapoi la Grivco si in bratele turnatorului Felix
Surse judiciare: Darius Valcov ar fi cheltuit peste un milion de lei, in 2013, pentru achizitia de tablouri
PNL Botoşani: Comunicat de presă
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog