Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Economic
Fapt divers
Editorial
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Comentarii
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
9087
De la 07 Ianuarie 2003
122581026
Editorial

De la sovieticul Iliescu la comsomolistul Ponta

  • Ioan Rotundu
  • 27 September 2012, 23:00
Avem peste 20 de ani de când, cred românii, am scăpat de ruşi şi ne-am pricopsit cu prosperitatea americanilor. O impresie falsă, pentru că de ruşi n-am scăpat iar din prosperitatea americanilor încă nu ne-am înfruptat.
Încă din perioada evenimentelor din decembrie 1989, din ajunul acelui Crăciun însângerat, stafia rusească s-a aflat la loc de cinste, chemată de comunistul cu faţă umană Ion Iliescu. Să ne amintim de acel telefon dat de Iliescu lui Gorbaciov ca să trimită Armata Roşie să ne scape de terorişti. Poate că era bine dacă venea Armata Roşie, aflam şi noi cine erau teroriştii. Numai că răspunsul legat de terorişti trebuie căutat exact în sânul Armatei Roşii. Ea a venit nechemată de Iliescu, a venit să-l dea jos pe neascultătorul Ceauşescu, care se îndepărtase prea mult de Moscova şi se apropiase îngrijorător de mult de Occident şi de americani.
Spre neplăcerea oligarhilor comunişti ruşi, Uniunea Sovietică s-a spart şi ea iar Imperiul Rus din perioada Romanovilor s-a reînfiinţat sub alt ţarat, o mână de oligarhi comunişti care pozează lumii în democraţi dar care controlează Rusia cu o mână de fier.
Revenind la România, destinul ţării noastre postdecembrist a rămas legat de cel al Rusiei. Ion Iliescu s-a opus cât a putut valului de simpatie al românilor pentru Occident dar n-a putut opri drumul ţării spre Uniunea Europeană. L- întârziat doar.
În schimb, sub bagheta comunistului cu faţă umană a lui Iliescu s-a format o nouă generaţie de simpatizanţi ai Moscovei. Mircea Geoană, Adrian Năstase sunt dintre cei educaţie de Iliescu pentru a privi cu încredere spre Moscova. Iar Rusia s-a simţit bine cu ei. A pătruns în sistemul energetic românesc şi a început să-l controleze. Lukoil, Mechel sunt doar două firme care s-au implicat profund în economia energetică românească.
Nici astăzi nu ştim de ce s-a dus, în preajma alegerilor prezidenţiale din 2009, Mircea Geoană la Moscova. Cu cine s-a întâlnit, ce a discutat şi ce s-a pus la cale în final. Nu ştim ce hram poartă Cozmin Guşă, cel care l-a dus pe Geoană la Moscova, ce implicaţie a avut Sorin Vântu în acele evenimente.
Geoană n-a ajuns preşedintele României iar pe deasupra a pierdut şi conducerea PSD. Numai că ştafeta a preluat-o Victor Ponta, un alt produs al educaţiei politice iliesciene şi a lui Adrian Năstase. Câtă vreme n-a avut putere, Ponta nu şi-a dat arama pe faţă.
Imediat ce-a ajuns premier, l-a numit la Externe pe Andrei Marga, cel care în Comisia de specialitate din Parlament a spus răspicat că România trebuie să-şi refacă relaţiile cu Rusia şi să colaboreze strâns. Iar aceste vorbe le-a rostit în timp ce noi susţinem că suntem parte integrantă a Uniunii Europene.
Când s-a pus la cale sacrificarea preşedintelui Traian Băsescu, pe lângă dorinţa lui Crin Antonescu de a-i lua locul să mai adăugăm şi dorinţa nerostită public de Antonescu şi Ponta de a intra în graţiile Rusiei prin îndepărtarea din fruntea ţării a năbădăiosului Băsescu.
Să ne amintim de declaraţiile vehement antieuropene şi antiamericane ale lui Antonescu şi Ponta. Cum au fost terfeliţi de cei doi preşedintele Barosso, cancelarul Germaniei Angela Merkel sau comisarul european pe Justiţie. Acest comportament al celor doi a fost destul de clar pro-rus, numai că ceva n-a funcţionat. Nu ştim de ce a fost schimbat din funcţie ministrul Andrei Marga, dar a fost o schimbare precipitată.
Firma rusă Mechel, care controlează producţia de oţel a României, a anunţat închiderea combinatului de la Câmpia Turzii tocmai în perioada de revolte la Oltchim. Premierul Ponta s-a grăbit să spună că firma a respectat ad literam obligaţiile din contractul de privatizare şi nu i se poate reproşa nimic. Dar Mechel vrea să vândă cele patru combinate de oţel de la Târgovişte, Oţelul Roşu, Brăila Câmpia Turzii pe o sumă de câteva zeci de milioane de dolari, deşi datoria firmei către stat este de jumătate miliard de dolari. Aşadar, se conturează o mare ţeapă dată economiei Româneşti.
Cu toate acestea, premierul luptă din răsputeri ca Oltchim să ajungă pe mâinile unui investitor strategic rus. De ce oare? Nu ne este îndeajuns ce-a făcut firma Mechel?
Premierul Ponta este prea tânăr ca să poată fi etichetat ca fiind sovietizat, dar poate fi considerat un comsomolist format de sovieticul Iliescu. Este trist, dar în toată istoria noastră postdecembristă n-am avut un guvern atât de aservit Rusiei şi intereselor sale. Şi nici măcar nu ştim ce anume determină această politică umilă a Guvernului Ponta faţă de Moscova. Nu ştim noi, cei de rând, dar preşedintele Băsescu, serviciile secrete ştiu cu siguranţă.
Câtă vreme Guvernul Ponta nu va controla Cotrocenii şi serviciile secrete, România îşi va păstra independenţa economică faţă de Rusia. Dacă Ponta şi Antonescu pun mâna pe întreaga putere, atunci viitorul României va fi pecetluit spre Est. Părerea mea!

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Horoscop
Bancul zilei: Dilemă reportericească
Confidenţele lui Medvedev
Un miliardar oferă o recompensă de peste 60 milioane de dolari
pentru bărbatul care o poate cuceri pe fiica sa lesbiană
Universitatea Bioterra a fost implicată în 2000 într-un scandal legat de diplome
Filat a recunoscut în prezenţa jurnaliştilor “statul” Transnistria
Parlamentarii trebuie să respecte cele mai înalte standarde de integritate ca lideri ai ţării lor
CE atenţionează Guvernul că legea achiziţiilor este modificată prea des şi poate genera infringement
Transmite Ministerului Economiei că Dan Diaconescu are 46 mil euro intr-un cont la HSBC
Botoşani: Portariuc a evitat să răspundă acuzaţiilor grave lansate de Flutur la adresa sa
s-a mulţumit doar să constate c㠄Flutur s-a coborât la Ghiorghiţă”
Botoşani: Consilierii municipali aruncă în derizoriu titlul de „Cetăţean de onoare”
Sucursala Provident Financial România la Botoşani
Municipiul Botoşani se va înfrăţi cu oraşul Cincinnati din statul Ohio
Consilierii locali au împărţit locuinţele sociale
în Centrul Vechi pioritate au bavut tot ţiganii
Vice ambasadorul Marii Britanii promite noi parteneriate pentru botoşăneni
Inspectorii de la Protecţia Consumatorilor trec la verificat grădiniţele
IŞJ a schimbat din funcţie directorii competenţi cu cei incompetenţi
Elevii din familiile sărace au aglomerat liceele rurale
Spitalele primesc în aceste zile bani pentru suplimentarea bugetelor
Portariuc umblă cu cioara vopsită
Ioan Rotundu
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog