Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   
Marţi: 31 Martie 2009

Evenimente
Politică
Cultură
Anunţuri
Economic
Fapt divers
Editorial
Sănătate
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Gastronomie
Comentarii
Caricaturi
Lumea lui Rotundu

1 EURO = 4.6662 lei
1 USD = 4.0794 lei


Număr accesări
Astăzi:
10889
De la 07 Ianuarie 2003
64727156

Deţinuţii botoşăneni, în pelerinaj la Schitul Vorona

  • 30 March 2009, 23:00
Apropierea sărbătorii Învierii Domnului reprezintă pentru mare parte dintre persoanele private de libertate încarcerate în Penitenciarul Botoşani ocazia de a se reorienta spre sine şi spre Dumnezeu. Activităţile premergătoare acestei sărbători creştine au în vedere sensibilizarea, conştientizarea şi crearea condiţiilor pentru o pregătire sufletească, moral –spirituală a celor de după gratii, similară persoanelor din exterior.
Pe lângă activităţile de spovedanie şi slujbele specifice acestei perioade ţinute de preotul capelan al unităţii, ieri, un grup de minori şi deţinuţi din regim semideschis au participat la un pelerinaj la Schitul Vorona, obiectiv de cult cu bogată relevanţă moral spirituală, care adăposteşte moaştele Sf. Onufrie. „Scopul urmărit este stimularea unor trăiri autentice care să-i apropie de Dumnezeu şi de normele creştine”, a declarat directorul adjunct intervenţie psihosocială al PMS Botoşani, Cristina Livadariu. (Eliza Sofian)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (0)]


  
1 aprilie 2009 – Ziua Naţională a Păsărilor
Blestemul care bântuie prin sediul PNL
Ioan Rotundu
Cutremur urmat de incendiu la etajul II al Hotelului Rapsodia
PROGRAM TELE'M BOTOŞANI MARTI – 31 MARTIE
Comentariul comentariilor L
(Ioan Rotundu)
Voronin huiduit de 10.000 de oameni la meciul cu Elveţia
Franţa a introdus, temporar, controale la frontierele cu statele vecine
Comunicat de presă PNL
Tot mai multe incendii, cărora pompierii le fac cu greu faţă
D e c l a r a ţ i a Uniunii Scriitorilor din Moldova
Asociaţiei Istoricilor din Republica Moldovaşi a Forului Democrat al Românilor din Molodova
Horoscop
Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!
Rabinul tânguitor şi rabineasa violată
Promisiunea lui Putin către Voronin
Inspectorii sanitar-veterinari pregătesc prigoana producătorilor individuali
Criza economică întunecă fericirea ţiganilor botoşăneni
Ambasadorii folclorului voronean au cucerit Geneva
Fricassée de pui
Banca Mondială nu mai vrea români pensionari
Mai mulţi bani pentru bolnavii de cancer
Au început să se înmulţească locurile de muncă
Dublă încercare de sinucidere nereuşită
Mihai Darie – un securist de treabă, fără minte, dar extrem de bogat
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă

Contact: [email protected]
Telefon: 0745 544 745

Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!