Pe teritoriul fostelor ţinuturi ale Moldovei, Botoşani şi Dorohoi, şi-au dus existenţa, timp îndelungat, numeroşi ţigani (rromi), robi la moşiile şi mănăstirile de aici, de care erau legaţi necondiţionat. Suflul nou, revoluţionar, al secolului al XIX-lea, cerinţele de progres, de propăşire a ţărilor române au impus o nouă viziune asupra condiţiei social-economice a ţiganilor, au pus problema emancipării lor. Pe acest fond nou, Domnul Moldovei, Mihail Sturza, decretează la 31 ianuarie 1844, emanciparea ţiganilor statului şi ai mănăstirilor. La Izlaz, proclamaţia guvernului paşoptist din Ţara Românească prevedea şi dezrobirea ţiganilor prin despăgubire, menţionându-se: Să fie ţiganii slobozi ca românii, să-şi dea bir la visteria ţării şi stăpânirea îi va răscumpăra de la stăpânii lor. Actele importante ale lui Mihail Kogălniceanu, în Moldova, ale lui Barbu Ştirbei, în Ţara Românească, au condus la desfiinţarea robiei, răsfrângându-se hotărâtor asupra sorţii ţiganilor, ceea ce s-a întâmplat în 1856, acum 150 de ani, determinând un nou statut al lor, o nouă condiţie, lucru pozitiv, având în vedere apropiata Unire a Moldovei cu Valahia la care, putem spune, au aderat şi au pus umărul şi ei. Fireşte, obstrucţii, impedimente s-au făcut simţite, rezolvate, în mare parte, de timp, de creşterea autorităţii statutului român. Acum, la 150 de ani de la dezrobire, ţiganii (rromii) se bucură de aceleaşi drepturi şi libertăţi cu românii, în virtutea Constituţiei şi legilor ţării. Partidul România Mare este un susţinător al cauzei lor, militând pentru îmbunătăţirea permanentă a standardului lor de viaţă şi a nivelului de instrucţie şi educaţie, Filiala Botoşani a PRM nerămânând indiferentă la soarta miilor de rromi trăitori pe meleagurile judeţului, depunând eforturi considerabile pentru ridicarea condiţiei lor pentru propăşirea lor, pentru integrarea lor în amplul şi profundul proces care să facă din România un stat european, civilizat, prosper. (Dumitru Codreanu)
