Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   
Vineri: 22 Iunie 2012

Evenimente
Infracţiuni
Editorial
Sănătate
Administraţie
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Lumea lui Rotundu

1 EURO = 4.6474 lei
1 USD = 3.8065 lei


Număr accesări
Astăzi:
1986
De la 07 Ianuarie 2003
60199848
Editorial

Efectul compătimirii

  • Ioan Rotundu
Au fost şi sunt voci de editorialişti care au afirmat că la noi efectul de turmă este specific întregii naţiuni, iar modul în care am votat în întreaga perioadă postdecembristă a confirmat din plin acest fenomen specific popoarelor balcanice.
Cristian Tudor Popescu a mai adăugat, ca o consecinţă a unor decizii la vot sau a unor atitudini publice luate de ceea ce s-ar putea numi vox populi „prostimea”
La aceste două forme de caracterizare a naţiunii noastre eu aş mai adăuga una pe care o numesc „efectul compătimirii”. Stă în firea noastră să condamnăm aspru orice acţiune a unui personaj, în special politic, a cărei efecte nu ne convin. Dar când cel aspru înfierat, nu cu mânie proletară, că nu mai avem proletariat, ci cu „mânie democratică” ajunge să dea socoteală de faptele sale, brusc, mânioşii se transformă în miloase fiinţe care cer autorităţii statului clemenţă pentru cel vinovat.
Sunt multe argumentele cu care îmi pot susţine afirmaţia. Să ne amintim de bucuria cu care am sărbătorit în decembrie 1989 împuşcarea soţilor Ceauşescu. Acum, trei cin cinci români regretă perioada ceauşistă pe motiv că aveau garanţia locului de muncă, garanţia unei case, garanţia unui salariu mulţumitor, garanţia că viitorul copiilor era asigurat. În această situaţie nu avem sentimente de milă şi compătimire faţă de soţii Ceauşescu ci mai degrabă o stare nostalgică.
Ion Iliescu, cel care şi-a pătat conştiinţa cu sânge de român în mai multe rânduri a fost şi rămâne venerat. Venerat era şi Miron Cozma, cel care l-a salvat pe Iliescu în mai multe rânduri de furia democraţiei. Când s-a ajuns ca Miron Cosma să fie arestat şi condamnat, o întreagă stare de compătimire şi de jelire a lui i-a cuprins pe români.
Când s-a ajuns să fie traşi la răspundere cei care au dus la faliment fondurile de investiţii, ura celor care şi-au pierdut economiile s-a cam topit în faţa mironosiţei Ioana Vlas, cea care a fost executantul lui Vântu. Compătimirea şi-a făcut loc în sufletul „indignaţilor” şi ei nu mai erau interesaţi de condamnarea lui Vlas ci de recuperarea sumelor pierdute. Compătimire a stârnit şi Vântu, cel care defila prin faţa judecătorilor într-un scaun de invalid. A fost o perioadă de tragi-comedie. Vântu, îmbogăţit pe seama fraierilor era compătimit chiar de acei fraieri.
Dar să trecem la Adrian Năstase. Un profitor mai mare ca Năstase n-a mai avut România postdecembristă. Arogant, insolent şi cu manifestări dictatoriale Năstase a dispus cum a vrut de economia românească şi de banii publici.
Acum, că i s-a înfundat, aceiaşi români care-l urau în mandatul 2000 – 2004 îl compătimesc în aceste zile. Cică nu este bine să fie condamnat un premier. Dar era bine că premierul a jefuit avuţia naţională? Încercarea de sinucidere, care nu pare să fi fost un act hotărâtor ci mai degrabă unul menit să stârnească milă şi compătimire, a prins repede la români. Cei care susţin că formează vox populi au uitat repede de ilegalităţile comise de Năstase şi cer clemenţă, acuzând pe orice altul numai pe Năstase, principalul vinovat, nu.
Premierul Victor Ponta, un plagiator ordinar, dovedit fără putinţă de tăgadă că a plagiat în repetare, a tratat acuzaţia cu ironie şi aroganţă, inclusiv faţă de atitudinile nefavorabile ale presei internaţionale. Descoperit ca plagiator, românii sunt dispuşi să-l ierte. În opinia multora nu Ponta este vinovat că a plagiat ci preşedintele Băsescu că l-ar fi pârât public.
În momentul de faţă Ponta a intrat într-un con de umbră, în prim plan aflându-se mascarada cu Adrian Năstase, care speră să nu afle cum este viaţa de după gratii. Dar subiectul cu Năstase se va stinge repede şi Ponta va reveni în prim plan, stârnind din nou compătimirea multora dintre noi.
Românii îl vor compătimi iar Ponta va continua să-şi facă de cap, neimpresionat de ruşinea atrasă asupra României. Nu Ponta este vinovat ci cei care-l încurajează prin a-l compătimi, situându-l deasupra legii. Părerea mea!

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (7)]

 

  
Horoscop
Bancul zilei: Mătuşa Tamara şi nepoţelul
Năstase, pus în genunchi de justiţia pe care a încercat să o controleze
Daniel Morar la RFI, despre verdictul în cazul Năstase
Senatul a mai făcut un pas pentru suspendarea preşedintelui Băsescu
Procedurile legale prin care Năstase poate întrerupe executarea pedepsei
Condamnaţi în dosarul Trofeul calităţii urmăriţi general
Vântu, condamnat la un an de închisoare cu executare
Lista consilierilor locali ai municipiului Botoşani
Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!
Cătălin Flutur a predat mandatul
HSR îşi face bagajele din Botoşani
gonită de noul primar
Portariuc, primarul ales, a depus jurământul
Au fost aleşi viceprimarii municipiului Botoşani
Botoşani: Noi cazuri de meningită virală în rândul elevilor
Concursul pentru şefii de secţie la Spitalul judeţean stă blocat
Botoşani: Spitalele judeţului au nevoie grabnică de aparatură medicală
Cui a revenit titlul de „Elevul anului”
Botoşani: Portariuc blochează cea mai importantă investiţie: Parcul Cornişa
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă

Contact: [email protected]
Telefon: 0745 544 745

Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!