A mai concurat la Beijing, tot la canotaj, şi o altă botoşăneancă, dar care a fost urmărită de ghinion. Simona Strâmbeschi n-a reuşit să urce pe podium, pentru a lua aurul, cum a făcut în curmă cu 4 ani la Atena. Sunt convins că acest eşec n-o va demobiliza ci, dimpotrivă, o va ambiţiona şi mai mult.
Aceste cinci canoiste de aur au în comun ceva ce le dă şi mai multă valoare. Poate că acest ceva este mai valoros ca aurul cucerit pe lacurile globului şi sub privirile întregii lumi.
Toate cinci provin din familii cu putere materială modestă, care n-ar fi avut niciodată banii necesari să le făurească o viaţă îndestulată, oricât şi-ar fi rupt din bucăţica lor de la gură şi a celorlalţi copii din familie.
Pe Doina Ignat am cunoscut-o în casa părinţilor săi din Miorcani. Este comunicativă, simplă, şi nu se fandoseşte defel cu succesele obţinute, deşi poate că s-ar merita s-o facă. Era o zi de toamnă, octombrie 2005, iar curtea casei mirosea a mere coapte şi pe pomi se puteau vedea pere din cele zemoase. Ne-a servit cu mere, cu pere, cu nuci, după ce ne-a invitat în casa cea mare, unde mirosea frumos de la busuiocul pus la oglindă. S-a bucurat ca un copil să ne arate câteva din trofeele păstrate în casa părintească, povestindu-ne degajat despre fiecare în parte.
Părinţii trebăluiau pe afară, să mai strângă din frunzele căzute, ca să nu vină zăpada peste ele. Au venit şi ei, alături de fata lor căsătorită cu apa, pentru ca, împreună, să se plângă de primarul de atunci al comunei Rădăuţi Prut, Gheorghe Alupoaie, care blocase toate demersurile de înfiinţare a comunei Miorcani, aşa cum a fost ea şi pe vremea când s-a născut marele politician şi scriitor Ion Pillat. Alupoaie se exprimase despre miorcăneni că sunt nişte beţivi şi f ., care nu ştiu decât să facă copii. Pe Doina a durut-o în suflet o astfel de caracterizare.
S-a plâns prefectului Costică Macaleţi, care i-a promis sprijin în înfiinţarea comunei. Credulă în vorbele lui Macaleţi, Doina a comandat la Bucureşti o cupă excepţional de frumoasă, pentru a i-o înmâna prefectului la ceremonia de înfiinţare a comunei. Macaleţi nu s-a ţinut de cuvânt, iar în vitrina părinţilor Doinei din Miorcani cupa îşi pierde din strălucire sub patina vremii.
Şi premierul Adrian Năstase i-a promis Doinei, la o ceremonie de premiere, că o va ajuta să reînfiinţeze comuna Miorcani. Nici el nu s-a ţinut de cuvânt, iar Doina a aflat un lucru ştiut de noi toţi, că politicienii n-au cuvânt. Acolo, pe ape, în lupta pentru medalii Doina n-avea de unde şti că politicienii sunt cei mai făţarnici dintre oameni, mai făţarnici decât preoţii.
Şi Elisabeta Lipă s-a ridicat dintr-o locuinţă modestă, dar acest lucru n-o împiedică să vină în sat, să se poarte ca ucrainencele, să vorbească limba satului şi să umble îmbrăcată modest. La funcţia deţinută de Lipă în Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, cea de chestor, general în gradele vechi, ar putea să vină acasă cu gardă de corp şi cu maşini cu sirenă. Succesele vieţii nu i-a diminuat cu nimic din acel bun simţ cu care sunt înzestraţi cei născuţi şi crescuţi pe la ţară.
Nici părinţii Georgetei Damian, din Dracşani, nu sunt bogaţi. Modestia materială este tot ce se poate vedea dincolo de gardul de la stradă. Avere n-au avut nici părinţii Sandei Toma, n-au nici cei ai Simonei Strâmbeschi.
Iată, dar, cum marile valori s-au născut şi s-au format în familii cu putere materială modestă şi nu în vilele cu zeci de camere ale miliardarilor de carton. Sâmbătă şi duminică nu cred că a existat botoşănean care s-a uitat la televizor la festivitatea de premiere a canoistelor noastre şi să nu fi avut lacrimi în ochi. De fier să-ţi fi fost sufletul şi tot te-ai fi alăturat emoţiilor celor două fete, şi ele cu ochii în lacrimi privind cum steagul românesc urcă spre vârful catargului ca să ştie întreaga lume că ele sunt românce. Iar noi să ne mândrim că două sunt botoşănence. Pentru noi de aur amândouă!