Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Anunţuri
Fapt divers
Editorial
Sănătate
Sport
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Religie
Caricaturi
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
22192
De la 07 Ianuarie 2003
122882259
Editorial

Ce adună cu o mână, risipeşte cu două

  • Ioan Rotundu
  • 22 September 2009, 23:00
Văzând că nu se mai anunţă nimeni să-l concureze la fotoliul ce-l ocupă de cinci ani, preşedintele Traian Băsescu a dat zvon oficial că va candida pentru un al doilea mandat. Înscrierea oficială în cursă i-a fost fixată de PD pentru data de 10 octombrie, când va fi organizat un miting grandios, de se va răsuci şi Ceauşescu în mormânt de invidie. Până la lansarea oficială, preşedintele şi-a făcut mâna greblă de adunat voturi.
Ieri, o comisie pe care a înfiinţat-o, fără a o anunţa public, a deliberat că românii pot avea voie la droguri uşoare şi înfiinţarea de tractire. Astfel, comisia a dus la îndeplinire promisiunea mezinei familiei Băsescu, EBA europarlamentara, de a da liber la drogurile uşoare, aşa cum a văzut ea prin America şi Olanda. Prin îndeplinirea promisiunii progeniturii prezidenţiale, comisia speră să sporească zestrea de voturi a preşedintelui cu câteva sute de mii, adică câţi drogaţi şi curve avem prin România. În 2004 a ieşit preşedinte cu votul homosexualilor, de ce n-au obţine al doilea mandat cu votul curvelor şi drogaţilor. Frumoasă lovitură electorală, ce ziceţi?!
Tot ieri, preşedintele i-a invitat la Cotroceni pe avocaţi. După cum a declarat chiar preşedintele în persoană. i-a invitat să-i consulte cum poate răpune orgoliul magistraţilor, care nu mai vor să intre în sălile de judecată. Cum avocaţii au caracterul profesional apropiat de cel al lui Băsescu, adică labil şi malefic, ceva s-a pus la cale împotriva magistraţilor.
Urmează a mai intra pe poarta Cotrocenilor notarii, probabil să le explice fiica mai mare, Ioana, cum îşi pot trage „din vânzările anterioare” un apartament de un milion de euro, aşa cum a reuşit şi ea, fără a da socoteală cuiva.
Numai că voturile drogaţilor, curvelor, ale avocaţilor şi notarilor nu suplinesc voturile pe care preşedintele le-a risipit numai pentru a-şi alimenta orgoliul său nelimitat în a provoca scandaluri. Prin a-i ofensa pe profesori că produc tâmpiţi intelectuali gen filozofi a pierdut mai multe voturi decât va aduna de la drogaţi şi curve. A reuşit să şi-i ridice în cap şi pe restul bugetarilor din sănătate şi administraţia publică, cărora le-a pus gând rău prin a le reduce lefurile şi locurile de muncă.
Berceanu s-a străduit, şi a reuşit de minune să-i burzuluiască pe ceferişti, prin a nu le da lefurile şi a-i ameninţa cu reducerea drastică a locurilor de muncă. Dacă lui Iliescu i-a mers cu minerii, acum deveniţi şi ei istorie, lui Băsescu nu-i va merge cu ceferiştii. Ăştia sunt lucrători cu pumnul tare şi lovesc zdrobitor, fără a le fi frică de jandarmi şi gloanţele lor. Atelierele Griviţa, februarie 1933, este un argument istoric în acest sens.
Şi de parcă această risipă de voturi n-ar fi fost îndeajuns, tot ieri, preşedintele s-a luat de cele câteva sute de mii de persoane cu diferite grade de invaliditate, acuzându-i pe medici că pentru o traistă de porumb a pensionat pe caz de invaliditate un sfert de milion de români, de nu mai are Guvernul Boc bani să le plătească pensiile.
Ştiţi de cine nu s-a luat încă? De preoţi. Dar cum până la data alegerilor sunt două luni de zile, are tot timpul. Deja cu legalizarea drogurilor şi a prostituţiei i-a cam enervat pe înalţii prelaţi ai Bisericii Ortodoxe. Este un început promiţător.
Aşadar, intrarea preşedintelui în cursa pentru un al doilea mandat se face pe fondul unei dezbinări sociale, rod al seminţei discordiei pe care a semănat-o din belşug printre români. De nu va cădea la pace cu judecătorii, iar de aceştia vor rămâne şefi peste număratul voturilor fără a bate palma cu preşedintele, atunci Băsescu şi PDL-ul vor avea o mare problemă. Părerea mea!

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


„Cadou” pentru studenţii basarabeni:
230 de RON pentru eliberarea permisului de şedere temporară!
Comunicat de presă
Premierul desemnat Vlad Filat vrea consulate la Bălţi, Cahul şi Iaşi
Slugile lui Voronin
seful SIS si Procurorul general, vor fi schimbaţi rapid şi anchetaţi
Cine nu îşi iubeşte mama trăieşte degeaba pe Pământ!
Şedinţe preoţeşti în Protopopiatele Darabani şi Botoşani
Capelă pentru bolnavii Spitalului de Recuperare din Botoşani
Biserică ridicată prin contribuţia unui număr mare de credincioşi
duminică, biserica din Icuşeni Vale a fost sfinţită
Trofeul „Omul Săptămânii” oferit unui pompier botoşănean
Gospodărie salvată de pompieri
Pericol de explozie îndepărtat de pirotehnişti botoşăneni
O mască râde, o mască plânge, …în fotbalul zonal Flămânzi
Program TELE'M miercuri, 23 septembrie
Peştele Elenei Udrea
Horoscop
A salvat onoarea soţului
„Drumul căruţelor”, Botoşani – Tg. Frumos, nervi şi aşteptare
Poliţiştii botoşăneni propun introducerea muncii în folosul comunităţii
ca sancţiune la Legea 61 porivind tulburarea liniştii publice
Primari peste matrapazlâcuri
prefectul n-a dat dovadă de clemenţă
La Primăria Broscăuţi, secretara a uitat vârsta
Fostul primar al oraşului Darabani umilit de actualul Burlacu
Huţuleac de la CAS nu se teme de procese
Spitalul judeţean a cheltuit bani mulţi pe cursuri inutile
Directorii de spitale au participat la şedinţa DSP, dar au plecat tot fără bani
Bursă de muncă pentru absolvenţii din acest an
Preoţii, bogaţii imuni la criza economică
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog