Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Cultură
Infracţiuni
Anunţuri
Economic
Fapt divers
Învăţământ
Administraţie
Social
Sindicate
Ştiri agenţii
Horoscop
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
24568
De la 07 Ianuarie 2003
122910217

Drăguş bagatelizează voinicia conservatorilor

  • 24 March 2006, 23:00
În ultima perioadă au apărut mai multe speculaţii privind trecerea unora din membrii PSD la PC, atât la centru, cât şi la nivelul judeţului Botoşani. Dacă la centru se vehicula ideea intrării lui Adrian Năstase, fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor în rândul conservatorilor, un caz similar a fost descoperit la Botoşani, prin posibila trecere a fostului primar Florin Egner la conservatorii botoşăneni. Conservatorii neagă în momentul de faţă faptul că unul din cei doi social democraţi mai sus menţionaţi şi-ar fi exprimat dorinţa de a veni la formaţiunea conservatoare. Aceştia, şi în principal senatorul de Botoşani Gavrilă Vasilescu(foto), consideră că de fapt cei care racolează membri din diferite formaţiuni politice sunt democraţii. „Partidul democrat racolează oameni, duce o activitate de intimidare faţă de ei, în schimb, conservatorii reprezintă o alternativă. Nu se duc conservatorii să racoleze oameni, este alternativa lor. La 45 de zile de la intrarea în vigoare a programului traseismul nu va mai fi posibil”, susţine Vasilescu, care consideră că în curând procesul de racolare se va intensifica. Toate solicitările vor merge la biroul politic, ce a fost mandatat să se ocupe de toate problemele în perioada tensiunilor şi valurilor politice. În funcţie de rezultatul analizei pe care o va face biroul politic al conservatorilor de la centru se va hotărî pentru fiecare persoană în parte dacă va fi sau nu primită în rândul conservatorilor. „În curând începe o numărătoare inversă şi presiunile politice vor fi mai puternice, îmbrăcând diferite forme”, apreciază Vasilescu. Marcela Lozneanu, preşedinta conservatorilor botoşăneni, consideră că orice membru care vine, cu cât este mai valoros, reprezintă un câştig mai mare pentru filială. Cu toate acestea, ea consideră că trebuie de fiecare dată să îţi pui întrebarea de ce vine, pentru cât timp şi mai ales care sunt interesele pentru care trece în alt partid. „Eu nu cred în cei care vin cu un elan mare din cauza faptului că s-au supărat pe cei din partidul din care au făcut parte. Dacă Egner va veni, iar în urma analizei vom decide că este benefic pentru partid, îl vom primi, în caz contrar vom respinge adeziunea sa”, susţine Lozneanu. De partea cealaltă democraţii, prin vocea lui Radu Drăguş, preşedintele PD Botoşani, îl ironizează pe Vasilescu, care nu cunoaşte mai deloc judeţul. În plus, Drăguş susţine că PC a avut marea şansă să de a-l primi în partid pe Năstase dar au pierdut-o. „Conservatorii încă mai au impresia că pot fi un partid politic serios. Au intrat în Parlament cum au intrat, au intrat la guvernare cum au intrat, dar sunt un partid ce nu va trece de baremul de 5%”, precizează Drăguş. (Bianca ALBU)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Horoscop
Comentariu la comentarii (LI)
Muşamalizarea fraudelor la IŞJ şi profesorul răzvrătit
Turul României la ciclism trece prin Botoşani
Specializările angajaţilor sunt doar pe hârtie
* cauza majoră a accidentelor de muncă
Câşlaru se vrea în căruţa simpatizaţilor
Seniorii social democraţi îl ridiculizează pe Buhăianu
Comando-ul hingherilor
Pensiile de urmaş
Achiziţii pentru învăţământ
Copiii statului încă îşi aşteaptă hrana
Seara "Noi" cu tinerii democraţi la pupitru
Parlamentarii îşi vor susţine candidaţii la Adăşeni
Indolenţă şi nişte bani cheltuiţi inutil
Licitaţie pentru aparatură medicală de ultimă generaţie
Vremea rea şi-a făcut de cap în judeţ dând autorităţilor de lucru
Proprietari de pădure sancţionaţi pentru tăieri ilegale
Cadrele didactice sunt nemulţumite de bani
Suceveni “arşi” la Botoşani
Testarea impactului sancţiunilor comunitare continuă
Reclamagii intraţi în postul Paştilor
Magistraţi îngropaţi în dosare
Decedat după o noapte petrecută în zăpadă
Formatori de AEL
Conferinţă la Protopopiatul Botoşani
Buna Vestire, sărbătoare bogată în tradiţii populare
Românul şi poliţistul
Comunicat de presă
PD nu are un program de racolare a membrilor altor partide
Cererea de verificare a averii Danei Năstase a fost respinsă
Preşedintele ADS a suferit o intervenţie chirurgicală
Investiţiile în turismul românesc vor atinge 1,5 miliarde de dolari în 2006
Petrolul de mâine va fi canadian
Producătorii chinezi de încălţăminte vor face apel la taxele impuse de UE
Stolojan critică modul în care băncile acordă şi gestionează creditele
CFR trece la ora oficială de vară
CEC va acorda credite de 50 milioane lei noi în cadrul Programul Fermierul
Problematica integrării europene preocupă atât sindicatele cât şi patronatele
Bruce Willis cere scuze Columbiei
Doreşte să fie mumificat şi să devină ac de ceas!
Slobodan Milosevic ar fi înmormântat la Moscova
Miracol aviar
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog