Intrarea lui Sorescu în cursa pentru primar, ca şi candidat al PNL, a stârnit vii controverse prin mediul politic. În primul rând i se reproşează că la pretenţiile sale, a fi candidatul PNL, un partid compromis în ochii botoşănenilor, îl discreditează în ochii multora. Apoi, istoricul PNL în a-şi propulsa un primar al Botoşanilor nu-i deloc unul de laudă sau prestigios. Să mai punctăm faptul că Sorescu a intrat în cursă fără a prezenta electoratului botoşănean un program prin care să ne spună ce intenţii de viitor are şi cum crede că le va putea materializa. Este posibil ca în aceste zile să-i putem cunoaşte şi programul, pentru că nu se va putea prezenta în faţa noastă să ne ceară votul fără a ne spune şi pentru ce ar merita să-l votăm.
Despre Costică Macaleţ, deşi se spune că nu-i în stare să muşte, lucrurile nu stau chiar aşa. Am informaţii că şi-a pregătit vreo mie de agenţi electorali, împărţiţi pe cartiere, pe secţii de votare, pe străzi, care abia aşteaptă semnalul să iasă la atac. Nu muşcă el, dar vor fi alţii care s-o facă, ceea ce poate fi mai periculos. O echipă special constituită a analizat activitatea primarului Flutur şi a inventariat toate nereuşitele şi gafele acestuia, mergându-se de la fapte evidente la presupuneri. Vot fi aruncate în luptă documente, fotografii, mărturii umane, ce mai!, un întreg arsenal.
Flutur va veni cu realizările, care sunt argumente solide, va prezenta programele pentru care a obţinut finanţări europene şi care vor modifica faţa Botoşanilor. Dar va trebui să-şi pregătească şi contraloviturile la atacurile la care va fi supus. Iar cel mai puternic îl va ataca Florin Egner, care-şi face acum încălzire prin Monitorul.
S-au creat şi scenarii politice, care să-l scoată pe Flutur din cursă, lovitura de graţie urmând a-i fi aplicată în turul doi. Pentru că în turul doi, de va intra Macaleţ cu Flutur, Sorescu va cere votanţilor să-i să-l voteze pe Macaleţ. În acest sens există deja o înţelegere între şeful PNL, Liviu Câmpanu şi şeful PSD, Constantin Conţac. Dacă în turul doi va intra Sorescu cu Flutur, Macaleţ îl va susţine pe Sorescu. Cert este că în turul doi, Flutur nu se va putea baza pe voturi de la alte partide şi va trebui să se bizui pe forţele proprii, ceea ce nu-i va fi uşor. Dar, cum spuneam, are prima şansă şi, dacă avem în vedere că în alegerile din 2004 a intrat în cursă acreditat cu nici 5% şi a câştigat, experienţa de atunci îi va fi de folos şi acum.
Alte jocuri politice vizează cele două funcţii de viceprimari. PSD şi PNL susţin că vor obţine 12 posturi de consilieri din cele 23, iar majoritatea formată le va permite să-şi împartă funcţiile de viceprimari. PD-L speră, cu Flutur în frunte, vrea să obţină vreo opt consilieri locali. Cu ce va mai ciuguli PRM-ul, PNG-ul şi PC-ul speră să treacă de 12 consilieri şi să obţină majoritatea, păstrându-l astfel pe Ghiorghiţă viceprimar.
Bătălia se anunţă interesantă, se va pune mult patos în susţinerea unuia sau altuia dintre candidaţi, se va căuta în mapa profesională a candidaţilor pentru a se scoate la iveală, cu mult tam-tam, eventualele păcate ale vieţii de până acum.
Am luat în analiză pe aceşti trei candidaţi, pentru că ei sunt cei care pot accede la primărie. Candidaţii celorlalte partide sunt doar de decor, iar dacă vor ieşi consilieri municipali să fie fericiţi. Dealtfel asta şi urmăresc. Părerea mea!