Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Infracţiuni
Anunţuri
Fapt divers
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Comentarii
Caricaturi
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.7440 lei
1 USD = 4.1547 lei


Număr accesări
Astăzi:
22882
De la 07 Ianuarie 2003
67104295

Cursuri de engleză politizate la indigo

  • 12 July 2011, 23:00
Organizaţia Municipală a Partidului Conservator Botoşani s-a inspirat cu succes dintr-o iniţiativă mai veche a femeilor social-democrate şi anume şcolarizarea gratuită a adulţilor şi copiilor care vor să se familiarizeze cu limba engleză.
Reprezentantul structurii menţionate, Iuliana Vreme, a anunţat că la data de 15 august vor începe cursurile pentru adulţi ce vor cuprinde un număr de 40 de ore. „Avem un profesor de engleză cu care avem un contract, care are experienţă şi în educaţia adulţilor.
Ne-am propus un proiect pentru perioada de vară, o şcoală de vară pentru preşcolari, deci un curs de iniţiere în limba engleză, iar din luna septembrie avem cursurile pentru adulţi. Acţiunile vor fi derulate în funcţie de solicitări”, a declarat Iuliana Vreme. (Lavinia Preda)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (0)]


Horoscop
Bancul zilei: Isteţimea tocilarului
Încă 1,4 milioane de lei obținuți pentru modernizarea CET-ului
Caricatura zilei
20 de străzi din Botoşani nu vor avea mâine gaz
Anchetat după ce a spus că Islamul este o religie agresivă
iar Coranul îndeamnă la eliminarea necredincioşilor
"Daţi-i două-trei, doamnă, să se înveţe minte, că altfel nu reţine"
Oameni de afaceri francezi confirmă că li s-a cerut mită în România
Italia şi Grecia. Ce poate învăţa România?
Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!
Ion Iliescu, consideră înfiinţarea Muzeului naţional al dictaturii comuniste o ticăloşie
Ministrul mediului, Laszlo Borbely, suspectat de DNA de trafic de influenţă
CAS Botoşani a găsit motive să impute spitalelor 51 mii lei
IŞJ Botoşani nu vrea camere la Bac nici în sesiunea de toamnă
Se anunţă o mare criză de manuale şcolare gratuite
Licee cu renume în Botoşani, rămase cu locuri vacante
Forfecată cordeluţe
Ioan Rotundu
Douăzeci de jandarmi îşi vor pierde locul de muncă
Bătrânii bolnavi şi nevoiaşi ajutaţi de conservatori
Demers al prefectului Roman avizat favorabil
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!