Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   
Marţi: 6 Iulie 2010

Evenimente
Politică
Infracţiuni
Anunţuri
Economic
Editorial
Învăţământ
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Comentarii
Lumea lu' Rotundu

1 EURO = 4.6528 lei
1 USD = 4.0873 lei


Număr accesări
Astăzi:
18973
De la 07 Ianuarie 2003
65194549
Editorial

Cei din Dorohoi îşi merită soarta!

  • Ioan Rotundu
  • 5 July 2010, 23:00
Citind comentariile postate la editorialul de ieri, dar şi la celelalte reportaje referitoare la inundaţiile din judeţ, reportaje realizate în teren şi susţinute cu fotografii şi filmuleţe, am putut constata cât de înapoiată este societatea în care trăim. Ne mai trebuie vreo douăzeci de ani ca să fim cât de cât pe la poalele ţărilor cu adevărat europene.
Societatea noastră este încă roabă a mentalităţilor regimului comunist, gândim stângist şi bazat pe ajutorul public, fără să ne întrebăm ai cui bani îi cerem atunci când suntem loviţi de vitregiile naturii. Acei care au comentat plângând pe umărul dorohoienilor inundaţi n-au deloc memorie socială. Cine îi despăgubeşte pe cei cărora le ard casele? Cine plăteşte ratele la bancă pentru soţii care mor în accidentele auto generate de şoselele proaste? Cine ajută familiile care-şi pierd unul dintre soţi în accidente de muncă mortale prin ţările Europei? Dar să exemplificăm cu ce s-a întâmplat la noi. Am văzut dezastrul produs de inundaţiile din judeţul Hunedoara. Mult mai grave decât la Dorohoi. Numai că Antenele lui Voiculescu n-au mediatizat evenimentul pentru că oamenii de acolo nu plâng, pun mâna şi repară ce apele au stricat.
În opinia mea dorohoienii îşi merită soarta. Plătesc acum tributul pentru cei douăzeci de ani postdecembrişti când şi-au ales numai primari social-democraţi, relicve ale comunismului, primari incapabili să ia decizii după mintea şi capul lor şi să scoată municipiul Dorohoi din mocirla în care l-a băgat social-democraţia. Dorohoienii au uitat prea repede că vreme de 12 ani l-au ales primar pe activistul sindical şi comunist totodată Vasile Gherasim, cel care a distrus coloana vertebrală a industriei oraşului, blocând venirea investitorilor străini.
Vreme de 12 ani Gherasim a consumat bugetul Dorohoiului pe ajutoare sociale la aşa-zişii necăjiţi, fără a-i trimite mai întâi la muncă. În 1998 am fost oprit de portarul primăriei să intru la Gherasim pe motiv că-i foarte ocupat. Peste o jumătate de oră a ieşit de la el cinci ţigănci îmbrăcate înflorat, proaspăt întoarse de prin Europa, pline cu bijuterii din aur, gălăgioase şi care veniseră la primar să le înscrie la ajutorul social.
Împărţind bugetul la săraci, Gherasim şi-a asigurat trei mandate consecutive de primar. Când dorohoienii n-au mai putut răbda, l-au schimbat pe Gherasim cu un alt social-democrat, Sergiu Lungu. Iar noul primar s-a apucat de afaceri prospere familiei sale, aşa că a ajuns să fie anchetat de DNA. Ca să scape de dosare s-au refugiat în PDL. N-a făcut nimic pentru oraş, doar a sporit zestrea necazurilor moştenită de la Gherasim. Pe Lungu dorohoienii l-au schimbat tot cu un social-democrat, fost şef în industria socialistă, respectiv la IMUGDP. Dorin Alexandrescu n-a demonstrat veleităţi de bun manager. A contribuit la falimentarea fabricii unde a fost în conducere, n-a excelat un mandat ca viceprimar al oraşului, dar dorohoienii l-au votat pentru că, aşa cum numai social-democraţii ştiu s-o facă, le-a făcut promisiuni tentante.
Are doi ani ca primar şi n-a fost în stare să termine măcar lucrările de pe bulevardul central, o carte de vizită ruşinoasă pentru oraş. Să mai adaug că de pe urma lucrărilor neterminate sau terminate în ani şi ani au profitat mulţi. Şi iar prea repede au uitat dorohoienii că firma Codin a încasat multe miliarde de lei de pe urma lucrărilor la „Bulevardul Gherasim”, lucrare finalizată prost. Unde erau cei de la Serviciul urbanism din Primăria Dorohoi când s-a executat lucrarea? N-au văzut că strada şi trotuarul sunt mai sus decât pragul caselor şi că orice ploaie mai bogată poate provoca inundaţii? Iată că dezastrul s-a produs, dar dorohoienii dau vina pe alţii, nu pe cei pe care ei i-au votat cu o majoritate zdrobitoare.
Cum se poate ca un primar de municipiu să-i spună şefului de stat că el n-a priceput diferenţa dintre Codul galben şi cel roşu şi că n-a ştiut ce are de făcut? Nici o reacţie a dorohoienilor la o astfel de declaraţie extrem de ruşinoasă pentru primarul lor. Aşa că îşi merită soarta pentru că este consecinţa prostiei lor de a vota. Au votat promisiunile şi nu competenţa candidatului. Iată de ce nu pot să le plâng de milă!

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (9)]


  
Horoscop
Bancul zilei: Regele şi mirosul de ceapă
Programul Tv SOMAX, marţi, 6 iulie
Ticăloşia lui Dan Voiculescu
Barcelona ar putea taxa turiştii cu 1.25 dolari pe zi
Economia României se va comprima cu 1,5-2% in acest an
Din nou despre inflaţie
Cine a cumpărat euro cu 4.4 lei?
Costurile întreţinerii familiei regale au fost de 38.2 milioane de lire in anul fiscal trecut
Rompetrol a ieftinit carburanţii cu până la nouă bani/litru
La Dorohoi, Băsescu a anunţat că nu vor mai fi acordate ajutoare pentru sinistraţi
Românii îmbogăţesc patronii de magazine din Bulgaria
Tinerii români din Montreal, aşteptaţi la o petrecere tematică in Laval
Valeriu Saharneanu: La un final de ciclu: ce urmează?
Constantin Tănase: Balada comunistului şchiop
Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!
Urgentarea măsurilor de reabilitare a zonelor afectate de inundaţii
Peste 100 de sinistraţi s-au mutat în locuinţele modulare
Lucrări pentru prevenirea altor inundaţii în zona podului Buhai
PDL Botoşani va ajuta la construirea caselor persoanelor sinistrate
CLM Botoşani a aprobat delegarea gestiunii către Modern Calor
Cătălin Flutur a e evitat cu abilitate capcana lui Ţâbuleac
Bucurie pentru dărăbăneni: apă la robinete
Avariile pe bandă rulantă lasă municipiul Botoşani fără apă
Au furat de la sinistraţi
E.ON ajută sinistraţii din Dorohoi
Nu că li s-au tăiat lefurile sunt indignaţi, ci pentru că au fost jigniţi
Director fără competenţe de funcţie
Bac dezastruos. Ori elevii sunt proşti, ori profesorii incompetenţi
Record de contestaţii la bacalaureat
Record de contestaţii la bacalaureat
La Primăria Botoşani angajaţii au motive de bucurie
nimeni nu va rămâne fără loc de muncă
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă

Contact: [email protected]
Telefon: 0745 544 745

Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!