Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Anunţuri
Fapt divers
Editorial
Învăţământ
Sănătate
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Caricaturi
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
12937
De la 07 Ianuarie 2003
122873004
Editorial

A avut gura aurită!

  • Ioan Rotundu
  • 23 June 2009, 23:00
Pentru că preşedintele Băsescu nu şi-a anunţat încă, oficial, candidatura pentru cel de-al doilea mandat şi ca românii să nu-şi lege funia de gât, constrânşi de privaţiunile crizei economice, clasa politică continuă să ne ofere „pâine şi circ”, că până şi împăratul Nero, din Iad, că nu cred să-l fi primit creştinii în Rai, ne invidiază.
În Parlament, circul pe seama lui Năstase cu dosarul de la DNA a luat amploare în ziua de ieri. Era şi normal, de vreme ce tot ieri în Parlament s-a discutat despre fiica risipitoare a Guvernului Boc, ministrul Monica Iacob Ridzi. Cheltuitoare ca orice femeie de bani gata, ministra nu s-a zgârcit să fituiască din banii ministerului câteva miliarde bune pe distracţii. Adică pe „pâine şi circ” pentru tineri, ca să uite că le chiorăie maţele de foame.
Cu diplomaţie sau fără, cei din PDL au reuşit să echilibreze scandalul, băgând-o la înaintare pe preşedinta Camerei Deputaţilor, Roberta (A)năstase cu dosarul lui Năstase. Iar Năstase, aflat sub ocrotirea mătuşii Tamara, a scăpat de DAN datorită unei erori de redactare a unei ţidule. Şi Ridze a scăpat de Parchet, datorită unei comisii parlamentare formată în regim de urgenţă, pentru a o verifica la buzunarul ministerului să vadă dacă i-a mai rămas ceva, sau trebuie să-i telefoneze preşedintele Băsescu premierului Boc pentru a face o rectificare de buget, să-i mai dea ceva..
Numai că Zeus, cel de la Cotroceni, a considerat că jignirea adusă protejatei sale este prea mare ca să se rămână fifti-fifti cu Năstase. Aşa că a apelat din nou la serviciile neutrei Agenţii Naţionale de Integritate (ANI), iar preşedintele Macovei a anunţat că ministerul Mediului, Nicolae Nemirschi, social-democrat de-al lui Mazăre din Constanţa, a fost dat pe mâna Parchjetului pentru fals în declaraţia de avere. Aşadar, avantaj Băsescu.
Premierul Boc a fost descris de către social-democraţi ca un fel de ţâşti-bâşti. Ministrul pedelist Radu Berceanu a luat act de jignirea adusă şefului său, cu dubla calitate: premier şi şef de partid. Mai ales că un alt social-democrat, Dragnea, l-a gratulat cu epitetul de „tâmnpit”, pe el, cel mai cu „sânge în instalaţie” ministru al guvernului Boc. N-a stat nici el cu mâinile la sân şi, tot ieri, dintr-un condei, a destituit patru directori social-democraţi.
Zeus poate jubila. Sămânţa discordiei, pe care o tot aruncă periodic în peisajul politic românesc a rodit şi rodeşte cu perenitate. Iată, dar, că proorocirea lui Viorel Hrebenciuc, zis Hrebe de Bacău, s-a împlinit. Psediştii şi pedeliştii îşi întocmesc reciproc dosare. Iar preşedintele Băsescu, cu ipocrizia sa inconfundabilă, a avut grijă să anunţe printr-un comunicat că nu va ierta pe nimeni dintre miniştrii cu plângeri penale şi-i va suspenda din funcţie. A bătut şaua să priceapă iapa. Rizde se află la adăpostul comisiei parlamentare care o va verifica. Ori, se ştie, pe la români, dacă vrei să omori ceva din faşă formezi o comisie. În schimb, ministrul Mediului are toate şansele să fie suspendat. Şi din nou va puncta Băsescu.
În toată această nebunie a clasei politice, mie îmi place altceva. Toţi politicienii implicaţi în scandal dau declaraţii de presă cum că pe ei îi nu-i interesează bătălia politică, ci cum să-i slujească mai bine pe români, cum să ne apere şi să ne scape de criza economică. O spun cu atâta convingere, că dacă n-ar ieşi faptele lor în frunte ca păduchele, i-am crede. Părerea mea! .

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


1964 - Tovarăşa spioana de la conducerea aeroportului din Oradea
Începe iar prigoana ţăranilor fără autorizaţie sanitar veterinară
Deţinutele au curăţat urmele distracţiei altora
Îţi poţi plăti facturile şi prin PayPoint!
Verificarea sănătăţii animalelor continuă
I-a furat pătura şi cearşaful
Soldatul cel isteţ
Ponta mai important pentru Ministerul Justiţiei decât parlamentarii
Moscova dă bani şi susţinere politică regimului marionetă de la Chişinău
Şi îi da degeaba!
Opoziţia anticomunistă de la Chişinău îşi va coordona acţiunile în campania electorală
La Botoşani, a plouat cu sute de nota zece la Bac
Nici un elev cu notă sub cinci
Vizita în România a reprezentanţilor comunităţii româneşti din Ucraina
Horoscop
Ţâşti-bâşti şi amorezul Geoană
În loc de bani pentru tratamente, ministerul Sănătăţii face teste contra şpagă
Se acordă din nou bonuri valorice donatorilor de sânge
Huţuleac dă conducerilor de spitale lecţii de management
CAS Botoşani forţează conducerea SJA să nu onoreze apelurile de urgenţă
Se caută soluţii oficiale pentru ţiganii români din Belfast
Adrian Chifu, consilier la Verbana
Ceaţă totală peste Botoşani, Aleea Luizoaiei nr. 10
englezoaica Tereza se învârte în cercuri înalteautorităţile statului se feresc să se implicebolnavii psihici sunt ai nimănui
Tot mai mulţi basarabeni aleg să treacă ilegal în România
Comunicat Presa – Elena Băsescu
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog