Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   
Luni: 9 Iunie 2008

Evenimente
Politică
Cultură
Anunţuri
Fapt divers
Editorial
Învăţământ
Administraţie
Social
Horoscop
Ofertă de afaceri
Umor
Comentarii
Lumea lu' Rotundu

1 EURO = 4.6528 lei
1 USD = 4.0873 lei


Număr accesări
Astăzi:
7005
De la 07 Ianuarie 2003
65211435

Deşi pensionaţi, mai vor la catedră

  • 8 June 2008, 23:00
Ieri, 8 iunie, Sindicatul Învăţământului Preuniversitar şi-a premiat cei mai valoroşi oameni, respectiv cadrele didactice care au stat o viata întreagă în slujba învăţământului. Proaspeţii pensionari s-au bucurat de o festivitate amplă, prilej cu care au putut să-şi exprime, gândurile, sentimentele sau regretele pentru ultima dată într-un cadru organizat din care au făcut parte colegi, prieteni dragi şi familia la un loc.
Prezenţi la acest eveniment au fost şi reprezentanţi din partea Inspectoratul Şcolar Judeţean, Agenţia pentru Protecţia Mediului şi Direcţia pentru Cultură. Profesorii au primit diplome, flori şi suma de un milion de lei din partea SIP Botoşani.
”Le urez tuturor cadrelor didactice care au ajuns la sfârşitul activităţii lor sănătate şi o pensie lungă pentru că merită. Aceşti oameni şi-au lăsat dragostea lor şi o parte din sănătate în şcoală, în anii grei de muncă petrecuţi la catedră. Din mâinile lor au ieşit generaţii care astăzi ne reprezintă peste tot, oameni de vază chiar“, a declarat liderul SIP, Maria Ţiprigan.
Dacă majoritatea cadrelor didactice abia au aşteptat acest moment al pensionării pentru a-şi dedica timpul mai mult familiei, mai sunt şi unele care vor să profeseze “Nu cred că aş putea să stau liniştită acasă, după atâţia ani îmi este peste mână, iar copii mi-ar lipsi enorm” a declarat o tânără pensionară. Cu toate că aceste cadre didactice au ieşit la pensie, ele rămân membre ale sindicatului şi se vor bucura de protecţia acestuia. Vor continua să beneficieze de o serie de avantaje, cum ar fi înscrierea primii pe listele de bilete pentru tratament, iar în cazul îmbolnăvirii sau a decesului familiile primesc ajutoare în sume de bani.(Andreea UNGUREANU)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (1)]


  
Comentariul comentariilor (CXXXI)
(Ioan Rotundu)
Nevastă descurcăreaţă
Horoscop
Program Tele'M Botoşani luni, 9 iunie
„Micii Pompieri”
Poliţia Comunitară vrea să se apropie de cetăţeni
Visul lui Epuraş s-a împlinit
Omul vrea să devină latifundiar
Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!
Panică în rândul unor primari
Ioan Rotundu
Maia Morgenstern joacă la Botoşani
Botoşănenii au dat startul la Turul de Ciclism
Pe urmele lui Eminescu în pelerinaj
Paul Onişa are loc la PD-L
Ne suspectează că luăm mită electorală
Anunţ important
Escroaca hălăduieşte prin Italia, fraieriţii plâng la Dângeni
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă

Contact: [email protected]
Telefon: 0745 544 745

Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!