Stimati cititori, gratie buna-vointei fundatiei crestine ce ii poarta numele, am revenit cu partea a doua din "Zicerile Parintelui Arsenie Boca" explicate de Parintele Teofil Paraian.
"Bobul lui se preschimba in taciune, iar el se crede grâu nedreptatit"
"Asa caracteriza parintele Arsenie pe omul care se abate de la cele bune si care nu cauta si nu primeste îndreptarea, ci îsi explica el mai bine cele pentru sine condamnând pe cei ce vreau sa-l îndrepte. Începutul oricarei îndreptari este sa-ti recunosti greseala. "Când greseala s-a facut în tine asezare si adevar" - când o ai ca drepindere si o mai si justifici - atunci "nu mai e greseala ci e pacat de moarte". Într-o astfel de situatie, cel ce se crede a fi drept, fara sa si fie de fapt, nu mai e bob de grâu, ci doar taciune."
"Mustrarea invinge, dar nu convinge"
"Este si aceasta o cugetare la care e bine sa luam aminte. Are si mustrarea rostul si puterea ei, dar ea, ca si constrângere, doar invinge, insa de convins nu convinge. De la invingere pâna la convingere e o cale lunga; poate tot atât de lunga cât cea de la informatie la convingere, cât cea de la urechi la inima."
"Iubirea lui Dumnezeu pentru cel mai mare pacatos este mai mare decât iubirea celui mai mare Sfânt fata Dumnezeu"
"Parintele Arsenie a zis o vorba cat lumea asta de mare - ba mai mare decat lumea asta! - si anume a zis asa: "Iubirea lui Dumnezeu fata de cel mai mare pacatos îi mai mare decat iubirea celui mai mare Sfant fata de Dumnezeu". Nu poate iubi un Sfant pe Dumnezeu, cat ar fi Sfantul de mare, cat iubeste Dumnezeu pe cel mai mare pacatos; si îl asteapta; si vrea sa-l primeasca; si alearga inaintea lui, dupa cum citim in pilda cu fiul risipitor, unde se spune ca tatal nu l-a asteptat pe fiul care se intorcea; l-a asteptat intr-un fel, dar cand l-a vazut ca vine nu l-a mai tinut locul: a alergat inaintea lui, ca sa-l primeasca, sa-l imbratiseze, sa-l sarute, sa-l ajute, sa-l aseze iarasi in starea din care a plecat.
Pentru ca din inima lui fiul n-a plecat niciodata! El a ramas in inima tatalui asa cum ramanem noi in inima lui Dumnezeu, in inima Mantuitorului nostru Iisus Hristos, in inima Maicii Domnului, oricat de departati am fi, oricate rele am face. Pana traim in aceasta viata Dumnezeu nu ne paraseste. Noi putem sa parasim pe Dumnezeu, dar Dumnezeu nu poate sa ne paraseasca pe noi.
Cu o astfel de afirmatie, parintele ne da incredere in bunatatea lui Dumnezeu, in iubirea lui Dumnezeu fata de noi, pacatosii, caci se afirma si in rugaciunile de dezlegare ale sfintei noastre Biserici, ca mila lui Dumnezeu este tot atât de mare, tot atât de infinita, cum este de infinita si marirea Lui, de vreme ce se spune: "Ca precum este marirea Ta, asa este si mila Ta". Cuvântul spus de parintele Arsenie, in formularea de mai sus, ne aduce aminte si de ceea ce spune Psalmistul, prin cuvintele acestea: "Cât e de sus cerul deasupra pamântului atât de mare e bunatatea Lui (a lui Dumnezeu) spre cei ce se tem de Dânsul. Cât de departe e Rasaritul de Apus, atîta a departat El de noi faradelegile noastre. Cum miluieste un tata pe copiii sai, asa miluieste Domnul pe cei ce se tem de Dânsul" (Ps. 102, 10-13).
"Să ai intelegere fata de neputinta omeneasca"
"Am fost odata la Parintele Arsenie Boca - Dumnezeu sa-l odihneasca! - la Bucuresti, cu un student la teologie de atunci, care acuma este preot - au trecut anii peste toti de atunci... asta a fost în 1965 - si Parintele vorbind cu el, desigur sa aud eu, i-a spus un cuvant care mi-a ramas mie pentru cealalta vreme a vietii mele si cred ca si pentru vesnicie. N-am sa-l uit niciodata! Zice: "Uite, mai frate. O sa fii preot. Sa fii intelegator fata de neputinta omeneasca!" Nici nu va puteti inchipui cat m-am gandit eu la cuvintele acestea, de atunci incoace; cat le-am urmarit in viata mea si in viata oamenilor.
Si mi-am dat seama ca neputinta omeneasca e o realitate. Sunt atatia oameni rai in lumea asta dar nici ei nu vor sa fie rai... Si-s rai si noi trebuie sa intelegem rautatea lor de pe pozitia noastra, din situatia noastra. Sa intelegem ca ei nu pot mai mult, ca ei insisi sunt nemultumiti de rautatea lor - "Pe cel rau rautatea il ucide" este scris in Psalmi, il nimiceste, rautatea il nemultumeste. Pomenirea de rau spun parintii cei duhovnicesti ca e o rautate fara margini, e o rautate ca o rugina care mananca fierul, asa mananca sufletul; rautatea-i cui infipt in suflet. Pomenirea de rau, nemultumirea, neiertarea este viermele mintii. Un parinte spune ca "raul sa-l scrii pe apa."
Romanian Global News