Dar şi unii şi alţii aveau un dram de bună cuviinţă şi în exercitarea profesiei respectau un set de valori morale consacrate în domeniu. Exista şi atunci tendinţa avocaţilor de a-şi păcăli clientul dar se făcea cu multă fereală pentru că de se afla despre un avocat că este duplicitar în apărarea clientului, acel avocat risca să rămână fără angajamente.
În perioada de până la Primul Război Mondial şi apoi până la cel de Al doilea Război Mondial se formase un curent printre avocaţi de a obţine popularitate prin cinstea şi devotamentul arătat clientului, dobândirea titlului de maestru fiind o răsplată profesională acordată de cei care au fost apăraţi şi se bucurau de respectul colegilor mai tineri.
În perioada comunismului avocaţii n-au mai avut drept călăuză valorile morale ale înaintaşilor, ei fiind tributari noului sistem. Apărarea devenise formală iar strategia de apărare a clientului nu se mai baza pe cunoştinţele juridice, pe experienţa în domeniu, ci pe semnalele primite de la Securitate sau de la şefii politici.
După evenimentele din decembrie 1989 avocaţii au continuat să fie servili politicului, după care au descoperit avantajele libertăţilor democratice. Le-au descoperit şi foilosit, dar nu în favoarea actului de justiţie, de dreptate, ci în favoarea lor. Aşa s-au format găştile de avocaţi numite Barouri, aşa s-au selectat stăpânii acestor barouri care s-au ales în funcţiile de conducere. Avocaţii au pătruns peste tot:: în mediul politic, în Parlament, în structuri cheie ale puterii şi şi-au întocmit legi proprii, care să-i pună la adăpost de răspunderea penală mai ales.
În momentul de faţă putem vorbi de găşti formate din avocaţi imorali, poliţişti şi judecători corupţi. Arestările operate de DNA, condamnarea unor avocaţi, judecători şi poliţişti pentru acte de corupţie susţin această largă opinie.
Trageţi cu urechea pe holurile Judecătoriei şi Tribunalului Botoşani şi veţi auzi discuţii ciudate între avocaţi şi clienţii lor. Veţi deduce cum s-au făcut înţelegeri între client şi judecător prin intermediul avocatului, cum s-au făcut tocmeli cu procurorul de şedinţă, cum a fost aranjată partea cealaltă aflată în proces prin a-i fi cumpărat avocatul.
Se vorbeşte tot mai des că la Curtea de Apel Suceava, unde multe procese primesc soluţie definitivă şi irevocabilă, există o mare grupare care controlează procesele. Dacă reuşeşti să pătrunzi la această grupare, alegând avocatul care trebuie, şi dispui de onorariul sugerat, ai câştigat procesul chiar dacă nu ai un dram de dreptate. De multe ori m-am întrebat de ce DNA Suceava nu are urechi să audă ce auzim şi noi, oamenii de rând. Cineva, tot din interiorul Justiţiei, mi-a spus că şi căile DNA-ului Suceava sunt tot atât de nepătrunse ca şi cele ale Domnului.
Dar să intru în subiectul ce vreau să-l comentez. Ieri, Baroul Bucureşti a decis că puşcăriaşul Adrian Năstase poate fi avocat pentru că condamnarea sa nu se află în conflict cu statutul de avocat. Nici măcar de ordin moral. Decizia Barocului Bucureşti a fost însuşită şi de Consiliul Naţional al Barourilor din România. Stau şi mă întreb cum va pleda Năstase într-un dosar de corupţie, când el a fost condamnat pentru o astfel de infracţiune şi mai are încă dosare în curs de judecată?
Ce răspuns să primim la întrebarea dacă au avocaţii un set de valori morale după care se ghidează în profesie? Unul negativ, dacă e să-l raportăm la formele instituţionale, adică la barouri. Unul pozitiv pentru individualităţi, pentru acei avocaţi care îşi respectă profesia, demnitatea de om, şi care va strânge mâna adversarului de bară dacă acesta se va dovedi mai bine pregătit. Dar aceştia din urmă sunt foarte puţini şi greu de găsit. Părerea mea!