Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Anunţuri
Fapt divers
Editorial
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Social
Horoscop
Ofertă de afaceri
Umor
Mondene
Publicitate
Remember
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
10436
De la 07 Ianuarie 2003
122870503

Domnitorul Dobrin sau demnitatea fentei şi driblingului

  • 28 October 2007, 23:00
Cu cât te tulbură mai mult, moartea unui om mare, care a fost adevărat model pentru alţii, poate fi mai puţin chinuitoare, deoarece ea nu-ţi împinge sentimentele doar către durerea pierderii ci şi către meditaţie asupra acelei vieţi de model care, încheindu-se, mai aduce încă un mare dar semenilor: semnificaţia exemplară pe care o capătă pe soclul care acum e stabil şi definitiv.
Ii vor face argeşenii, desigur, binemeritata statuie în bronz Domnitorului lor atât de legat de cetăţile de scaun ale Argeşului şi Târgoviştei, aşezând-o cu dragoste şi cinste în faţa stadionului care-i poartă numele; dar statuia spirituală şi-a făcut-o el dăruindu-ne-o nouă, până-n ultima clipă şi până la ultimul amănunt. Iar ultimul amănunt, cel pe care poate că-l ştiau unii, dar a devenit evident şi, mai ales, semnificativ pentru toţi de-abia acum, în ciuda faptului că ţine doar de tehnica jocului (adică, în ultimă instanţă, lăsând vocaţia la o parte, de tehnica meseriei pe care şi-o alege orice om), devine uluitor atunci când îl priveşti în perspectiva unei vieţi încheiate: Marele, genialul, cuceritorul şi covârşitorul fotbalist nu a avut, în toată viaţa lui NICI UN CARTON GALBEN!
Deci, mutând lucrurile de pe stadion în viaţa de zi cu zi în care, pentru unii dintre noi nu trece săptămână în care să nu merităm un cartonaş galben, iar unul din câţiva să nu ajungă şi la cel roşu, iată cum tristeţea acestui moment capătă o conotaţie de înţelepciune prin exemplul unei vieţi întregi care demonstrează că se poate exista şi corect, se poate exista şi cinstit, se poate exista fără a face nimic ruşinos. Adică un concept de meritocraţie poate împinge societatea spre mai bine şi exemplul uman spre o asemenea direcţie există. Cad astfel scepticismele provocate de necinstea de zi cu zi, demagogia de zi cu zi, cearta şi agresivitatea de zi cu zi.
Traducem aceasta prin ideea că lucrurile din viaţa noastră se poticnesc pentru că: ”nu trece zi de la Dumnezeu în care să nu vedem un politician corupt, o lege strâmbă, o afacere în defavoarea cetăţeanului, o scumpire în defavoarea consumatorului, un favoritism spre câştigul dubios al unora, un joc de putere administrativă prin care sunt trişaţi cei pe care-i administrezi, o minciună la dosarul de la CNSAS, o descoperire în declaraţia de avere, ca să nu mai vorbim de servicii prost făcute, funcţionari incompetenţi, şpăgi, traficuri şi acte ilicite prezente zilnic cu zecile de mii”... Am „tradus” astfel paralela făcută, spre a sublinia ceea ce numim în practica curentă „driblare a cetăţeanuilui” sau „fentare a legii”. Şi o facem tulburaţi în acest moment de amintire a unui om care, iată, evident lucru tocmai prin acest amănunt: practicând driblingul cu toate rigorile sale profesionale, a reuşit ca o întreagă viaţă, niciodată să nu înşele, să nu bruscheze, să nu încerce câştig nemeritat, să nu conceapă a fi agresiv, să nu-şi manifeste, măcar odată, aversiunea faţă de vreun partener, de vreme ce nici unul dintre sutele de arbitri care i-au controlat jocul nu a ajuns la măsura de a-i arăta cartonaşul galben.
Dumnezeule, deci se poate!... Deci caracterul uman poate ajunge la o asemenea morală profesională cu care să treci prin viaţă demn şi lăsând o amintire nepătată nici de cea mai mică nuanţă de galben!... Dă-ne Doamne, asemenea oameni să salveze societatea asta blestemată la riscul de a se-ngropa sub ploaia de cartoane de-a dreptul roşii!... Deschide-le Doamne mintea şi arată-le că regele driblingului şi al fentei a demonstrat cum se poate face asta cu bună credinţă, prin făţişa competiţie de calităţi şi nici un act infam care să reclame lovitura de pedeapsă pe care-o primeşte întreaga echipă, dacă tu eşti nedemn!
În cazul de faţă, al „traducerii de faţă”, echipa este întreaga ţară care, din pricina unor jucători nedemni, agresivi, trişori, pungaşi, cotonogari, profitori de off-side, scandalagii care-njură adversarul sau arbitrii şi care, doar dacă le pui cătuşe renunţă la năravul mâinii hoaţe – din pricina acestora, deci, întreaga ţară suferă lovitură de pedeapsă după lovitură de pedeapsă. Pentru a ne salva, statuia lui Dobrin ar trebui să fie înălţată nu doar la stadion şi nu doar pentru iubitorii sportului, ci în orice piaţă publică şi pentru oricine, purtând inscripţia: „UN ROMÂN DE MERIT, CARE A DEMONSTRAT CĂ SE POATE TRĂI CINSTIT ŞI DEMN”.
„A dribla cinstit” – iată paradoxul încurajator. Dar e paradox numai în aparenţă, deoarece exemplul lui Dobrin ne demonstrează că atunci când în viaţa ta primează vocaţia şi profesionalismul – vocaţia cu care te-ai născut şi profesionalismul cu care ţi-ai cizelat-o tocmai ca să dăruieşti prin ea oamenilor bucurii, cum ne-a dăruit el în marele spectacol fotbalistic de fair-play ce i-a fost întreaga viaţă – poţi trece prin ea cu demnitate pentru tine şi cu mare folos pentru semeni. Iată de ce, acum când pe buzele multora se află falsul şi pedantul termen de „reformare a clasei politice”, trecem peste durere şi ajungem la exemplu. Exemplu care, aşa cum am arătat în alte articole că poate veni de la Biserică sau de la Familie, iată că poate veni chiar şi din marea comunitate sportivă a românilor. Şi nu de „reformare”; pentru că, deocamdată, nu avem ce reforma. Este, însă, posibil să ne formăm o clasă politică prin respectarea criteriului de meritocraţie, după exemplul lui Dobrin în profesia lui. Adică să promovăm acei oameni cu vocaţie sinceră pentru politica ţării şi să-i formăm tehnic atât de bine încât, niciodată în serviciul public să nu frizeze apariţia vreunui cartonaş, care numai punctual îi priveşte pe ei; ca pedeapsă, însă, se răsfrânge asupra noastră, a tuturor. În acest fel, reforma propusă sper să se refere numai la sensul de „a trimite la reformă” concepţiile abuzive şi egocentrice pe criteriul grupului de interese, care până acum nu se ridică peste stadiul democraţiei de haită, iar o voinţă politică adevărată, la nivelul întregii ţări, să-i formeze pe cei devotaţi cu adevărat cauzei democraţiei româneşti.
Nu întâmplător, deci, la căpătâiul unui asemenea om-exemplu, lacrima mi s-a oprit transformându-se în gânduri despre „Demnitatea fentei şi driblingului”, cum mi-am intitulat aceste rânduri care, pentru o mai largă interpretare, s-ar putea intitula şi: ”A fi mare domn chiar şi atunci când driblezi”; sau: „a fenta la o mare înălţime morală”; sau, fiind vorba de penibilul balcanic al mediului nostru: „ a aduce la nivelul gloriei şi demnităţii un act prin care alţii nu ştiu decât să se înjosească”; sau multe alte asemenea formulări încurajatoare pentru speranţa noastră de a ne îndrepta spre criterii meritocratice în societatea românească. Speranţă produsă chiar şi de o meditaţie tristă, la pierderea celui despre care ştiam toţi, dintotdeauna, cât de mare era, cât de popular era, cât de neîntrecut era; dar acum, când devine monument cu adevărat, aşezându-se definitiv pe soclul acela chiar prea înalt pentru a-l vedea bine toţi meschinii muritori, soclul ce-i stabileşte definitiv legătura cu transcendenţa, ne dăm seama şi cât de corect era, cât de moral era, cât de cinstit, de drept şi de demn era, ridicând la valoare de artă morală ceea ce fiecare mic escroc material sau pungaş politic crede că e înşelăciune, trişare, tragere în piept sau orice alt act nefast din meschinul concurenţial sau acaparator.
Pentru că numai el, Dobrin, prinţul glumeţ al fentelor şi regele stăpân al driblingului a făcut din acestea act de demnitate şi de glorie publică; în vreme ce noi, repet: în viaţa noastră de zi cu zi, făcându-le şi prost şi pe ascuns, ne considerăm şmecheri pentru că i-am trişat pe alţii şi suntem, în fapt, pungaşii care i-au furat.
...Şi, fiind acesta obiceiul bocitoarelor - de a repeta invocările frumoase despre viaţa celui care ne părăseşte lasându-ne mai trişti în lumea asta mai tristă – iarăşi repet: Zilnic, mii de politicieni, zeci de mii de oameni de afaceri, sute de mii de funcţionari corupţi, milioane de şmecheraşi se driblează ca să se fure, fentează spre a eluda legea şi îi deposedează pe alţii de bunurile lor, în vreme ce, iubind şi respectând mereu fair-play-ul unicului bun adevărat care este posesia mingii şi bucuria de a o juca, domnitorul argeşean al uralelor noastre, nu a avut nici măcar un cartonaş galben în toată cariera lui! Adică, nu şi-a permis nici măcar să greşească, darămite să înşele sau să agreseze!
E o lecţie de demnitate aşezată chiar pe conotaţia vulgarizat-condamnabilă a „driblării”. Condamnabilă la toţi muritorii care o consideră o hoţie ceva mai puţin condamnabilă şi din acest motiv, o practică în limitele dubioase ale relei credinţe. Chiar aşa a şi intrat termenul în limbajul curent: meschin, apucător şi bazat pe interese ascunse. Driblează politicienii, driblează fabricanţii, driblează negustorii, driblează administratorii bunurilor altora, driblează prietenii, driblează oamenii care se pun în serviciul tău... De acolo, de unde a primit primul său cartonaş - cartonaşul de intrare la locul drepţilor, pe care ţi-l dă numai Sfântul Petru - prin propriul său exemplu Dobrin face o ultimă fentă, aşa cum ne înveselea cu neprevăzutele mişcări ale invincibilei sale curse pe lângă tuşă: Le face, acestor dribleuri meschini, fenta de a-i trimite la reformă dacă nu învaţă că driblingul e ceva foarte serios şi foarte profesionist, pentru care trebuie să ai şi vocaţie şi cinste şi pregătire tehnică. (Corneliu LEU)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Viceprimarul Eram a intrat în gura vecinilor... cu tot cu vilă
Deputatul Drăguş este sceptic în privinţa drumului expres
Ţărăniştii nu-s interesaţi de referendumul lui Băsescu
Vor patru eoroparlamentari
Liberal-democraţii vor să scape presa de botniţă
Ţărănistul Miluţ vrea să ridice un spital, primarul Flămânzilor nu
Rădăşanu crede că PLD va obţine 10% la europarlamentare
Paşi importanţi în aplicarea Legii 290
Tânăr cu afecţiuni psihice dispărut de acasă
Se înmulţesc centrele de sănătate mintală
IŞJ luptă cu violenţa din şcoli
Centru de consiliere pentru copiii cu părinţii plecaţi în străinătate
Şeful SJA vrea bani pentru reabilitarea clădirii
Cadrele didactice speră să primească sporul de muncă
Profesorii se plâng că îşi plătesc analizele
De ce a trebuit destituit lt.col. Vasile Calimandruc
comisarii Gărzii Financiare au descoperit la Dorohoi comercializarea ilegală a băuturilor de la Bovaly, dar au tăcut chitic
Horoscop
Grijă… dar nu pentru oricine
Aproape 2 milioane şi jumătate de români au urmărit “Dansez pentru tine”
Program TELE’M Botoşani, luni, 29 octombrie
Ofertă avantajoasă pentru Cipru
Ei vă garantează pensia la bătrâneţe
„Bunicul” şi alegerile europarlamentare
Ioan Rotundu
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog